http://www.garajul.r...sat-in-romania/





Citroen Romania a lansat si in tara noastra cea de-a doua generatie a simpaticului model
C3!
Evenimentul de lansare, organizat aseara la World Trade Plaza, ne-a dat ocazia sa studiem in ‘’tabla si plastic’’ una dintre cele mai reusite masini de clasa mica.
Deja admirasem indelung noul
C3 in zeci de poze mai mult sau mai putin oficiale, insa nimic nu ma pregatise pentru intalnirea cu simpatica buburuza franceza. Nu ma asteptam sa descopar ca
C3 arata chiar mai bine decat in fotografii. Era aproape imposibil, fiindca deja arata excelent. Dar, adevarul este ca noul model de clasa mica al casei franceze reuseste sa fie chiar mai apetisant decat mi-as fi putut inchipui. Designul este un mix reusit intre elemente stilistice preluate de la ultimele modele si concepte
Citroen, fiind in acelasi timp chic, sportiv si high-tech.
Noul
C3 aduce un aer proaspat in gama
Citroen, beneficiind de un nivel superior de calitate a finisajelor, un habitaclu care pare mai mare decat o permit dimensiunile masinii, un tren de rulare confortabil si preturi atractive.
Disponibil in 3 niveluri de echipare -City, Confort si Exclusive, noul
C3 are preturi cuprinse intre 10.890 euro si 17.090 euro, inclusiv TVA.
Primul nivel de echipare,
C3 1,1i 61 CP City, disponibil la doar 9.990 euro, in urma discountului de 900 euro oferit de
Citroen Romania in luna martie, beneficiaza standard de directie asistata, oglinzi electrice, volan reglabil pe inaltime si in adancime, bancheta spate rabatabila asimetric 2/3 1/3 si computer de bord.
Noul
C3 vine cu un parbriz inedit, botezat Zenith, disponibil ca optiune, la un pret nu foarte piperat, de 500 euro, pe nivelul Confort si in dotarea standard pe nivelul Exclusive. Parbrizul panoramic ofera o ambianta placuta, aerisita si luminoasa in habitaclu, marind campul vizual al pasagerilor fata cu 80 grade in sus.
Indiferent de nivelul de echipare,
C3 dispune de ABS, asistenta la franarea de urgenta, repartitor electronic la franare si aibag-uri frontale si laterale, in timp ce ESP-ul si airbagurile cortina pot fi comandate optional incepand cu nivelul Confort (standard pe Exclusive).
CITROËN
C3 are o gama de motorizari ecologice si economice: 3 propulsoare diesel (HDi 70 CP, HDi 90 CP cu filtru de particule si HDi 110 cu filtru de particule) si 4 motoare pe benzina Euro V (1.1i 61 CP, 1.4i 75 CP, VTi 95 CP si VTi 120 CP). Toate sunt cuplate standard la cutii de viteze manuale in 5 trepte, cu exceptia motorului HDi 110 CP, dotat cu o cutie in 6 trepte, si a motorului VTi 120, care ofera si optiunea unei cutii automate in 4 rapoarte. Nivelul emisiilor de CO 2 pentru noul
C3 se situeaza sub 118 g/km pentru motorizarile diesel si intre 134 g/km de CO2 si 160 g/km pentru motorizarile pe benzina.
Buburuza franceza in viziunea lui JD
Noul
Citroen C3 este o evolutie reusita a precedentei generatii. Design-ul combina elemente noi cu profilul binecunoscut
C3, incadrandu-se in noua filosofie de design a constructorului francez. Daca pana acum
C3 ridica pulsul exclusiv reprezentantelor sexului frumos, noua generatie poate fi si pe placul barbatilor.
Liniile agresive se imbina armonios cu cele, sa le spunem, “jucause”, fapt ce tradeaza dubla personalitate a lui
C3. Este un mix interesant menit sa atraga clientela tanara indiferent de sex si la acest capitol sunt de parere ca
Citroen a nimerit reteta castigatoare. Aceeasi tema o regasim si in habitaclu unde rafinamentul a fost una dintre prioritati. Materialele utilizate sunt placute la atingere, cu exceptia celor din partea inferioara a bordului, iar finisarile la prima vedere par ireprosabile.
Scaunele ofera o sustinere laterala foarte buna, iar pozitia la volan este confortabila, dar astept primul contact “dinamic” cu masina pentru a vedea clar. Daca in partea din fata
C3 ofera suficient spatiu, senzatia fiind amplificata de spectaculosul parbriz Zenith, in spate lucrurile stau putin diferit. Persoanele mai inalte de 1.82 m nu vor sta confortabil pe locurile din spate. Desi la picioare aveam suficient spatiu, capul era lipit de plafon. Portbagajul este suficient de mare pentru mediul caruia ii este destinat masina, si anume cel urban.
In rest pot doar se remarc preturile exagerate si sa astept sa vad cum se comporta “buburuza” franceza pe drumurile patriei. Ca si concluzie dupa acest “touch test” sunt de acord cu colegul meu, noul
Citroen C3 este martisorul perfect. Daca este mai mult decat atat vom afla in curand.
Film, poze, preturi si dotari.
http://www.garajul.r...sat-in-romania/