BMW Active Hybrid 7 – ECOmpetititiv

0
5407

Acum 10 ani, cind forumul Garajul.ro facea primii pasi in mediul online, modelele hibride erau o raritate exotica, doar grupul Toyota fiind unicul promotor al acestei solutii tehnice prin a doua generatie a modelului Prius (lansata in 2003, dupa premiera generatiei initiale oferite pe piata in 1997) precum si prin modelele hibride ale brandului sau de lux, Lexus (incepind cu 2004). Actualmente, modelele hibrid sunt o oferta din ce in ce mai raspindita in gamele multor producatori auto, devenind incet-incet produse obisnuite, in vreme ce rolul de raritate este preluat de modelele electrice. Este o evolutie fireasca avind in vedere preocuparea tot mai mare a publicului larg fata de ecologie, protectia naturii dar si reducerea consumului de carburant cu efect pozitiv dublu, atit asupra poluarii cit si asupra buzunarului.

BMW este unul din producatorii cei mai preocupati, la nivelul gamei sale, de reducerea consumului si implicit a poluarii si a cheltuielilor de utilizare, printr-o serie de detalii tehnologice mai mici sau mai mari cunoscute sub numele generic de EfficientDynamics. Dincolo de aceste optimizari continue, producatorul bavarez avea nevoie si de modele hibride in gama sa, lansind in acest sens in anul 2009 modelul Activehybrid X6 (realizat pe baza SAC-ului X6) urmat in 2010 de Activehybrid 7 (construit pe baza Seriei 7). Ambele modele utilizau motorul pe benzina turbo V8 de 4.4 litri si o tehnologie hibrida rezultata din cooperarea BMW cu Mercedes-Benz, General Motors si Chrysler (Global Hybrid Cooperation). Active Hybrid X6 era un model “full” hibrid cu doua motoare electrice, putind rula in mod integral electric si dezvoltind o putere combinata de 485 CP iar Active Hybrid 7 era doar un “mild” hibrid, cu un singur motor electric, neputind rula in mod integral electric si dezvoltind 465 CP. La momentul respectiv, in urma unui prim contact cu Active Hybrid X6, am constatat dinamismul extraordinar al SAC-ului V8 ajutat de cele doua motoare electrice cit si faptul, de neconceput pina atunci, ca un V8 de aproape 500 CP consuma doar 13 litri in medie in oras. Categoric, hibridele BMW se dovedeau a fi altfel decit alte modele hibride ale altor marci, privilegiind caracterul sportiv specific marcii.

Sistemul hibrid bazat pe Global Hybrid Cooperation s-a dovedit a fi unul prea scump si prea sofisticat, astfel incit BMW a decis la sfirsitul lui 2011 renuntarea la acestea, urmata de lansarea in 2012 a unui sistem hibrid propriu, mai usor si mai apropiat de realitate, bazat pe un motor electric de 54 CP combinat cu motorul pe benzina 3.0 Twin Turbo de 306 CP (320 CP in cazul Seriei 7), oferit pe limuzinele Seria 3, Seria 5 si Seria 7 sub numele de Active Hybrid 3, Active Hybrid 5 si Active Hybrid 7. Curiosi sa vedem cum se conduce noul hibrid BMW cit si facelift-ul Seriei 7, am raspuns cu mare bucurie oportunitatii oferite de Alex Seremet de la BMW Group Romania si am testat un BMW Activehybrid 7, una din cele mai tehnologizate si fara indoiala cea mai scumpa masina testata pina acum de noi la Garajul.ro.

IMG_6891

Exterior

Actuala generatie a Seriei 7 (nume de cod F01/F02 – primul model care a inaugurat noua serie de coduri interne incepind cu litera F) a fost lansata in noiembrie 2008 si a beneficiat de un facelift lejer in vara anului 2012. Acest facelift a fost unul mai degraba tehnologic, insa au existat mici modificari si in privinta aspectului exterior. Astfel, modelele cu facelift beneficiaza de faruri modificate, cu angel eyes taiati in partea de sus si partea de jos dreapta si tehnologie full led, o grila a radiatorului cu margini mai groase si mai putine bare cromate, un spoiler fata modificat, cu faruri de ceata noi si inserturi de crom suplimentare, o noua pozitionare a semnalizatoarelor in oglinzile exterioare si o bara noua de crom inserata in spoilerul spate.

Cu toate ca Mercedes tocmai a lansat noua generatie S-Class iar Audi a restilizat recent modelul sau A8 (lansat in 2009), Seria 7 este perfect actuala din punct de vedere al liniei de design si al aparitiei sale elegante in clasa limuzinelor de lux. Acesta este credem avantajul unui design elegant si echilibrat inca de la inceput, asa cum a fost cazul si cu cea de-a doua generatie a BMW-ului X5, ramas actual din punct de vedere al aspectului pina la aparitia noii generatii.

Peste tot pe unde am trecut cu BMW-ul Active Hybrid 7, eleganta clasica a liniei sale a fost unanim apreciata, si aici se cuvine sa mentionam ca generatia actuala a modelului (F01/F02) este succesoarea unuia din cele mai controversate modele ale lui BMW sub aspectul design-ului. Precedenta Serie 7 (nume de cod E65/E66) a fost primul model care sa ilustreze noua tendinta de design imprimata de Chris Bangle, asa numitul “flame surfacing”. Actuala Serie 7 este mai cuminte sub aspectul conformitatii design-ului cu aparenta generala a gamei BMW si cu asteptarile clientilor BMW. Narile grilei radiatorului sunt mai mari, pozitionate mai sus si mai vertical, generind o postura de autoritate pronuntata care impune respect. Totusi, linia laterala, indulcita si mai armonioasa, aminteste de vechea generatie, fara insa a mai stirni vreo reactie adversa ci dimpotriva, fiind unanim apreciata. Linia spatelui aduce niste coapse bine profilate, atletice, iar in spate gasim o interpretare mai generoasa a stopurilor specifice ultimelor generatii de BMW, dimensionate la o scala mai mare, pentru a marca, in combinatie cu grila fata de mari dimensiuni, faptul ca vorbim de seful haitei. Nu este o masina de o frumusete ravasitoare, dar linia eleganta si atletic profilata sugereaza eleganta, inspira respect, si e departe de socul multora la vederea precedentei generatii de Seria 7 la momentul lansarii. Personal, consider ca din tripleta germana in clasa de lux, Seria 7 este la ora actuala cea mai reusita aparitie sub aspectul design-ului exterior (incluzind aici si recent lansata noua generatie Mercedes S-Class).

IMG_6941

Interior

Odata instalati in interiorul BMW-ului Seria 7, la primul contact cu plansa de bord a acestui model, cineva familiar cu majoritatea modelelor din gama BMW poate sa constate ca prin configuratia si dotarile sale, aceasta indica foarte bine data lansarii acestui model, situata intre precedenta generatie X5, cu care se aseamana prin linia generala masiva a partii superioare a bordului si noua Serie 5, care beneficiaza de multe din tehnologiile de avantgarda de pe Seria 7. Ca de obicei la BMW, un conducator auto venit de pe alt model al gamei se va putea familiariza imediat cu logica comenzilor si a diferitelor sisteme, logica pastrata de la un model la altul, uneori insesi modulele de comanda si diversele butoane fiind identice.

Aceasta familiaritate poate de altfel si cel mai frecvent mentionat defect in privinta interiorului Seriei 7, pentru ca echipamentele si dotarile high-tech se regasesc pe modelele mai ieftine din Seria 5 si pe noul BMW X5, in vreme ce linia generala a bordului apare putin demodata fata de aceste modele noi. Parca Audi si Mercedes reusesc sa diferentieze mai bine interioarele navelor amiral fata de modelele inferioare din gama. Personal fiind un fan al interioarelor logice si rationale oferite de BMW, nu am gasit nici un neajuns sub acest aspect, singurul lucru cu adevarat criticabil fiind situarea minerelor de inchidere si deschidere a usilor din interior spre partea de sus a portierei, sub ornamentele de lemn, intr-o pozitie unde pentru o persoana cu mai putina forta in miini, precum o doamna sau domnisoara, poate fi mai dificila inchiderea portierei.

Dincolo de aceasta observatie, nu putem sa avem decit cuvinte de lauda pentru finisarea fara repros a interiorului, ergonomia excelenta a sistemului iDrive rationalizat si perfectionat continuu si a tuturor comenzilor in general. Spatiul este foarte generos in toate directiile si pentru toti ocupantii, iar scaunele Comfort ajustabile electric pentru pasager şi şofer (2.292 de Euro cu TVA) cit şi în spate (3.303 de Euro cu TVA) reusesc prin multiplele reglaje sa te cuprinda ca intr-un cocon suficient de ferm pentru drumurile virajate dar suficient de moale pentru a te rasfata chiar si in lipsa optiunii de scaune cu masaj. Bineinteles ca pozitia perfecta la volan se poate regla la milimetru. Schimbatorul cutiei de viteze automate de tip joystick, generalizat la modelele recente BMW, este probabil cea mai ergonomica solutie la nivelul intregii productii auto actuale.  Luxul si calitatea ambientului la bordul BMW-ului Seria 7 sunt evidente si dozate intr-o combinatie de foarte bun gust, subliniata si de culoarea Barrique Red a tapiteriei de piele si de ornamentele de lemn. Singurele semne ca ne aflam intr-o versiune hibrida erau reprezentate de sigla cromata Active Hybrid 7 de pe consola centrala si de modulul special Hybrid al sistemului iDrive, cuprinzind o ilustrare continua a fluxurilor de energie si a functionarii sistemului precum si un modul pentru analiza grafica a consumului obtinut pentru fiecare mod de functionare utilizat – pentru ca si aceasta Serie 7, ca mai toate modelele BMW, benficiaza de butonul Driving Experience Control din care se poate alege unul din cele 5 moduri de functionare (Sport+, Sport, Confort, Confort+ si Eco Pro). Am apreciat si sistemul Head-Up Display, care poate afisa tot mai multe informatii avind functionalitati extinse si pe care pe masura ce ne obisnuim cu el incepem sa il consideram un “must have“. In ansamblu, plansa de bord si ansamblul comenzilor pentru sofer reusesc sa fie logice si sa nu para incarcate cu prea multe butoane, precum in cazul multor concurenti. Cadranele de bord se prezinta sub forma unui ecran digital botezat “black panel“, care isi poate schimba coloritul si infatisarea in functie de modul de functionare ales.

Vizibilitatea este buna in toate directiile, usile se deschid larg, permitind un acces usor, iar controlul lor magnetic permite oprirea lor la orice unghi de deschidere am dori, in vreme ce sistemul Soft Close functioneaza perfect permitind inchiderea eleganta si fara zgomot a usilor o data apropiate de pozitia inchis. Exista multe spatii utile in buzunarele usilor, in cotiera, pe consola centrala sau la nivelul torpedoului unde se pot depozita diverse lucruri, iar cup-holderele sunt bine plasate si generoase. Singurul defect din punct de vedere al spatiului util este reprezentat in cazul lui Active Hybrid 7 de portbagajul de numai 360 litri. Spre comparatie, o Seria 7 obisnuita are un portbagaj foarte spatios, de 500 litri, insa in cazul lui Active Hybrid, partea din fundul portbagajului este ocupata de baterii si centrala de comanda a sistemului hibrid, ceea ce inseamna un portbagaj mai scurt pe adincime si imposibilitatea rabatarii banchetei. Interesant este faptul ca la Active Hybrid 3 bateriile sunt amplasate pe orizontal, sub podeaua portbagajului, permitind configurarea unui portbagaj mai usor de utilizat si pastrarea functionalitatii de rabatare a banchetei, insa in cazul Seriei 5 si Seriei 7 Active Hybrid, bateriile sunt plasate vertical in fundul portbagajului. Intuim ca este o chestiune legata de pozitionarea bateriilor din punct de vedere al repartizarii greutatii.

Modelul Active Hybrid 7 pe care am avut ocazia sa il conducem era dotat si cu un sistem multimedia complet, incluzind Sistem entertainment Professional pentru locurile spate cu iDrive (opţional contra sumei de 3.074 Euro cu TVA) si  Bang&Olufsen High End Surround Sound (opţional contra sumei de 5.158 Euro cu TVA). Acest sistem poate permite redarea unui film de pe DVD sau din telefonul mobil sau de pe alt dispozitiv multimedia atit pe display-ul din fata cit si pe cele doua display-uri din spate, pentru pasageri, tranformind astfel Seria 7 intr-o veritabila sală de cinema, pentru a oferi astfel un mod placut de a petrecere a timpului pentru pasagerii din spate in cazul unui drum mai lung. Datorita normelor de siguranţă,  filmul este afişat pe display-ul din fata doar când maşina staţionează, nu şi în mers.

IMG_6906

Dinamica

Pentru multa vreme, termenul de autovehicul hibrid a fost asociat cu performante dinamice cel mult medii, arhetipul pentru aceasta perceptie fiind Toyota Prius. Din fericire, BMW a decis sa isi pozitioneze modelele sale hibrid de o maniera diferita, aliniata cu imaginea sa de brand sportiv, si anume aceea de “hibrid de performanta“. In loc sa combine motorul electric cu un motor cu combustie mic si limitat ca putere, BMW a asociat sistemul hibrid cu un motor pe benzina mare si performant, care pe de-o parte sa poate duce fara probleme greutatea suplimentara a hibridului si sa beneficieze de efectul sistemului hibrid in doua directii: la viteze moderate, intr-un regim de rulare linistit, sa permita obtinerea unui consum redus de carburant fata de modelul clasic iar in cazul unui condus sportiv, in forta, plusul de putere si mai ales de cuplu motor generat de motorul electric sa permita obtinerea unor reprize si mai… cum sa le spunem? Electrizante!

Asa cum am mentionat, contrar opiniei multora, aceasta a doua generatie a versiunii hibride a Seriei 7 F01/F02 botezata Active Hybrid 7 este bazata pe o tehnologie noua, dezvoltata de BMW in intern, total diferita de prima versiune, care era rezultatul aliantei Global Hybrid Cooperation. Daca prima versiune se baza pe un motor V8 Twin Turbo de 4.4 litri si 449 CP completat de un motor electric de 20 CP pentru o putere combinata de 465 CP si o acceleratie de la 0-100 km/h in 4.9 secunde, noul model Active Hybrid 7 prezinta o tehnologie mai usoara si mai putin complexa care combina un motor cu 6 cilindri in linie Twin Turbo de 320 CP si 450 Nm cu un motor electric de 54 CP si 210 Nm, rezultatul fiind o putere combinata de 354 CP si o acceleratie de la 0-100 km/h in 5.7 secunde, precum si posibilitatea de a rula in mod complet electric, absenta la primul Active Hybrid 7. Este limpede ca BMW a cautat oferirea unui model hibrid mai rezonabil, care sa obtina cifre de consum mai reduse, si de asemenea, a ales sa isi construiasca noul sistem hibrid in jurul unei motorizari care sa poata fi declinata pe cit mai multe modele in cadrul gamei sale, si in principal sa poata fi oferit pe toti pilonii ofertei sale: Seria 3, Seria 5 si Seria 7. Noul Active Hybrid 7 este cu aproximativ 20.000 Euro mai ieftin decit prima varianta, are un consum cu peste 2.5 litri mai mic in medie la 100 km iar emisiile de dioxid de carbon sunt reduse de la 219 grame per kilometru la 158 grame.

In cazul unor baterii incarcate complet, Active Hybrid 7 poate rula pina la patru kilometri in mod integral electric, insa la viteze de pina la 60 km la ora, in modul Eco Pro si apasind pedala de acceleratie ca si cum intre talpa si pedala s-ar gasi un ou. Desi capacitatea de a rula integral electric este limitata, totusi in oras, in aglomeratie si ambuteiaje, masina va functiona destul de des in mod electric, ceea ce va permite obtinerea unor cifre de consum mai mici decit cele ale unui BMW 740i conventional cu motor pe benzina de 3 litri Twin Turbo si 320 CP, valori ajutate si de sistemul Start-Stop si de functia de “coasting” (decuplarea motorului si a cutiei de viteze la rularea fara apasarea pedalei de acceleratie).

Ceea ce e insa mai interesant este ceea ce se intimpla atunci cind se alege modul Sport din Driver Experience Control si se apasa zdravan pedala de acceleratie. Acceleratiile sunt fulminante, excelentul motor 3.0 Twin Turbo cu ai sai 320 CP si 450 Nm beneficind de ajutorul oferit de motorul electric, care prin ai sai 54 CP suplimentari si mai ales prin cuplul aditional de 210 Nm, propulseaza nava amiral bavareza ca din pusca, spre viteze interzise cu trei cifre care sunt atinse cu o rapiditate extraordinara.  Este vorba aici de functia e-Boost a motorului electric, care ofera un fel de “overboost” prin cuplul suplimentar al motorului electric in valoare de 210 Nm in caz de acceleratii puternice, permitind astfel depasiri fulger. Masina arata o capacitate de accelerare iesita din comun, care te face sa te intrebi cit de mult poate sa aduca in plus un model BMW M – suntem convinsi ca diferenta exista si e semnificativa, dar pina la oportunitatea de a conduce un BMW M5 de exemplu, consideram ca Active Hybrid 7 ofera practic mai multa putere decit ai putea avea nevoie in conditii reale. Acceleratiile si reprizele sunt insotite de un sound superb, rezultat al combinatiei intre miritul gutural al motorului cu 6 cilindri in linie si suieratul de turbina al motorului electric. Nu este straina de aceste performante excelenta cutie de viteze automata Steptronic cu 8 trepte, pe care am laudat-o pe toate modelele BMW echipate cu aceasta transmisie si care schimba fulger in modul Sport, si cu o intirziere aproape inperceptibila in modul Normal. Aici marcam un alt plus al sistemului hibrid BMW, care permite combinarea cu o cutie automata clasica, foarte confortabila si placuta in functionare, spre deosebire de solutiile de la alti producatori precum Lexus, unde sistemele hibride nu sunt compatibile decit cu cutiile de tip CVT (cu variatie continua).

Iar aceasta sportivitate este prezenta nu numai la accelerarea pe autostrada pe un drum drept, ci si pe o sosea virajata. Singurele momente cind am realizat gabaritul urias al Seriei 7 a fost la manevrele de parcare in locuri inguste (manevre reusite datorita senzorilor de parcare si a camerelor de luat vederi din aripile fata si din capacul portbagajului care pot compune o vedere de sus a masinii). In rest, masina setata in modul Sport se simte foarte agila si dinamica, parind practic ca isi reduce dimensiunile si sa stinge in jurul celui aflat la volan. Performanta e cu atit mai remarcabila cu cit sistemul Dynamic Drive nu este disponibil pe versiunea hibrid a Seriei 7. Suspensia lui Active Hybrid 7 este foarte confortabila in modurile Confort si Confort+ si ofera un compromis suficient de bun intre sportivitate si confort in modurile Sport si Sport+, insa nu egaleaza performantele de covor zburator ale lui S-Class. Practic, denivelarile soselei vor fi resimtite putin atit acustic cit si la nivelul confortului suspensiei in orice mod de rulare, insa de o maniera foarte redusa, parca pentru a pastra un minim feedback potrivit cu imaginea sportiva a marcii si a masinii.

IMG_6997

Buget

Preţul de listă pentru Seria 7 ActiveHybrid este de 95.232 de euro cu TVA, iar modelul testat de noi, cu o echipare foarte bogata, avea un pret de lista de 131.336 de euro cu TVA, fiind cea mai scumpa masina pe care am avut-o pina acum la drive-test la Garajul.ro!

In echiparea modelului testat, mentionam jantele pe 19 inci (2.761 Euro cu TVA), volanul sport dotat cu padele (354 Euro cu TVA), inchiderea electrica a portbagajului (615 Euro cu TVA), sistemul de acces Confort (1.146 Euro cu TVA) si sistemul Soft Close pentru usi (688 Euro cu TVA), geamurile laminate (1.157 Euro cu TVA), camera de marsalier (438 Euro cu TVA), parasolarele laterale si cel electric spate (in total 1.782 Euro cu TVA), scaunele confort fata, electrice (2.292 Euro cu TVA) si spate (3.303 Euro cu TVA), scaunele incalzite fata si spate (in total 959 Euro cu TVA), farurile adaptive cu LED (2.605 Euro cu TVA), Driving Assistant Plus (2.657 Euro cu TVA), sistemul Head-Up Display (1.448 Euro cu TVA), sistmul de navigatie Professional (de serie la Active Hybrid 7), Sistemul de Sunet Surround Sound Bang&Olufsen (5.158 EUR cu TVA), Sistemul de entertainment pentru locurile din spate cu iDrive (3.074 Euro cu TVA). In cazul unui astfel de model de lux, si la acest nivel de pret, nu mai putem vorbi despre optionalele recomandate precum si despre pretul unei variante configurate decent, configuratia ideala tinind cont doar de preferintele si gusturile fericitilor utilizatori care se pot bucura, ca soferi sau pasageri, de o limuzina de un asemenea calibru.

E destul de greu sa gasim modele comparabile cu Active Hybrid 7. Audi A8 a avut o varianta hibrida insa bazata pe motorizarea pe benzina turbo de 2 litri si 4 cilindri, dezvoltind o putere combinata de 245 CP, dar aceasta varianta nu se regaseste inca pe lista variantelor de motorizare pentru faceliftul lui Audi A8. Noul Mercedes S-Class continua sa ofere versiunea S400 Hybrid, bazata pe un motor pe benzina aspirat de 3.5 litri si 306 CP si un motor electric de 27 CP, rezultind o putere combinata de 333 CP si un cuplu combinat de 370 Nm, fara posibilitatea de a rula integral electric si cu performante destul de departe de cele ale lui Active Hybrid 7 (demarajul 0-100 km/h in 6.8 secunde) precum si un pret putin mai mic (90.396 Euro cu TVA). Fata de modelul conventional BMW 740i pe care se bazeaza, Active Hybrid 7 este mai scump cu 8.742 Euro cu TVA, insa beneficiaza de o echipare mai buna care cuprinde in standard sistemul de navigatie Professional (costa 2.726 EUR cu TVA la 740i) si aerul conditionat automat pe 4 zone (costa 863 Euro cu TVA la 740i). Astfel, costul suplimentar pentru sistemul hibrid este de putin peste 5.000 Euro cu TVA, adica sub 6 % din pretul masinii conventionale.

In privinta consumului, BMW anunta urmatoarele valori ale cifrelor de consum pentru BMW Active Hybrid 7, pentru consumul mediu urban/extraurban/mixt: 6/7.2/6.8 litri la 100 km. In realitate, traficul de pe soselele si din orasele Romaniei nu ne-a permis nici macar sa ne apropiem de aceste valori. Noi am obtinut un consum mediu general de 10.9 litri/100 km, in conditiile in care nu am mers prea mult la consum, ceea ce consideram ca nu e o valoare rea pentru o limuzina pe benzina de peste 2 tone si peste 350 CP. In conditiile unui mers sportiv, consumul a ajuns la 17 litri/100 km, iar in Bucuresti nu a scazut sub 12 litri/100 km. La o rulare mai linistita, fara multe accelerari bruste si cu putina grija pentru consum (fara o preocupare insa extrema, precum in cazul testului de aici), am atins consumuri in extraurban si mai mici, ducind valoarea consumului mediu extraurban la 8.9 litri/100 km. Avind in vedere ca aceste valori sunt specifice si unor limuzine de clasa medie sau mare cu motor pe benzina si 100 CP mai putin decit Active Hybrid 7, consideram ca aceste performante de consum sunt corecte. Totusi, performantele sistemului hibrid te imbie sa calci pedala de acceleratie pe unde se poate, ceea ce poate inflama destul de rau consumul – cine ruleaza mult si e preocupat de economie, va fi probabil mai bine servit de un 740d.

IMG_6898

Verdict

4.5-stars-out-of-5

BMW Active Hybrid 7 primeste de la noi 4.5 stele din totalul de 5 disponibile datorita sportivitatii remarcabile, a elegantei interioare si exterioare, a rafinamentului sistemului hibrid care functioneaza impecabil si a caracterului de vitrina pentru tehnologiile de avantgarda prezente si viitoare ale grupului BMW. Portbagajul amputat datorita bateriilor, costul suplimentar si surplusul de greutate (145 kg in plus) fac ca practic alegerea unui Active Hybrid sa fie apanajul unui client care isi doreste neaparat sa circule cit mai ecologic intre biroul de Presedinte de Consiliul de Administratie sau de antreprenor de succes si o receptie selecta sau salonul VIP de la aeroport. Pentru majoritatea clientilor, alegerea unui 740i (daca sunt adeptii motoarelor pe benzina) sau 740d (daca sunt preocupati mai mult de consum) se va dovedi optiunea mai judicioasa probabil. BMW reuseste sa impace un confort remarcabil si o sportivitate demna de imaginea marcii si la nivelul acestei clase de lux, unde majoritatea posesorilor stau pe bancheta din spate fiind condusi de un sofer personal. Totusi, in cazul unui posesor de BMW Seria 7, si mai cu seama Active Hybrid 7, opinam ca destul de des soferul va putea ramine liber in vreme ce norocosul posesor al acestei limuzine senzationale se va bucura la volan de acceleratiile puternice si sunetul de “6 in linie” turat in canon cu suieratul motorului electric.

PLUS - garajul.ro vitrina tehnologica rafinata, calitatea interiorului, performante sportive (sistem hibrid performant, cutie, tinuta de drum)

MINUS garajul.roportbagaj limitat, greutatea si pretul suplimentar ale sistemului hibrid,  nu foarte economic fata de 740i

Opinie Victor Georgescu – Redactor Sef

“BMW Activehybrid 7 este o surpriza extrem de placuta fiind o demonstratie foarte clara ca tehnologia hibrid a castigat mult teren in ultima vreme si poate fi considerata o solutie viabila chiar si in acel segment unde consumul conteaza prea putin. Valorile de consum obtinute de noi nu sunt mici, insa sunt foarte foarte bune pentru o motorizare de trei litri si o caroserie atat de mare, mai ales ca latura sportiva a limuzinei bavareze nu a fost deloc sacrificata. Activehybrid 7 ofera o dinamica fantastica, un comportament rutier extrem de riguros iar aportul motorului electric ajuta la obtinerea unor reprize viguroase. Nu este chiar nici cel mai spatios, nici cel mai confortabil si nici cel mai bine finisat din clasa sa, insa Seria 7 este extrem de bine dotat si la nevoie foarte foarte rapid. “

Date Tehnice

BMW Activehybrid 7
Motorizare 3.0 Twin Turbo + motor electric
Cilindree (cc) 2.979
Numar cilindri 6
Numar supape 24
Raport compresie10,2:1
Putere maxima (CP DIN) tr/mn 320 CP/5.800 rpm + 54 CP motor electric; combinat 354 CP
Cuplu maxim (Nm) tr/mn 450 Nm/1.300-4.500 rpm + 210 Nm electric
Carburantbenzina
Norma de poluare EURO 5
Cutie de Vitezeautomata/8 trepte
Pneuri 245/50 R18
Rezervor (l) 80
Portbagaj (l) min. 360
Viteza maxima (km/h) 250
0 – 100 km/h (sec) 5.7
Consum Urban (l/100km) 6
Consum Extraurban (l/100km) 7.2
Consum Mixt (l/100km) 6.8
Consum Urban Garajul.ro (l/100km) 13
Consum Extraurban Garajul.ro (l/100km) 8.9
Consum Mixt Garajul.ro (l/100km) 10.9
Emisii CO2 (g/km) 158
Masa proprie (kg) 2.045
Lungime x Latime x Inaltime (mm) 5.079×1.902×1.471

Galerie foto