Asa va arata noul Kia Picanto

0
275

Kia Motors Corporation a dezvaluit astazi primele schite oficiale ale noii generatii a modelului Picanto, conceput cu ideea de a se diferentia clar de restul segmentului din care face parte.

Noul model a fost creat de echipa europeana de design de la Frankfurt, sub supravegherea designerului sef Peter Schreyer.

Viitorul model de clasa mini va avea un design mult mai dinamic si masculin, simplitatea estetica specifica generatiei actuale fiind abandonata.

Interiorul noului Picanto va beneficia de o finisare semnificativ imbunatatita, in timp ce de pe lista dotarilor standard sau optionale nu vor lipsi aerul conditionat automat sau un sistem de navigatie cu touchscreen de 7inch.

Sub capota mezinului coreean se va afla un nou propulsor pe benzina cu trei cilindri, motor ce a fost lansat odata cu Hyundai i10 facelift, la Paris. Noua motorizare de 1.0 litri va emite doar 99g/km de dioxid de carbon si va fi oferita in trei versiuni de putere. Astfel, Picanto va avea 69 sau 80 de cai putere, in timp ce varful de gama va utiliza o versiune turbo, de 110cp.

Inspirand incredere, soliditate si maturitate, noua generatie de Picanto este desemnata sa sparga barierele segmentului A (clasa mini) si va fi prezentata oficial la Salonul Auto de la Geneva din martie 2011.