BMW Team RLL se claseaza pe podium şi în Grand Prix-ul de la Mosport (Canada)

0
1067

BMW Team RLL continua evolutia constanta in American Le Mans Series, incheind cele doua ore şi 45 de minute ale Grand Prix-ului de pe circuitul de 2.459 mile de la Mosport (Canada) pe locurile al patrulea şi al optulea în clasamentul categoriei GT. Ca urmare a descalificării maşinii Porsche învingătoare, cele două BMW M3 GT au fost clasificate în cele din urmă pe poziţiile a treia (Joey Hand/SUA şi Dirk Müller/Germania cu #56 BMW M3 GT) şi a şaptea (Bill Auberlen/SUA şi Jörg Müller/Germania cu #55 BMW M3 GT).

Campionii categoriei GT din 2010 si 2011 au fost impiedicati sa evolueze pe locurile cu care erau obişnuiţi – în fruntea plutonului – datorita unor prevederi din regulamentul tehnic care a redus limita maximă de viteza a modelelor BMW M3 GT. Desi in multe rânduri echipajele BMW Team RLL au fost mai rapide decât concurenţa în viraje, pe liniile drepte nu au fost competitivi. Dirk Müller a luat startul de pe poziţia a şasea şi a urcat până pe locul al treilea, pentru ca în turul 30 să intre la standuri pentru realimentare şi schimbarea pneurilor. În turul 62, el a revenit la boxe pentru a-i preda volanul lui Joey Hand. Pilot oficial BMW Motorsport şi în DTM, americanul a mai efectuat un pit stop, pentru realimentare şi pneuri noi, în ultimele 49 de tururi ale cursei. In final locul al treilea ocupat coroborat si cu ghinionul avut de unul din adversari, a permis echipajului Hand/Müller să urce pe locul al doilea în campionat.

In privinta echipajului de pe modelul #55 BMW M3 GT, Bill Auberlen a luat startul de pe poziţia a treia a grilei şi a profitat de prima perioadă de neutralizare, în turul 14, pentru a schimba pneurile şi a realimenta cu benzină. După o oră de cursă, Bill era pe locul al doilea, la şapte secunde în urma liderului categoriei. Forţat să intre la standuri în regim de cursă, în turul 51, pentru înlocuirea cauciucurilor, americanul a fost schimbat în cockpit de Jörg Müller, care a revenit pe pistă la un tur de lideri, pe locul al nouălea. Müller a recuperat trei poziţii, dar a efectuat încă un pit stop după două ore din întrecerea. A revenit al optulea, poziţie pe care şi-a conservat-o până la final.

Etapa urmatoare, a şasea din sezonul 2012 al American Le Mans Series va avea loc la 4 august, pe circuitul Mid-Ohio Sports Car din Lexington (SUA).