Cota de piata de 20% pentru Renault pe piata vehiculelor comerciale

0
307

În luna aprilie 2011, Renault înregistrează o performanţă comercială istorică: locul 1 pe piaţa româneasca de vehicule comerciale usoare cu o cotă de piaţă de peste 20%. Gama complet reînnoită, noul Master si Kangoo Express Maxi, dar si dezvoltarea serviciilor oferite clienţilor profesionali sunt factorii care au contribuit în mod decisiv la realizarea acestei performanţe.


În plus, rezultatele cumulate pe primele 4 luni 2011 poziţionează Renault ca si lider pe piaţa de vehicule comerciale de import. Astfel, faţă de perioada similară a anului trecut, vânzările de vehicule comerciale Renault au crescut cu peste 200%. Mai mult, pe primele 4 luni 2011, Master este lider al segmentului furgon, cu o cotă desegment de 18%.

Renault vine în întâmpinarea clienţilor cu cea mai nouă ofertă de vehicule comerciale, o gamă de caroserii cu volume utile de la 3 m³ la 22 m³; sarcini utile de la 650 kg până la sarcini utile de peste două tone. Gama de vehicule comerciale Renault s-a reînnoit complet în 2010, prin lansarea noului Master, model care reprezintă 65% din totalul de vehicule comerciale. Kangoo Express a fost lansat si în variantă „Maxi“, volum util maxim de până la 4,5 m³. În plus, Renault Trafic a primit un face-lift, astfel încât echiparea sa se ridică la nivelul unui autoturism.

Punctele forte ale noului Master sunt veritabile atuuri pentru clienţii profesionali: motorizări Euro 5, « best in class » la capitolul consum de carburant, gama foarte diversă, confortul excepţional în cabină, preturile de achiziţie si costurile de întreţinere foarte competitive, care derivă din cresterea intervalelor de revizie la 30.000 km/2 ani si din distribuţia pe lanţ.

„Segmentul de vehicule comerciale este unul strategic pentru Renault. De 12 ani, Renault este liderul incontestabil al acestei pieţe în Europa Occidentala. Iar noul Master este modelul care ne permite poziţionarea pe primele poziţii si în România. Renault are toate atuurile pentru a progresa si a câstiga teren pe această piaţă. Mizăm pe gama complet reînnoită, oferta de produs adaptată nevoilor clienţilor nostri, costuri de utilizare extrem de competitive, servicii adaptate clienţilor si cea mai extinsă reţea de puncte de vânzare si service din România,”, a declarat Fabrice Cambolive, administrator unic Renault Nissan România.

Pentru a răspunde mai bine solicitărilor clienţilor profesionali, Renault a implementat conceptul Renault Pro + si în România. Aceste servicii dedicate constau în spaţii de vânzări si servicii post-vânzare, personal de vânzări si service specializat în vehicule utilitare, expoziţie de vehicule comerciale Renault, interlocutori dedicaţi clienţilor profesionali, preluarea în service a vehiculelor utilitare de până la 5 tone, orar de service cu program prelungit pentru clienţii profesionali, precum si diagnosticare rapidă si revizii realizate fără programare prealabilă. Reţeaua Renault PRO+ cuprinde în prezent 12 centre: patru în Bucuresti si câte unul în Constanţa, Timisoara, Iasi, Brasov, Bacău, Craiova, Cluj si Brăila.