Diesel de 1 litru pentru Chevrolet Spark, deocamdata doar in India

0
235

Motorul diesel supraalimentat, cu trei cilindri si o cilindree de 1 litru, va fi fabricat la uzina GM din Talegaon, India şi va fi inclus pentru prima dată în dotarea standard a modelului Chevrolet Beat (Spark) în a doua jumătate a anului 2011. Noul propulsor se caracterizează prin cele mai mici valori ale consumului de carburant şi cele mai înalte performanţe din clasa din care face parte.

„Designul exclusivist al motorului este rezultatul valorificării abilităţilor a zeci de ingineri în sisteme diesel al centrului din Torino de dezvoltare a unei unităţi destinate pieţei din India, care se caracterizează prin cele mai înalte performanţe şi cele mai mici valori ale consumului de carburant din clasa din care face parte”, a declarat Stefano Caprio, Inginer-şef şi coordonator al programului global de dezvoltare a motorului cu o cilindree de 1 litru. „Designul inovator, cu trei cilindri şi o greutate redusă contribuie la reducerea considerabilă a consumului de carburant”.

De asemenea, noul motor compact va genera cel mai mare cuplu pe piaţa din India, pentru clasa de cilindree din care face parte (140 Nm la 1.750 rpm) şi cel mai performant cuplu la turaţii scăzute la nivel mondial, pentru clasa de cilindree din care face parte (100 Nm la 1.250 rpm).

Diviziile GM Torino şi GM India Engineering au colaborat strâns la dezvoltarea designului acestui motor, pentru ca acesta să corespundă caracteristicilor şi cerinţelor regionale specifice. Motorul este prevăzut cu un bloc al cilindrilor din fier, o chiulasă din aluminiu cu doi arbori cu came în chiulasă, un lanţ de distribuţie care nu necesită întreţinere, un filtru separator centrifugal pentru reducerea consumului de ulei de motor, pinioane de distribuţie cu zgomot de funcţionare redus, un arbore de echilibrare pentru un nivel NVH impecabil (zgomot, vibraţii, duritate) şi un turbocompresor cu supapă waste-gate, cu dimensiuni precise.

Preşedintele şi Directorul Executiv al GM India, Karl Slym, a afirmat: „Noul motor turbodiesel de ultimă generaţie va creşte competitivitatea gamei de autovehicule Chevrolet pe piaţa din India. Adăugarea unor unităţi diesel în gama noastră de produse va continua să sporească volumul de vânzări şi cota de piaţă a companiei”, a adăugat Slym.

Deocamdata oficialii General Motors nu au confirmat disponibilitatea noului diesel si in Europa.