Federal-Mogul a lansat trei inovatii tehnologice in domeniul sistemelor de suspensie, directie si franare

1

Compania Federal-Mogul a introdus trei inovatii tehnologice pe piata pieselor auto din Romania: discurile Ferodo Coat +, placutele Ferodo Protec S si o tehnologie anticoroziva avansata, utilizata in acoperirea bratelor de suspensie si directie Moog din tabla. Conferinta de lansare a avut loc intr-o ambianta informala in cadrul Cupei Presei la Karting organizate de FRAS.

Acoperirea prin cataforeza a bratelor de suspensie si directie MOOG

Federal-Mogul a introdus o noua tehnologie de acoperire anticoroziva –  preferata de producatorii de echipamente originale (OE) – la toate bratele de suspensie si directie MOOG, din tabla. Noua acoperire prin cataforeza are performante net superioare tehnologiei de vopsire prin pulverizare in camp electrostatic – utilizata de multi furnizori de piese de schimb. Noua tehnologie asigura o rezistenta superioara la coroziune dupa montarea produsului.

Gültekin Hazer, manager tehnic al Federal-Mogul MOOG, EMEA a declarat: “Acoperirea prin cataforeza este considerata un avantaj major de catre mecanici si clientii acestora Rugina excesiva poate compromite rezistenta componentei si, in cele din urma, siguranta soferului. Astfel, utilizarea pieselor MOOG acoperite prin cataforeza este un mod excelent de a rezista la deteriorarile pe care le poate cauza rugina.”

Ce presupune noua tehnologie?

Tehnologia cataforezei include o pre-tratare foarte eficienta a componentei, inainte de procesul special de acoperire. Piesa este introdusa intr-o baie de vopsea cu sarcina electrica, care acopera toate suprafetele – interioara si exterioara – cu un strat consistent. Apoi, piesa este uscata la temperatura inalta, pentru a se asigura aderenta superioara si rezistenta acoperirii. Rezultatul este o aderenta ideala a vopselei, care protejeaza piesa intr-un mod optim.

Metoda utilizata de obicei de alti furnizori de piese de schimb pentru suspensie nu mai este, de multe ori, acceptata de producatorii de echipamente originale pentru componentele exterioare deoarece nu poate proteja componentele la nivelul standardelor acestora.

Hazer a declarat: “Foarte putini producatori de piese de schimb pentru suspensie din intreaga lume au facut pasul inainte la tehnologia prin cataforeza, deoarece doresc sa evite costurile suplimentare pe care le implica rezistenta imbunatatita la coroziune”.  “Marca MOOG este diferita. Piesele noastre sunt proiectate si fabricate pentru a castiga increderea clientului prin asigurarea unei reparatii usoare si a celor mai bune performante si durabilitate posibile”.

Rezultatele testelor de durabilitate

Testarea recenta a durabilitatii a demonstrat ca piesele de suspensie vopsite prin pulverizare in camp electrostatic au prezentat coroziune avansata pe suprafetele exterioare la mai putin de 300 de ore de expunere la ceata salina, iar suprafetele interioare erau acoperite de rugina in mai putin de 100 de ore. Bratele de suspensie din strat dublu de tabla MOOG acoperite prin noua tehnologie de cataforeza nu au prezentat nicio urma de coroziune dupa 750 de ore de testare la ceata salina, iar bratele din strat simplu de tabla nu au prezentat urme de coroziune, nici macar dupa 850 de ore.

Pentru informatii suplimentare despre piesele de suspensie si directie MOOG si noua tehnologie de acoperire anti-coroziune prin cataforeza, contactati distribuitorul MOOG sau reprezentantul Federal-Mogul. Cele mai noi informatii privind aplicatiile produselor MOOG sunt disponibile permanent si usor accesibil in catalogul electronic www.fmecat.eu.

Discurile de frana Ferodo COAT PLUS

Noua gama de discuri premium Ferodo COAT PLUS a fost proiectata special pentru vehicule echipate cu jante din aluminiu. Discurile au un tratament special anticoroziv și prezinta avantaje atat pentru utilizatori, datorita aspectului frumos, lipsit de pete de coroziune, cat si pentru mecanici, eliminand operațiile de indepartare a stratului de ulei protector la montare, și cele de curațare butuc la demontare. Noile discuri de frana Ferodo COAT PLUS sunt disponibile imediat de la principalii distribuitori de piese de franare din Europa, Orientul Mijlociu si Africa.

Discurile de frana Ferodo COAT PLUS extind gama deja larga de discuri de frana de cea mai buna calitate de pe piata pentru a cuprinde, practic, toate modelele de vehicule. Introducerea acestor discuri premium acoperite permite atelierelor service sa raspunda nevoilor unui numar tot mai mare de consumatori, care doresc ca suprafata discului vizibila prin jantele din aluminiu sa fie lipsita de coroziune.

Mario Garelli, manager pentru produse de franare la Federal-Mogul, EMEA a declarat: “Beneficiile discurilor Ferodo COAT PLUS merg mai departe decat problema aspectului, fiecare disc este proiectat pentru a asigura performanta superioara de franare, fara zgomot sau vibratii”. ”In plus, nu este necesara indepartarea stratului de protectie inainte de montare, astfel incat lucrarea poate fi realizata mai repede si fara utilizarea de agenti de curatare.”

Acoperirea avansata a discurilor Federal-Mogul este aplicata printr-un proces sofisticat, controlat de computer, care previne variatia grosimii si ajuta la asigurarea rezistentei indelungate la coroziune. Aceste discuri noi pot fi identificate cu un sufix “C” adaugat la codul discului de frana Ferodo deja existent.

Pentru mai multe informatii privind noile discuri de frana acoperite Ferodo COAT PLUS, contactati distribuitorul de produse de franare Ferodo sau reprezentantul Federal-Mogul. Cele mai noi informatii privind aplicatiile produselor Ferodo sunt disponibile permanent si usor accesibil in catalogul electronic www.FM-ecat.com.

Gama de placute de frana cu lamela elastica ProTec S pentru vehicule comerciale

Federal-Mogul a introdus o gama larga de placute de frana de calitate premium Ferodo®, pentru vehicule comerciale, echipate cu lamele elastice ProTec S® de la Knorr-Bremse, pre-sudate pe placa de baza. Noile placute de frana sunt disponibile pentru o varietate de utilizari la camioane si remorci, in combinatie cu etrierele Knorr SN7.

Cum a luat nastere noua gama?

Inginerii care lucreaza la produsele de frictiune Federal-Mogul au colaborat cu Knorr-Bremse si cu principalii producatori europeni de echipamente originale pentru vehicule comerciale pentru a aduce beneficiile tehnologiei ProTec S – inclusiv durata mai lunga de viata a lamelelor elastice si functionarea mai silentioasa, mai sigura si mai eficace a franelor – in linia de produse Ferodo.

Silvano Veglia, director pentru produse de franare Federal-Mogul, EMEA a declarat: “Marca Ferodo este concentrata pe tehnologie si este intotdeauna prima care introduce cele mai noi solutii preferate de OE in portofoliul sau larg de piese schimb de frictiune”. “Prin urmare, solutia lamelei elastice ProTec S este o foarte buna completare pentru gama noastra de produse.”

Sistemele conventionale de fixare a lamelei elastice vs. designul ProTec S

Spre deosebire de sistemele conventionale de fixare a lamelei elastice, care se bazeaza pe o clema pentru atasarea pe placuta de frana, designul ProTec S dispune de o conexiune directa, sudata intre lamela elastica si placa de baza. Aceasta abordare creste forta de aplicare pe toata placuta de frana, avand ca rezultat ghidarea imbunatatita a placutei si vibratiile si zgomotul reduse. Deoarece designul ProTec S functioneaza ca un dispozitiv de alunecare, acesta protejeaza impotriva abraziunii cauzate de murdaria dintre lamela elastica si clema de fixare si asigura retragerea mai usoara a placutei de frana de pe disc, ceea ce reduce uzura atunci cand nu este actionata frana. De asemenea, cu lamela elastica pre-fixata de Federal-Mogul, acest design elimina procedura nesigura de reutilizare a lamelelor vechi cu placutele de frana noi.

Pentru mai multe informatii privind placutele de frana Ferodo, care dispun de noul design ProTec S, contactati distribuitorul de produse de franare Ferodo sau reprezentantul Federal-Mogul. Cele mai noi informatii privind utilizarile produselor Ferodo sunt disponibile permanent si usor accesibil in catalogul electronic www.FM-ecat.com.

Via | Federal-Mogul

1 COMENTARIU

  1. […] un strat generos de guma. Apoi, in timp ce karturile de agrement erau pregatite pentru Cupa Presei, Corneliu Preda, Country Manager Federal-Mogul Romania si Moldova ne-a prezentat tehnologia placarii prin cataforeza (tratament anticoroziv destinat elementelor de directie si […]

Comments are closed.