Kartistii iau atitudine impotriva ANST

0
376

63 de sportivi, participanti in cadrul Campionatului National de Karting Dunlop, au intocmit si semnat un Memoriu pe care l-au depus in urma cu cateva zile la Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret, in semn de protest fata de ultimele decizii ale acestui for, care afecteaza activitatea sportiva de karting din Romania. In asteptarea raspunsului pe care ANST trebuie sa il dea sportivilor, va invitam sa cititi in continuare Memoriul in cauza.

 

MEMORIU ADRESAT AUTORITATII NATIONALE PENTRU SPORT SI TINERET

 Subsemnatii, sportivi participanti in cadrul Campionatelor Nationale de Karting ale Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, va adresam prezentul protest, urmare a recentelor decizii ale Autoritatii Nationale pentru Sport si Tineret, care afecteaza activitatea sportiva de karting din tara noastra.

Considerand ca nu se cunoaste cum a ajuns kartingul in situatia critica actuala, aducem urmatoarele precizari:

Odata cu aparitia Legii Sportului nr. 69/2000, asociatia Automobil Clubul Roman a refuzat sa-si reorganizeze structurile si activitatile sportive pe care le derula la acea data, pana la termenul 31.12.2001 prevazut de aceasta Lege speciala, astfel ca sportivii din karting au participat intre anii 2000-2004 la campionate nerecunoscute oficial. In anul 2004, „federatia” din cadrul ACR a disparut printr-o simpla modificare de statut a sus-numitei asociatii. In acelasi an 2004, cu toate ca amintita organizatie (ACR) avea in principal activitati non-sportive, a obtinut o modificare a Legii 69/2000, astfel ca a fost recunoscuta drept structura sportiva prin Legea 472/2004, pentru propriile sale activitati de automobilism si karting. Nici atunci campionatul de karting nu a fost recunoscut oficial si nici nu putea fi, atata vreme cat ACR nu este federatie sportiva nationala. Drept urmare nici kartingul, nici titlurile de campion acordate de aceasta asociatie nu au fost recunoscute oficial in Romania, dovada ca nu figureaza in Anuarele Sportive editate din 2004 pana in 2009.

La aproape un deceniu de la intrarea in vigoare a Legii Sportului, au fost organizate sub egida FRAS si cu autorizarea ANST, primele competitii oficiale de karting la nivel national: Cupa FRAS si Campionatul National de Karting Dunlop 2010. Noi, sportivii, am inteles sa participam la competitiile organizate sub tutela FRAS, datorita publicarii primei editii a Regulamentului National oficial de Karting, precum si pentru ca in sfarsit, dupa atatia ani, concuram pentru titluri la karting oficial recunoscute in tara noastra. Nu in ultimul rand, am luat startul la aceste competitii pentru ca organizarea kartingului sub tutela FRAS corespunde, asa cum cere Legea, cu organizarea sportului cu motor la nivel international, adica sub egida Federatiei Internationale a Automobilului. Dovada – toate competitiile de karting ale FRAS au fost mentionate, inca de la inceput, pe agenda evenimentelor sportive publicata pe site-ul ANST, deci recunoscute oficial.

In 2011 ne-am inscris la a doua editie consecutiva a Campionatului National de Karting Dunlop 2011, competitie care figureaza si astazi, la data semnarii acestui protest colectiv, pe agenda oficiala a evenimentelor sportive ale ANST. Cu toate acestea ni s-a adus la cunostinta ca ANST ar fi decis sa recunoasca recent o noua federatie nationala sportiva, exclusiv pentru karting, implicandu-se partizan in cadrul procesului de acordare a personalitatii juridice, de partea vechii asociatii ACR si impotriva FRAS. Este de notorietate publica atitudinea potrivnica a ACR, care a contestat in instanta din 2005 si pana in 2009, existenta si functionarea FRAS, pierzand, in final, toate procesele. In concluzie, nu suntem surprinsi ca ACR continua sa nu recunoasca Statutul FRAS, sprijinind infiintarea unei federatii de karting separate, contrar modelului federatiei internationale corespondente (FIA), la care asociatia ACR e afiliata ! Dar protestam fata de modul inadmisibil in care ANST a facut front comun cu aceasta asociatie a soferilor amatori, impotriva unei Federatii sportive nationale deja recunoscute oficial.

De asemenea ni s-a adus la cunostinta ca ANST ar fi decis sa revina asupra caracterului oficial conferit initial de aceeasi institutie, Campionatului National de Karting Dunlop desfasurat sub egida FRAS. Consideram o injustete sa ne fie anulat un drept legitim dobandit legal si pe merit, acela de a imbraca tricourile de Campioni Nationali 2011, datorita unor interese care nu au nimic de-a face cu sportul.

Avand in vedere ca este la mijloc viitorul nostru, al celor direct implicati ca sportivi in aceasta activitate, protestam impotriva modului in care ANST a gestionat problema kartingului. Autoritatea, fie ca ea s-a numit MTS, ANS sau ANST, nu s-a implicat in karting timp de aproape doua decenii. La zece ani de la intrarea in vigoare a Legii Sportului, cand kartingul fusese in sfarsit, oficializat in cadrul Federatiei nationale de sport automobilistic, deci dupa modelul FIA-CIK, ANST a intervenit abuziv, incercand sa treaca aceasta activitate sportiva, contrar prevederilor legii, sub tutela unei pseudo-federatii, cu unic obiect de activitate kartingul. Ce perspective reale ofera aceasta structura sportiva, creata artificial pentru satisfacerea orgoliilor acelorasi oameni din trecut, atat timp cat dupa aproape doua decenii de regres continuu sub conducerea acestora, kartingul ajunsese in 2009 la un numar redus de 30-35 de concurenti, iar taxele de participare crescusera intr-atat incat devenise vizibil caracterul exclusivist al intrecerilor, dedicate preponderent copiilor cu parinti instariti ? In schimb la FRAS, competitiile de karting s-au bucurat inca de la primele starturi de o larga participare a tuturor copiilor si tinerilor si chiar a multor concurenti din strainatate.

Ne este foarte clar ca factorii responsabili din ANST au stiut de la bun inceput ca, prin avizarea „noii” federatii de karting, se va ajunge la o suprapunere de obiect de activitate cu FRAS si la doua campionate nationale paralele, dintre care numai unul poate fi oficial. Indiferent care ar fi motivatia si interesele care au condus la aceasta situatie, nu este posibil ca Autoritatea guvernamentala sa induca in eroare opinia publica, presa de specialitate, cluburile sportive, sponsorii si pe noi, sportivii, oficializand pe parcursul a doua sezoane competitionale acordarea titlurilor de Campioni Nationali la karting in cadrul FRAS, pentru ca mai apoi sa se razgandeasca inaintea incheierii Campionatului si sa ignore clasamentele oficiale la zi, anuntand ca o alta entitate va desemna campionii nationali la karting pe 2011. Nu credem ca asa-ceva s-a mai intamplat vreodata, in istoria sportului mondial!

Nu putem accepta justificarile lipsite de acoperire legala care s-au aflat la originea acordarii avizului si Certificatului de Identitate Sportiva in favoarea FRK. Sustinem si putem dovedi ca ANST a inchis ochii la incalcarile Legii nr.69/2000, din moment ce a permis infiintarea acestei structuri prin sfidarea organizarii sportului cu motor la nivel mondial. O federatie al carei statut nu corespunde modelului obligatoriu al FIA si pentru care nu exista la nivel mondial federatie internationala recunoscuta, asa cum este FIM pentru motociclism, respectiv pentru Federatia Romana de Motociclism, nu poate exista in peisajul sporturilor cu motor din tara noastra.

Observand ca FRK nu s-a conformat prevederilor Legii Sportului, de a-si elabora un statut in conformitate cu cel al federatiei internationale corespondente, ne intrebam ce incredere mai putem avea in deciziile ANST, existand riscul sa ni se spuna, din nou, la jumatatea anului viitor, ca am fi participat la o competitie care, impreuna cu federatia respectiva, au devenit nelegale, neoficiale, etc. Ne referim la art.25(4) al HG nr.884/2001 privind normele de aplicare a Legii 69/2000, care precizeaza ca „statutul federatiei sportive nationale se elaboreaza in conformitate cu prevederile statutului federatiei internationale pe ramura de sport corespondente”, conditie obligatorie pe care FRK nu a indeplinit-o la infiintare si nu o indeplineste nici acum.

Consideram ca este inadmisibil sa ni se impuna tocmai de catre ANST, sa concuram pentru titlul de Campioni Nationali in cadrul unei federatii ilegale. De aceea va transmitem intentia de a participa, in continuare, la competitiile de karting organizate de Federatia Romana de Automobilism Sportiv, singura abilitata prin lege si Statutul sau, armonizat la FIA, sa tuteleze kartingul romanesc.

In incheiere, va aducem la cunostinta dumneavoastra mai intai, protestul nostru, rugandu-va sa luati masurile legale ce se impun pentru reintrarea in legalitate a activitatii de karting, asa cum s-a derulat aceasta in 2010 si 2011. In eventualitatea ca solicitarea noastra nu va fi solutionata favorabil, vom instiinta si alte autoritati ale Statului, celelalte federatii sportive precum si intreaga opinie publica sportiva, atat din tara cat si din strainatate, de faptul ca prin recunoasterea FRK, s-a comis un act ilegal ce va avea consecinte nefaste asupra viitorului kartingului romanesc, dovedind, totodata, carentele si disfunctionalitatile produse prin astfel de decizii, in organizarea sportului romanesc.

 

Via | FRAS