Frankfurt 2011: KIA lanseaza versiunea in trei usi a noului Rio, model ce ajunge si in Romania la sfarsit de septembrie

0
607

Kia Motors a dezvaluit astazi primele fotografii oficiale ale versiunii in trei usi a noii generatii Rio, model ce marcheaza urmatorul pas major in revolutia stilistica a companiei coreene.

Mai lung, mai lat si mai aerodinamic decat predecesorul sau, noul automobil de clasa mica a fost creat de echipa europeana de design de la Frankfurt, sub supravegherea designerului sef Peter Schreyer. Noul Rio se va adresa clientilor tineri si dinamici, aflati in cautarea unei masini atragatoare si practice, aducand, din punct de vedere stilistic, un suflu nou in clasa mica. Balansul intre suprafata vitrata, ampatament si dimensiuni generează o “prezenţă premium”, rară în acest segment. În general, noul Rio combina finetea europeana cu condimentul coreean pentru a crea un limbaj al formei care comunică stralucire latina.

”Privit din profil, noul Rio este caracterizat de o linie mediana ascendenta extrem de pronuntata, ce da senzatia de miscare si fluiditate, chiar si atunci cand masina nu se afla in miscare. Proportiile aproape perfecte confera designului caracter si agresivitate. Interiorul va beneficia de o finisare demna de masini din clasele superioare”, a declarat Schreyer.

Ampatamentul a fost marit cu 70mm pana la 2.57 metri pentru a oferi mai mult spatiu pasagerilor si, in acelasi timp, o tinuta de drum imbunatatita. Lungimea si latimea noului Rio au crescut cu 55mm, respectiv 25mm, in timp ce inaltimea a scazut cu 15mm.

In ciuda profilului sportiv si a coeficientului aerodinamic extrem de bun, capacitatea portbagajului se apropie de valorile specifice clasei imediat superioare, acesta putand gazdui pana la 292 litri de bagaje.

Paleta de motorizari va cuprinde 6 motorizari extrem de eficiente, in functie de piata pe care este comercializata masina, incluzand recent lansatul propulsor diesel de 1.4 litri, dar si noul 1.6 GDI pe benzina, ce dezvolta 140cp. 

Cel mai mic motor va fi un diesel de 1.1 litri care dezvolta 70 CP si emite doar 85 de grame de CO2 per kilometru, in timp ce varianta de top va beneficia de o motorizare complet noua, de 1.2 litri, un propulsor GDI cu injectie directa si supraalimentare turbo.

Comercializarea noului model in tara noastra va incepe chiar din aceasta toamna.