MINI & BMW Life-style Shop si-a deschis portile pentru fanii din Romania

0
327

MINI & BMW LifeStyle Shop, un concept inovativ de prezentare si vanzare a unei game extinse de produse care poarta sigla celor doua marci, si-a deschis portile si pentru fanii din Romania. Oferta din perioada 1-31 decembrie include articole de imbracaminte si incaltaminte, genti de voiaj, ceasuri, stilouri si alte obiecte de scris, machete si jucarii, dar si accesorii de personalizare si tuning a automobilelor.

Magazinul are un concept modular si se intinde pe o suprafata de 30 mp in zona centrala a Grand Cinema Digiplex din cadrul Baneasa Shopping City. „Suntem prezenti in una dintre cele mai mari zone de shopping din Bucuresti si asteptam peste 50 de mii de vizitatori saptamanal. In plus, aceasta este luna cu cele mai bune vanzari din an. Pentru marcile BMW si MINI aducem o noua colectie de produse de lifestyle si suntem prezenti aici cu cele mai interesante dintre acestea”, a declarat Andra Berindei, After Sales Marketing BMW Group Romania.

Initial, shop-ul va fi dedicat brand-ului MINI, fanii BMW fiind nevoiti sa astepte pana pe 15 decembrie, cand, odata cu lansarea mult asteptatei pelicule Mission:Impossible 4, magazinul va oferi si gama de produse ce poarta indragitul blazon alb-albastru.

Modelele MINI si BMW sunt disponibile pentru teste virtuale chiar in magazin, pe noul Forza Motorsport 4 pentru Microsoft Xbox 360, unul dintre cele mai de succes jocuri de gen ale momentului, disponibil in avanpremiera.  Printr-o grafica HD cu detalii deosebite si o simulare complexa, Forza Motorsport 4 creeaza o experienta a condusului foarte realista. La aceasta se adauga modul de control cu Kinect: utilizatorul nu trebuie decat sa realizeze cu mainile miscarile de rotire a volanului si o camera video le transpune direct in joc, in timp real. Unul dintre punctele de atractie este, cu siguranta, posibilitatea de a conduce noul BMW M5 cu o luna inainte de debutul oficial din Romania. De altfel, noul M5 nu este doar una dintre cele mai spectaculoase masini care pot fi conduse, dar este si modelul ales ca imagine pe cutia jocului in versiunea „Collector’s Edition“.

Noul magazin marcheaza si  debutul a doua biciclete care poarta sigla MINI si BMW. MINI Folding Bike este o bicicleta pliabila, special conceputa pentru a putea fi transportata in portbagajul compact al unui MINI. Cu greutate redusa, folosind un cadru din aluminiu, si un design in stilul MINI care combina negrul cu accente de verde fosforescent, MINI Folding Bike este solutia perfecta pentru evadarea in oras sau o plimbare „park & ride“ rapida. Pretul pentru aceasta bicicleta este 2430 Lei (cu TVA inclus).

La celalalt pol este ultra-sofisticata cursiera BMW M Carbon Racer. Asa cum ii spune numele, bicicleta a fost realizata pentru performanta. BMW are o experienta de mai bine de 60 de ani in realizarea de biciclete si pentru fiecare dezvolta un cadru personalizat. Pentru M Carbon Racer folosirea carbonului pentru cadru si a unui set de viteze Shimano Ultegra a permis reducerea greutatii la numai 7,4 kg. Cu atentie pentru fiecare detaliu, sunt folosite numai componente de cea mai buna calitate, asa cum este seaua fi’zi:k Tundra 2 sau franele Shimano Ultegra. Si in ceea ce priveste designul M Carbon Racer vorbeste performanta – la cadrul negru se adauga accente de culoare rosie pentru o prezenta deosebit de sportiva. Pretul pentru aceasta bicicleta este 13082 Lei (cu TVA inclus).

MINI & BMW Life-style Shop va fi, de asemenea, punctul de plecare pentru premiera filmului Mission Imposibile MI:4, o pelicula unde mai multe modele BMW sunt protagonistele unor scene de actiune. Alaturi de BMW X3 si noul Seria 6 Cabriolet, BMW i8 isi va face debutul pe marele ecran. Modelul, in format 1:64, va fi bineinteles disponibil in magazin.