Noi versiuni Alfa Mito, mai accesibile si mai economice

0
315

Simpaticul Alfa Mito va primi cateva upgrade-uri interesante in aceasta toamna, cu prilejul Salonului Auto de la Frankfurt. E vorba de doua motorizari noi, menite sa-l faca mai accesibil, dar si de o serie de moficari estetice subtile.

Dupa ce a debutat pe best-seller-ul Fiat 500, motorul TwinAir cu 2 cilindri, va fi disponibil si pe cel mai mic model din gama constructorului italian. Minionul propulsor turbo are o cilindree de 0,9 litri si produce 85 CP/5.500 rpm si un cuplu de 145 Nm disponibil intre 2.000 si 3.500 rpm. Noua versiune TwinAir va duce la o binevenita scadere a pretului exclusivistului Mito, coborand in acelasi timp consumul mediu pana la 4  litri/100 km.

Tot din aceasta toamna, modelul de clasa mica al casei italiene va fi oferit si in compania turbodiesel-ului JTDm de 1.3 litri. Acesta dezvolta 85 de cai putere si va beneficia de un nou sistem Start-Stop, de o turbina cu geometrie variabila revizuita, un alternator adaptiv si o noua pompa de ulei. Cu un interval de revizii de 35.000 de kilometri, aproape neverosimil in Romania, noul Mito 1.3 JTDm promite sa devina unul dintre cele mai economice masini din clasa sa, Alfa anuntand cifre de consum impresionante, 3.5 litri in regim mixt si doar 2.9 litri extraurban, si emisii extrem de scazute, doar 90 de grame de CO2/km.

Din punct de vedere estetic, modificarile sunt, asa cum era de asteptat, minore. Alfa s-a limitat la cresterea paletei de culori disponibile si la restilizarea modelelor de jante de aliaj ce pot fi comandate de potentialii clienti.