Noile SUV-uri de la Mercedes-Benz

0
2080

Mercedes-Benz si-a redefinit gama de modele SUV cu ocazia promovarii celor trei noi modele lansate în 2015: GLE, GLE Coupé și GLC – care se alatura astfel modelelor GLA și Clasa G, deja binecunoscute publicului. In plus, Mercedes GL se redenumeste si el cu titlulatura Mercedes GLS, pentru a se alinia noii politici de nume adoptata de producatorul din Stuttgart, conform careia toate modelele SUV au nume compuse din literele GL urmate de clasa in care se pozitioneaza modelul respectiv (cu exceptia lui G-Class). Mercedes-Benz are astfel cea mai larga gama de modele SUV intre producatorii premium germani, care se adreseaza unor categorii diferite de clienti prin specificatiile unice.

Noului GLE Coupé, disponibil deja pentru clientii din România încă din luna iulie,  i s-au alaturat la jumătatea lunii septembrie, Mercedes-Benz  GLE și GLC – disponibile în toate centrele autorizate de vânzari și service.

În continuare, ne dorim sa oferim clienților cele mai bune autoturisme de pe piață, modele care acum sunt si mai atractive, mai sportive și mult mai dinamice. Anul trecut, am lansat pe piață GLA, un model și un membru de succes al gamei Mercedes-Benz. Astazi, trei noi modele impun noi standarde în ceea ce privește designul atragător și tehnologia revoluționară, trăsături care individualizează fiecare model în parte în segmentul sau”, a declarat Boris Billich, CEO & Presedinte Mercedes-Benz Romania.

Noua gamă de SUV-uri Mercedes-Benz impresioneaza prin autoturismele cu aspect solid si atletic, capabile sa abordeze orice tip de drum.

”Suntem încrezători ca noile modele vor fi apreciate atât de clienții actuali, cât și potențiali datorită design-ului, sportivității și dinamismului lor. Confortul și eleganța Mercedes-Benz cunosc noi dimensiuni prin îmbinarea cu latura sportivă a modelelor, dar si cu robustețea și performanțele offroad. Anul acesta, prin noile modele lansate pe piața din România avem ocazia de a oferi o gamă inovatoare de SUV-uri, potrivite pentru diferite categorii de clienți cu stiluri de condus diverse și necesități specifice”, a declarat Valeriu Zaharia, Sales&Marketing Manager Mercedes-Benz Cars, Mercedes-Benz România.

GLE_w 106

Considerat unul dintre cele mai sigure autoturisme din segmentul sau,  noul GLE este dotat cu echipamente de siguranță inteligent coordonate și cuprinzătoare pentru fiecare din cele patru faze ale conceptului integral de siguranta al Mercedes-Benz: asistenta preventiva, asistenta în caz de pericol, asistenta în timpul accidentului si asistenta dupa accident.

Efortul soferului este redus de pachetul optional de asistenta la conducere, ce oferă în același timp niveluri superioare de siguranta și protectie. Combinatia dintre siguranta complementară și sistemele de asistență ajuta la diminuarea stresului resimțit de șofer, la reducerea pericolului de accidente și la ridicarea nivelului de protecție, atât pentru pasageri, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.

Sistemul de propulsie hibrida al noului Mercedes GLE 500 e 4MATIC combina un motor V6 puternic cu combustie interna și cilindree de 3 litri și un motor electric ce utilizează o baterie litiu-ion de înaltă tensiune, cu încărcare externa. Motorul V6 dezvolta o putere de 245 kW, generează un cuplu maxim de 480 Nm şi îi asigură modelului GLE 500 e 4MATIC o viteză maximă de 250 km/h. Împreună cu cei 85 de kW şi cei 340 Nm  ai motorului electric, consumul de carburant în regim mixt a fost redus la doar 3,8 litri per 100 de kilometri.

Urmand exemplu stabilit de rivalii din Munchen prin BMW X6, Mercedes-Benz a îmbinat natura sportiva a unui coupé se îmbina în mod ideal cu imaginea marcanta a unui SUV pentru a crea impresionatul model: Mercedes-Benz GLE Coupé. Pe lânga performanțele impecabile pe drumurile off-road, GLE Coupé are un design spectaculos.

GLE Coupe_w 008

Datorită liniilor laterale ce par să plutească spre spatele mașinii, habitaclului jos și alungit, grilei radiatorului cu stema Mercedes-Benz amplasată central, precum și spatelui cu design impunător, GLE Coupé afișează trasaturi demne de un veritabil coupé Mercedes-Benz. Gama de motorizari pentru GLE Coupé cuprinde propulsoare pe benzina si Diesel cu puteri cuprinse între 190 kW (258 CP) și 430 kW (585 CP). Cu aripi evazate puternic, jante cu diametrul de până la 55.9 cm (22 de inci), o linie laterală a caroseriei înaltă și o gardă la sol generoasă, noul GLE Coupé duce imaginea unui coupé de mari dimensiuni cu patru uși la un nou nivel.

Noul Mercedes GLC este un autovehicul atletic și solid, cu o personalitate puternica, cu o prezenta puternică pe carosabil, care impresioneaza chiar de la partea frontală. Partea din spate a modelului GLC are un aspect sportiv,prin spatele lat.

GLC_w 206

Noul GLC dispune de Mecedes-Benz Intelligent Drive – sistem care permite imbinarea confortului și a siguranței. Detectarea pericolelor din trafic este mai eficienta datorita interconectării și a senzorilor periferici îmbunatatiti, astfel, situatiile complexe putând fi analizate mai bine cu ajutorul sistemelor de asistenta.

De asemenea, Mercedes GLC se remarca si prin designul de înaltă calitate al interiorului, inspirat de la C-Class, si care se încadrează într-o clasa proprie in zona modelelor SUV premium. Materialele autentice, împreună cu finisajele suprafeţelor cu linii cursive transmit o senzatie de lux şi relaxare, facand din noul GLC un autovehicul extrem de atragator.

Echipată cu tehnologie cu o eficiență dovedită, Clasa G reprezintă o aparitie impresionanta pe teren accidentat, indiferent dacă vehiculele sunt utilizate în scop personal sau profesional. Soluțiile oferite de Mercedes-Benz (trei diferentiale blocabile) permit modelului să continue deplasarea chiar și atunci când doar o singură roata are aderenta. Modelul GLA este primul SUV compact de la Mercedes-Benz care îmbină originile de coupé în materie de design cu o utilizare practica în activitatea zilnica.

Mercedes-Benz promoveaza in aceasta perioada calitatile noilor sale modele SUV prin intermediul unui roadtest on-road si off-road, sub sloganul “Cucereste orice drum“, eveniment destinat atit presei auto cit si potentialilor clienti. Noi am avut ocazia sa participam la road-testul organizat pentru presa auto si am fost impresionati de calitatile si rafinamentul acestora, pe care le vom descrie mai pe larg in articole dedicate. Mai multe detalii despre noua gama de SUV-uri Mercedes-Benz puteti gasi pe site-ul dedicat.

SUVs_w 109