Oficial: Lexus IS Facelift

0
132

Lexus va lansa in premiera mondiala, in cadrul Salonului Auto de la Paris, din luna septembrie, noul IS facelift.

Din punct de vedere stilistic, versiunea restilizata nu aduce noutati majore. Pentru a tine pasul cu actualul ADN al design-ului Lexus, modelul de clasa medie a primit un parasoc frontal redesenat, lumini de zi si stopuri cu tehnologie LED si o noua grila.

Sub capota noului IS isi va face aparitia un nou motor diesel, o versiune degonflata a actualului IS220d. Astfel, noul IS200d va avea 150cp, in loc de cei 177cp dezvoltati de varianta mai puternica a aceluiasi propulsor.

IS200d va accelera de la 0 la 100 km/h in 10.2 secunde si va atinge o viteza maxima de 205 km/h, in timp ce consumul mediu se va situa in jurul valorii de 5,1 litri.

Motorul pe benzina V6, de 2.5 litri, a fost si el revizuit pentru a satisface normele de poluare Euro5. Puterea de 208cp a ramas neschimbata, insa consumul mediu a scazut la o valoare excelenta de 9,1 litri la suta de kilometri.

Noul Lexus IS va fi disponibil in Europa din aceasta toamna, imediat dupa lansarea oficiala de la Paris.