PREMIERA: Noua Honda CR-V in versiune europeana

1
2076

Dupa ce anul trecut in cadrul Salonului de la Los Angeles Honda a prezentat noua versiune a SUV-ului sau compact CR-V in versiunea destinata pietei americane, iata acum si primele fotografii si informatii cu versiunea destinata pietei europene. Acest nou model european preia in mare liniile versiunii americane si ale conceptului de pre-serie prezentat in cadrul Salonului de la Geneva din luna martie.

Acest nou model Honda CR-V reprezinta a patra generatie a SUV-ului nipon, generatie care prezinta un aspect mai agresiv si mai masiv  fata de precedenta, insa pastrind detalii fine de design care sa asigure continuitatea intre generatii. Bineinteles, luminile cu leduri pe fata nu pot lipsi, iar partea din spate abordeaza stopuri dispuse tot pe verticala, aminitind de design-ul generatiei precedente interpretat intr-o cheie mai moderna.

Desi din punctul de vedere al aspectului, noul CR-V pare mai mare decit modelul pe care il inlocuieste, in mod relativ atipic in piata acuto actuala, in fapt noul model este mai mic in dimensiuni. In lungime diferenta e infima dar in inaltime masina pierde 3 centimetri, in cautarea unui aspect mai dinamic. Cu toate acestea, Honda a reusit performanta de a obtine un portbagaj cu aproape 10 % mai mare decit la generatia anterioara, atingind 589 litri in configuratie standard si 1648 de litri cu bancheta rabatata.

La interior, materialele par de calitate mai buna decit cele din versiunea americana a modelului. Bordul beneficiaza de un ecran de 5 inch care permite accesarea sistemului de navigaţie, telefonul şi navigaţia.

La capitolul motorizare, nu prea avem vesti noi, fiind in esenta vorba de evolutii ale acelorași doua motoare, unul diesel şi unul pe benzină. Pentru oferta diesel, avem o versiune a cunoscutului i-DTEC de 2.2 litri care dezvoltă 150 de cai putere, cu evolutii importante la capitolul consum şi emisii. Pe benzină oferta este reprezentata de 2.0 i-VTEC de 155 CP. Ca o noutate, motorul pe benzina va putea fi comandat si in versiune 2×4, pe linga versiunea 4×4. Varianta diesel va fi oferita doar cu sistem 4×4.

Noua Honda CR-V va fi prezentata oficial la Salonul de la Paris şi va fi disponibila in show-room-urile Honda în Europa până la finalul acestui an.

1 COMMENT

  1. in sfarsit avem un design mai interesant, care cu greu poate fi catalogat drept urat. ma intriga putin linia laterala – mai ales inspre spate – dar e posibil ca pe viu impresiile sa difere.
    interiorul insa imi place foarte mult.

Comments are closed.