Metoda e simplă. În contract scrie undeva mic
23.1 Asigurarea la o sumă care depăşeşte valoarea reală a bunului este nulă dacă Asiguratul sau Contractantul au
fost de rea credinţă, aceştia neavând dreptul la restituirea primei de asigurare.
23.2 Dacă Contractantul nu a fost de rea credinţă, contractul îşi produce efectele până la concurenţa valorii reale a
bunului asigurat şi Contractantul are dreptul de a obţine o restituire proporţională a primei de asigurare.
adică fix cât să le permită neplata integral sau măcar parţial.
Trebuie să precizez că cel puţin pe vremea când am facut eu şcoala, notiunea de "rea-credinţă" nu era definită legal şi are o accepţiune cât de cât arbitrară. Mai rău, din experienţa mea, buna-credinţă nu se prezumă mereu, în sensul că se poate ajunge ca tu să-ţi demonstrezi buna credinţă şi nu invers.
Şi cum asta nu ar fi o problemă suficient de mare, stabilirea valorii reale chiar nu se poate combate în nici un fel, chiar în instanţă nu ar exista nici o autoritate care să certifice o anumită valoare, mai ales că acum se pot invoca condiţii economice speciale pt. piaţa auto, dar oricum aşa ceva nu există.
Unde ne mai putem asigura?