La sugestia lui Stefan prezint noua mea masina:
Opel Corsa OPC 3 usi 1,6i turbo 192 CP
Caracteristici principale:
-Masa proprie: 1278kg
-Dimensiuni: 404 x 171,3 x 149
-Ampatament: 2511 mm
-Cilindree: 1598 cmc
-Putere: 192 CP/5850 rot/min
-Cuplu maxim: 266 Nm/ 1950-5858 rot/min
-Viteza max. 225km/h
-Acceleratie 0-100km/h: 7,2 sec
-Consum:
-urban: 9,8 l
-extra urban: 5,9 l
-mediu: 7,3 l
-Cutie manuala 6 viteze
-Roti: 215/45R17
-Sisteme siguranta: ESP, ESC+TC, CBC, CTC, BAS, HBFA, ABS, EBD
Pret de baza la Autoglobus Timisoara: 21875 euro
- Cu discount 22%(Corsa D fiind cea
mai vanduta din gama OPEL): 17062 euro
Dotari suplimentare:
-Parbriz cu protectie solara: 140
-Eleron 50
-Tapiterie piele Nappa gri 725
(incalzirea in scaune exista
doar la tapiteria piele !)
-Pachet fumatori 15
-Covorase cauciuc fata 45
-Sistem navigatie 695
-Vopsea negru metalizat 365
-Alarma 265
total: 24175 euro
Pret cu discount: 18857 euro
Primele impresii:
Din gama Opel am avut timp de 10 ani (pana in 2004) o Astra GSI 2,0 16V 150CP, clasa compacta, avand 1110kg si 405 cm lungime, deci actuala Corsa D OPC nu se mai poate incadra la clasa mica, ci eventual la o clasa subcompacta !
Am mai avut un Mini Cooper 1,6i si un BMW 325i E91 218 CP (Stefan il stie !), deci termeni de comparatie exista
Masina se conduce incredibil de usor si in oras si pe sosea.
Cutia de viteze in 6 rapoarte este scurta, din acest motiv tehnica de condus este simpla: ai pornit, treci prin toate vitezele pana la a 6-a in care la 120-km/h ai 3000 ture. Poti reduce viteza in aceasta treapta pana la 1200 ture fara ca motorul sa trepideze. Datorita sistemului turbo exista o rezerva de cuplu si la 4500 - 5000 ture.
Dezavantajul acestei cutii scurte este pe autostrada unde parca se simte nevoia unei inca o treapta. Rulajul cu 150 km/h constant cu cruise control duce la cresterea consumului.
In oras, datorita elasticitatii motorului, se poate merge si cu a 6-a (in Timisoara !) si, culmea: se poate scoate consumul indicat in carte, 9,8 litri/100 ! Dar sa nu uit, este vorba de benzina de 98, recomandata de fabricant, dar se mentioneaza ca se poate pune si benzina de 95, in acest caz scazand performantele.
Pe sosea, totul este cum conduci, iar tentatia de a apasa pedala este foarte, foarte mare, asta practic inseamna ca nu sunt diferente intre consumul urban si cel extra urban. Placerea condusului costa! Dar cu un rulaj la 120km/h consumul nu este mare! Iar daca se doreste, ESP-ul se poate decupla. In curbele abordate in viteza pe uscat, masina sta "lipita" pe asfalt, pe umed nu stiu, nu am incercat inca.
Opel Corsa OPC nu este o masina de familie, dar spun "cu mana pe inima" ca pentru doua persoane poate fi folosita fara probleme ca o masina de zi cu zi. Masina este rigida, dar nu la modul deranjant intalnit la multe alte masini sport, iar garda este rezonabila. In spate sunt 3 locuri, spatiul fiind suficient. Portbagajul este rezonabil, daca se inlatura capacul existent, creste capacitatea. Iar daca se rabateaza bancheta rezulta o suprafata plana utra suficienta pentru incarcat. Mentionez ca este masina mea unica.
Ca variante, pentru acest "gen" si acest nivel de pret, mai aveam in vedere Renault Clio RS varianta noua cu motorul tot de 1,6 turbo (pacat ca s-a renuntat la cel de 2,0 aspirat!) dar care din pacate este doar cu cutie automata si Peugeot 208 GTI. Am optat pana la urma pentru Corsa OPC.
Si acuma o problema pentru care "fanii" acestei masini ma vor "dispretui":
Fiind masina mea unica si avand de gand sa circul si pe anumite drumuri nu tocmai "perfecte", am pregatit si un rand de roti de vara pe 16" pe care sa le folosesc in paralel cu cele pe 17" cu care am cumparat masina.
Cartea permite si montarea rotilor pe 16. Cei care au Corsa OPC, monteaza fara probleme roti de iarna de 205/55R16 pe jante de tabla. Deoarece diametrul la 205/55R16 este identic cu 225/50R16 si avand in vedere ca la Corsa OPC se pot monta ca varianta si roti late de 225 (adica 225/35R18), am echipat masina cu cauciucuri de 225/50R16 montate pe jante OZ de 7x16", adica ceace se vede in pozele postate. Iar dupa ce am montat rotile, am constatat ca dinamica masinii nu este de loc afectata si parca cu aceste roti masina sta chiar mai bine pe sosea decat cu cele originale de 215/45R17 cu spitele in forma de "Y". Iar ce ar fi mai important este faptul ca denivelarile inerente pe drumurile romanesti se simt mai confortabil datorita talonului cu ceva mai inalt
Deocamdata, atata.