I-am pus un Nikkor 16-85mm f/3.5-5.6 VR.
Combinație ușoară și rapidă. Focus instant și silențios (motor în aparat și obiectiv ușor de condus, probabil la ceva mai mare va fi mai greuț).
La interior, lumină foarte slabă, 16 și 85mm, ISO 640 (era pe auto ceva din fabrică), 1/60, f/4.5 și 5.6 fără VR, imagini nemișcate și clare, ceea ce e lucru mare.
În prostia mea n-am reușit să folosesc A cum trebuie. Pur și simplu nu accepta nici o valoare pentru diafragmă.
De altfel meniurile sunt foarte complexe și puțin intuitive. Multe chestii noi, poate prea multe.
Butoanele le căutam mereu, nu sunt puse prea inteligent. De altfel, cred că le-au așezat așa pentru a mai păstra ceva avantaje de partea viitorului "D300s". Din acest punct de vedere se vede așezarea în linia Nikon după D90 (foarte aproape de acesta).
Butonul pentru Shutter nu este supersensibil cum se spune pe net, ci perfect. De asemenea combinația Shutter+AE/AF-L merge perfect, nu cum scriu unii pe net că nu poți folosi ambele butoane cu o mână.
NEF-urile sunt de 2 ori mai mari ca la mine. ȘOC!
De asemenea trebuie făcut upgrade la programul de editare pentru a le vizualiza. Eu pentru ACDSee n-am găsit update care să suporte noul format. Poate pe viitor. Adobe deja oferă suport, dar LR 3.3 se mișcă vizibil mai greu cu el și eu nu prea sunt amator de LR în ultima vreme.
Ecranul reușit, mult mai rapid în reacții decât cel de la Canon, dar tot nu înțeleg cum reușesc unii să spună că își dau seama de calitatea imaginii fără a avea nevoie de monitor. Te păcălește de nu știi de tine. Arată ca orice ecran de acest fel, prea frumos. Zici că ai imaginea perfectă.
Tot azi am primit și un sfat și o părere de la un "pro" că gripul este numai pentru studio. Iar poate sunt eu defect.
Și o imagine din aparatul meu pe Dâmbovița. Pe flick este și versiunea originală, color, la FHD.

Motion - square by c6t9, on Flickr