Salut,
Poate mai reusesc sa anim un pic spiritele. Din ciclul "Ce.... sa-mi iau?", vin si eu cu una. La primavara vreau sa schimb GTI-ul cu altceva, Golf-ul urmand sa ajunga pe mainile sotiei, cel putin pentru primul an de condus. Asta a fost partea usoara, partea grea e sa ma hotarasc ce sa iau. Am creionat niste criterii:
- benzina, peste 250cp, tractiune spate sau integrala (nu mai vreau FWD)
- evacuare care sa sune bine. Am inchiriat in vara un Ferrari California pentru 30 de minute in Italia si mi-am confirmat inca o data ca, pentru mine, sunetul reprezinta sufletul unei masini cu pretentii sportive. Adevarul e ca rar ajungi sa te bucuri de o masina cu putere mare dpdv dinamic, macar sa ai ce asculta cand te tarasti prin oras cu 50-60.
- tehnologie audio/video din secolul asta. Adevarul e ca asta mi-a mancat sufletul la Golf. M-am saturat sa stau cu telefoane prin parbriz pt navigatie si cu cd-uri prin torpedou pentru muzica. M-am uitat la cateva review-uri cu noile sisteme de infotainment de la BMW/Audi si e diferenta ca de la cer la pamant fata de ce am eu.
- garantie la producator
- spatiu decent pentru 4 persoane
- sa fie utilizabila ca daily driver
Planul e sa o cumpar din Germania, din programul de masini uzate al reprezentantelor, cu leasing facut in Romania. Asta e partea de care nu sunt asa de sigur si unde as mai avea nevoie de informatii sau recomandari.
Lista scurta:
- BMW 435/440 (x)i (3l, 6 cil in linie cu turbo, ~300 cp). Favoritul, chiar daca sunetul nu este f spectaculos. Imi place mult cum arata si se potriveste la fix dpdv al vechimii in raport cu garantia
- Audi S5 (3l, v6 cu compresor, ~300cp). Probabil ca daca alegeam in 2014, as fi luat S5. Design-ul interior si exterior pare cam sters, se vede ca a fost lansat prin 2008. Nu ma incanta nici dinamica subviratoare. Motorul cu compresor este un avantaj totusi.
- Jaguar XE S (3l, v6 cu compresor, ~300cp). Dinamica peste ambele de mai sus, sunetul absolut demential. Interiorul se pare ca nu s-ar ridica la nivelul tripletei germane. Mi-e frica si ca va fi o masina f greu de vandut si se va devaloriza masiv.
- BMW M3/M4. Dinamica de exceptie, sunetul e cam dezamagitor, pret mare de vanzare. Consumabile si piese fff scumpe si probabil cam greu de condus pe zapada/asfalt umed ca daily driver.
- Alfa Romeo Giulia QV (2.9l, bi-turbo, 510cp). Dinamic se prezinta exceptional. Sunetul este superb. Interiorul este ok. Ce ma trage in jos este reteaua de service si posibilele probleme de fiabilitate. Nu din cauza ca este Alfa, cat ca este prima Alfa dupa cativa zeci de ani cu tractiune spate si atatia cai putere. Nici design-ul nu ma da pe spate, spre comparatie, M3/M4 de la BMW transmit clar senzatia ca nu e vorba de un seria 3/seria 4 normal, ci de o versiune speciala. In comparatie, QV-ul pare mai degraba o Giulia normala cu un body kit.
- Porsche Panamera/Macan. Un all-rounder bun, marca ar trebui sa se insemne o devalorizare mai mica. Panamera este totusi cam mare, iar dinamica Macan-ului este limitata totusi de faptul ca e un SUV.
- Merc C coupe. Din pacate, desi arata fff bine, dinamica nu e dintre cele mai bune si nici motorul pe benzina nu e atat de sportiv
Cam asta ar fi, sunt curios de pareri, feedback, informatii cu privire la leasing etc.