VIDEO: Andreea Patrascu, DS3 si cateva locuri frumoase din Bucuresti!

Masinuta mea cea noua este atat de frumoasa incat atrage in trafic privirile tuturor. Si cum multi dintre soferi sunt barbati… va imaginati! Si mie mi s-a parut atat de frumoasa masina asta in showroom incat n-am mai luat in calcul niciun alt design exterior. E galbena cu plafonul negru cu buline albe. Si interiorul e galben cu negru. Iar lumea se uita la ea ca la nave spatiale.

In plus, masina asta fuge, nu gluma. Doar are un motor de 150 CP. Nu e de mirare ca “tunatii” de pe sosea au brusc ambitii personale cand vad cum se infige buburuza asta simpatica. Acum, c-o fi bine, c-o fi rau, toata lumea imi afla cu usurinta traseul zilnic si localizarea exacta. DS3-ul nu ramane neobservat, fiind un gps veritabil pentru prietenii mei. Si ma trezesc povestind cuiva ca am mancat si… Si aud, “da, stiu, si apoi ai mers la banca si apoi in parc si la sfarsit ai facut cumparaturi”.

Videoclip Citroen DS3 – making of

Stiam ca filmarea pentru clipul asta va fi altfel. Diferita de filmarile cu care sunt eu obisnuita. Dar nu stiam cat de “altfel”.

Vremea a fost superba (bine – singurul impediment a fost ca s-a murdarit masina destul de repede in trafic), locatiile foarte bine alese, gazdele primitoare, directorul de imagine priceput, operatorul talentat, editorul de imagine artist. Nu mai spun de producator si regizor (unul si acelasi), care s-a autodepasit si ne-a mobilizat pe toti. I-am periat pe toti, dar merita!

Eh, bineinteles ca nu au lipsit peripetiile. Important e ca am muncit cu drag, iar glumele n-au lipsit din program.

“Rasaritul” a fost de fapt un apus. Si ziua de filmare a fost de fapt o zi jumate de filmare. Dar astea sunt vechi artificii cinematografice. Nu le-am descoperit noi acum.
Locatiile in care am filmat sunt la distanta una de cealalta, cadrele au fost multe… de asta a trebuit sa dorm eu o noapte fara sa ma misc deloc, de frica sa nu-mi stric coafura racord pentru a doua zi. Pentru ca am ajuns acasa la ora 4 dimineata, iar la ora 9 am plecat din nou la filmare. N-am avut nici timp si nici energie pentru vreo re-coafare. Dar nu cred ca s-a vazut diferenta. Bine ca nu am dormit in dulap in picioare, cum m-am gandit initial sa fac!

Singura pauza a fost pauza de masa de la Kopel’s. Deci da, dupa filmarea cu felurile alea delicioase de mancare, am lins farfuriile. Si ce bun a fost!
Mi-au dat dreptate si prietenii mei de la montaj, care au murit de pofta in timp ce vizionau filmarile.

Hainele nu au fost intamplator alese. Bine sau rau, mi-am ales singura tinuta. Si mi-am dorit sa port ceva comod, potrivit unei plimbari lungi prin oras.
Dar am vrut ca imbracamintea mea sa aiba totusi o poveste.
Si mi-a sarit in ajutor mama, care mi-a facut cadou o bluza cu “indragitul” personaj Cruella Devil.
Sa fi fost oare vreun apropo? Doar e mama, ma cunoaste atat de bine…
Si daca tot am ales bluza cu pricina, cum putea sa lipseasca din poveste blana Doar eram un personaj! Si ce personaj!

Ziua ca ziua, soare si frumos, dar noaptea s-a cam lasat frigul. Daca stateam mai mult la exterior, nu spuneam bine nici textul, asa imi clantaneau dintii in gura. Noroc ca intre duble ma izolam repede in masina, unde incalzirea face fata oricarei situatii.

Am dat cateva ture cu masina prin oras cu 3 camere GoPro lipite de masina. In trafic, oamenii nu prea intelegeau de ce ma plimb eu singura cu masina si imi filmez fata. Sau capota. Sau luneta. Si mai si vorbeam singura in masina sau dansam – o camera fiind amplasata la interior. Multi imi faceau semn si ma intrebau ce fac.
Alte cateva ture de oras le-am dat cu o alta masina in fata mea si operatorul m-a filmat din portbagaj. Si cum era noapte si aveam nevoie de o lumina mult mai puternica, uite-ma pe mine urmarind luminita (nu pe cea de la capatul tunelului – Slava Domnului) timp de mai bine de 1 ora. Dupa operatiunea asta n-am vazut mare lucru timp de 15 minute.

Pacat ca a picat la montaj cadrul cu mine sarind cu rolele in picioare peste camera video. Am avut ceva emotii, dar n-au fost probleme. Aveti idee cat valoreaza aparatura video?! Auch!

Primii care mi-au urmat recomandarea referitoare la piesa de teatru “Dineu cu prosti” au fost chiar parintii mei. Nici nu va inchipuiti cu ce zambete largi au iesit de la teatru.

M-am tot intrebat oare ce cauta toporul ala mare si periculos in magazinul de echipament sportiv si utilaje. Sigur exista o explicatie. Sper doar sa nu fie vorba despre vreun sport extrem nou aparut.
Si apropo, mersul pe bicicleta pe gresie, mai ales atunci cand vorbim de o fasie ingusta si scurta de gresie… nu-i usor. Asta o spun pentru echipa de filmare, care a ras de mine. Inutil. Si nejustificat.

Aaah, era sa uit: paharul cu fundul stramb de la Sky Bar m-a amuzat atat de tare incat 15 minute nu am putut filma de ras. Radeam si eu si operatorul de mama focului. Din pacate (sau din fericire) dublele cu rasul meu isteric au picat la montaj.

Nu vreau sa spun mai multe despre filmare, aprecierile legate de regie, text, miscare, cadre sau interpretare le puteti face singuri urmarind materialul. Am vrut sa va povestesc exclusiv cateva intamplari din spatele camerelor de filmat.

Sper sa nu radeti de cum conduc.

Andreea Patrascu

andreeapatrascu.ro

NEGRU MEDIA