PREMIERA: Renault Megane Estate GT 220 – un break semnat Renaultsport!

0
789

Renault Megane RS este una din cele mai reusite compacte sportive de pe piata la ora actuala, si poate cea mai sportiva si mai darnica sub raportul sportivitatii pe fiecare Euro platit la achizitie. Totusi, unii pasionati ai marcii Renault si ai diviziei Renaultsport regreta absenta si a unei unei versiuni mai practice, cu 5 usi, asa cum a fost cazul pentru generatia precedenta. Pentru acesti clienti interesati de un vehicul familial cu tendinte sportive, si probabil aruncind un ochi si la oferta Ford Focus ST care este disponibil si in versiune break, Renault a prezentat azi o serie limitata Megane Estate botezata Renault Megane Estate GT 220.

Renault Megane Estate GT 220

Pentru a oferi un caracter mai sportiv si mai exclusivist versiunii break a berlinei sale compacte, constructorul francez a decis sa ii grefeze anumite elemente din “savoir-faire”-ul inginerilor Renaultsport. Motorul care echipeaza versiunea Renault Megane Estate GT 220 este unul derivat din blocul motor 2.0 turbo de pe Megane RS, reprogramat pentru a dezvolta o putere de 220 CP si un cuplu de 340 Nm (fata de 265 CP si 360 Nm in cazul modelului Megane RS). Consumul mediu anuntat este de 7.3 litri/100 km (7.5 litri/100 km pentru Megane RS) pentru un nivel de emisii de CO2 de 169 grame/km (174 g/km in cazul Megane RS). Fata de Megane RS, se pare ca motorul 2.0 turbo va beneficia in cazul lui Megane Estate GT 220 de un sistem de tip “stop & start”.

Pe linga blocul motopropulsor derivat din cel al lui Megane RS, sasiul acestei serii limitate a fost de asemenea dezvoltat pe baza celui al compactei sportive. De asemenea, Megane Estate GT 220 beneficiaza de asemenea de o directie asistata calibrata special pentru sasiul GT.

Pentru a se diferentia de break-ul standard, aceasta editie limitata primeste elemente de caroserie exclusive cum ar fi retrovizoarele, difuzorul integrat in bara spate si barele de acoperis pictate toate in negru lucios. Fata adopta si ea elemente decorative negre iar jantele Serdard de 18 inci finisate si ele in negru lucios sunt exclusive pentru acesta serie limitata. In functie de tara de comercializare, vor fi propuse diferite culori ale caroseriei: Bleu malte, Blanc nacré, Noir etoilé, Gris platine, Rouge dynamique, Brun marron glacé, Blanc glacier, Gris eclipse.

La bord, Megane Estate GT 220 primeste o finisare mai sportiva decit versiunea clasica si un levier de viteze specific din otel. De notat faptul ca pentru a sublinia caracterul exclusiv, modelul beneficiaza de o placa numerotata indicind numarul exemplarului respectiv din seria speciala alaturi de inscriptia GT 220.

Modelul Megane Estate GT 220 va fi disponibil in 12 tari (probabil Romania nu va fi una din pacate dintre ele) si va avea in Franta un pret de pornire de 30.350 euro. Personal, ca vechi fan Renaultsport, cred ca un astfel de vehicul functional si performant, cu toate atributele unei sportive dar putind fi utilizat pentru o placere a conducerii zilnice, si-ar putea gasi cumparatori si pe piata din Romania.