Din Rusia, cu dragoste: Facelift minor si motor de 2 litri pentru Duster

0
698

Renault va lansa pe piata din Rusia SUV-ul Duster, insa popularul model va purta sigla marcii franceze si va suferi cateva modificari de ordin stilistic si tehnic.

Renault Duster va primi un interior complet nou, similar celui lansat saptamana aceasta in Brazilia, odata cu prezentarea versiunii restilizate a modelului local Renault Sandero. Consola centrala va fi dominata de butoane mai mari si mai intuitive, dar si de o noua unitate audio, integrata in designul general al noii planse de bord, spre deosebire de vechile unitati 2DIN, in timp ce pe lista dotarilor optionale isi vor face aparitia portul USB sau conectivitatea bluetooth.

Butoanele ce actioneaza geamurile si oglinzile eletrice au o noua pozitie, mai ergonomica, fiind asezate pe panoul usii soferului, iar in partea superioara a consolei centrale si-a facut aparitia un spatiu de depozitare nou.

La exterior singura modificare notabila este aparitia unei grile de dimensiuni mai mari, cu ornamente cromate generoase.

Varianta ruseasca a SUV-ului autohton va putea fi comandata, pe langa motorizarile actuale, si cu noul noul propulsor Euro5 pe benzina, de 2.0 litri şi 140 de cai putere, in versiuni cu tractiune 4×2 sau 4×4. Anca Oreviceanu, directorul Biroului de comunicare al grupului Renault în Romania, anuntase deja oficial, ieri, ca Automobile Dacia tine cont de preferinţele publicului european si a inceput sa produca o versiune Duster echipata cu un motor pe benzina de 2 litri, destinata exclusiv pietelor externe.

Cutia automata cu patru trepte va fi si ea pe lista optionalelor, urmand sa fie disponibila, insa, conform ultimelor informatii neoficiale, doar pentru versiunile cu tractiune fata.

Renault Duster isi va face debutul pe piata din Rusia in a doua parte a acestui an, in timp ce productia va fi realizata in uzina Avtoframos, din Moscova.

Via | dusterclubs.ru