Generali AutoComplet, pachetul de CASCO si RCA la un pret accesibil

0
328

Generali Asigurări a lansat AutoComplet, un pachet accesibil şi flexibil care acoperă toate riscurile auto.

Noul produs reprezintă soluţia optimă de protecţie a maşinii din punct de vedere al acoperirilor, al preţului atractiv şi al beneficiilor suplimentare oferite şoferilor: opţiunea pentru CASCO fără franşiză, extinderea teritorială în afara României la asigurarea CASCO şi asistenţa rutieră fără costuri adiţionale, precum şi reduceri de până la 25% faţă de achiziţionarea separată a celor două poliţe CASCO şi RCA.

“Pachetul AutoComplet îi vizează pe cei care au cu adevărat grijă de maşina lor şi vor să încredinţeze protecţia totală a acesteia unei companii de asigurări recunoscută pentru serviciile de calitate oferite. Produsul a venit ca un răspuns firesc la situaţia actuală a pieţei, când din ce în ce mai mulţi şoferi renunţă la poliţa CASCO. Am dorit să venim în sprijinul lor, astfel încât cei care aleg acest produs să fie asiguraţi complet, la un preţ convenabil”, a declarat Adrian Marin, Director General Adjunct Generali Asigurări.

Primele de asigurare se calculează în funcţie de profilul fiecărui client, ţinându-se cont de vârstă, localitatea de reşedinţă, vechimea permisului şi parcursul anual. De asemenea, şoferii care au cel puţin un copil minor beneficiază de tarife speciale.

Spre exemplu, un şofer cu vârsta de 30 de ani, cu vechime în conducere de peste 4 ani şi care are şi un copil minor va plăti, pentru un autoturism cu motor de 1,4 litri, o primă anuală de 1805 lei pentru asigurarea AutoComplet. Economia făcută într-un an este de 602 lei faţă de preţul total rezultat din achiziţia separată a celor două produse, RCA şi CASCO.

Un alt avantaj al AutoComplet îl reprezintă serviciile complete de asistenţă rutieră în caz de accident, oferite în reţeaua EUROP ASSISTANCE, în toate ţările în care este valabilă poliţa obligatorie RCA încheiată la Generali.