Mitsubishi Drive Day 2010

2
3169

M Car Distribution a organizat in weekend-ul 18-19 septembrie o noua editie Mitsubishi Drive Day, unul dintre cele mai importante evenimente auto locale, menit sa consolideze relatia cu clientii actuali si sa atraga altii noi.

img_5789In centrul atentiei s-au aflat capabilele modele de teren Mitsubishi, Pajero, L200 si Outlander demonstrandu-si inca o data superioritatea pe circuitul de motocross de la Ciolpani. Participantii s-au putut convinge de avantajele tehnologiei avansate a sistemului de tractiune integrala Mitsubishi si au luat contact cu toata gama constructorului nipon, inclusiv nou-venitul ASX. Intreaga familie Mitsubishi a intampinat publicul doritor de distractie pe teren accidentat, melodiile alese de DJ si bicicletele puse la dispozitie invitatilor de Trek completand atmosfera familiala.

In fiecare masina a fost prezent cate un specialist off-road care instruia participantii pe parcursul traseului si raspundea la eventualele intrebari referitoare la tehnicile de conducere in teren accidentat sau interactiunea sistemelor mecanice si electronice.

Pentru multi Mitsubishi Drive Day 2010 a reprezentat primul contact cu off-road-ul, zambetele specifice copiilor ce primesc o jucarie noua fiind la ordinea zilei.

Toate cele trei modele puse la incercare au parcurs traseul cu brio. Pajero si L200 nu au intampinat nici un fel de probleme pe circuitul de motocross, oferind cadre spectaculoase fotografilor. Off-roader-ul cu veleitati premium s-a descurcat la fel de bine ca L200, in pofida transmisiei automate ce penalizeaza frana de motor, ramanand alegerea ideala pentru cei care nu doresc sa sacrifice confortul. Pe de alta parte L200 este un adevarat cal de povara, destinat aventurierilor, atat prin prisma performantelor off-road, cat si a benei ce poate transporta un ATV, de exemplu. Gratie reductorului, a sistemului de tractiune integrala eficient si a propulsorului cu un cuplu generos inca de la turatii joase, pick-up-ul Mitsubishi poate urca rampe abrupte chiar si la ralanti.

Cu toate ca Outlander a avut de parcurs un traseu simplificat, si-a demonstrat cu succes abilitatile in teren accidentat. Tinand cont ca avem de-a face cu un SUV si nu un off-roader in adevaratul sens al cuvantului, putem spune ca Outlander este capabil sa ruleze pe trasee unde probabil doar 10% dintre posesori il vor purta.

In concluzie putem afirma cu convingere ca am luat parte la un nou eveniment de succes marca Mitsubishi si un mic teaser pentru cei care doresc sa-si achizitioneze un SUV/off-roader. Ii felicitam pe organizatori si asteptam cu nerabdare un nou Drive Day, de o si mai mare anvergura.

2 COMMENTS

  1. un eveniment reusit, desi mergea un traseu mai lung. oricum eu as fi vrut sa intru cu L200 pe un traseu serios, prin padure, niste noroaie ceva 🙂 imi plac drumetiile si locatiile greu accesibile.

Comments are closed.