PEUGEOT 2008 – noul crossover urban

0
1122

Peugeot 2008 garajul.ro

Peugeot inovează, proiectând primul crossover urban, facil, atractiv, care oferă  senzaţii excepţionale la volan.  Noul 2008 va fi lansat la Salonul Auto de la Geneva.

Un habitaclu inovator, structurat în jurul volanului de dimensiuni mici, ce combină panoul de bord de înaltă calitate şi touch-screen-ul, menținând strategia de produs a mărcii, un comportament dinamic sinonim relaxării, graţie expertizei Peugeot în materie de manevrabilitate şi omportament rutier si libertatea de a rula pe teren mixt, graţie gărzii la sol înalte, protecţiei şi funcţiei Grip Control sunt principalele caaracteristici ale noului model.

2008 reinventează standardele vehiculelor de volum mare pe segmentul de autoturisme mici. Alura stilistică puternică îi consolidează identitatea, optimizând volumul şi plăcerea condusului. Cu un şasiu ridicat, 2008 vine echipat cu jante de aliaj tip „Mud&Snow” pe 17”, cu aspect mat. Forma deosebită a conturului arcadelor roţilor conferă modelului 2008 o atitudine de forţă. Spoilerele negre şi pragurile îl protejează, la fel ca şi panourile faţă şi spate din oţel cu ornamente laterale cromate. Partea frontală adoptă noile coduri stilistice ale Peugeot.  sculptate cu multă fineţe, liniile capotei sugerează luminozitatea, forţa şi siguranţa 2008-ului. Grila fluidă se evidenţiază prin rafinament şi forţă. Cu un design deosebit, aceasta se integrează perfect caroseriei, pentru a evidenţia aspectul felin. Acesta este accentuat şi de luminile diurne de tip LED. Capota şi aripile sporesc senzaţia de siguranță, precizie şi forţă, în pofida greutăţii reduse.

Versatil şi flexbil, sistemul Grip Control permite adaptarea la tipul de teren întâlnit, acţionând asupra roţilor faţă la comanda conducătorului auto. Într-adevăr, acesta poate selecta în orice moment din modul Standard tasta integrată în consola centrală pentru: Zăpadă, Off-Road, Nisip, ESP Off. Graţie design-ului, siluetei aerodinamice şi gamei extinse de motorizări, consumul de carburant se reduce până la 3.8 l / 100 km, obţinându-se astfel un nivel al emisiilor de doar 98 g/km CO2. Expertiza şi inovaţia tehnologică a Grupului – introducerea sistemului Stop&Start la motorizările pe benzină, Diesel e-HDi, noua generaţie de motoare în 3 cilindri pe benzină – poziţionează modelul 2008 drept lider pe segmentul său, combinând cu succes protecţia mediului şi plăcerea condusului .

În lunile de după lansare, gama de motorizări va fi extinsă cu versiunile turbo pe benzină în trei cilindri. Două nivele de putere vă stau la dispoziţie: 1.2l e-THP 110 CP şi 1.2 l e-THP 130 CP, ce oferă o rulare liniştită, în special mulţumită cuplului mare, respectiv de 205 şi 230 Nm.