TEST: BMW 320d Sport Line 184 CP – Pasiune si ratiune

1
12222

BMW 320d Sport Line 184 CP 8AT

Acesta este pentru noi drive-test-ul anului, avind drept protagonista masina care este fara indoiala masina anului 2012. Am asteptat mult ocazia de a testa noua generatie a BMW-ului Seria 3, a sasea generatie in cadrul unei saga ce se deruleaza din 1975, Seria 3 fiind bestseller-ul gamei BMW (30 % din vinzarile anuale ale producatorului din Munchen, excluzind productia de motociclete). Ca fani ai marcii BMW (iar eu personal ca posesor de BMW Seria 3 E90), eram curiosi cit de mult impinge standardele mai departe acest nou model, primul Seria 3 purtind un nume de cod intern incepind cu litera F (F30). Fireste ca aceeasi curiozitate au avut-o si ceilalti confrati din presa auto, si asa am ajuns sa testam Seria 3 abia in vara, la mai bine de 6 luni de la lansare. Tot raul a fost insa spre bine, pentru ca prin bunavointa BMW Group Romania, am avut ocazia de a testa in aceeasi saptamina in paralel, noua Serie 3 320d in paralel cu un model diesel facelift al generatiei precedente, E90 (viitor protagonist al unui Test Ocazie impreuna cu prezentarea BMW Premium Selection) ceea ce ne-a permis sa intelegem mai bine deosebirile si magnitudinea progresului realizat.

Povestea Seriei 3 a inceput in 1975, cu modelul botezat in intern E21, ca si succesor al modelului BMW New Class, oferind un pachet atractiv de prestigiu imbinat cu economicitatea in exploatare, factor tot mai important in urma crizei petroliere din 1973. Succesul modelului a fost imediat, in trei ani dublind cifrele de vinzari ale lui BMW la nivel mondial, si cistigind numeroase premii in lumea auto, desi gama era limitata doar la un model cu 2 usi (coupe) si un model cabrio. In 1983, aparea a doua generatie Seria 3, nume de cod E30, cunoscuta in lumea pasionatilor de BMW cu apelativul “ursulet”. Este oferita in versiuni cu 2 usi (Coupe), 4 usi, break (touring) si cabrio. Produsa pina in 1991, aceasta a doua generatie a marcat si aparitia primului model M3, aparut in 1988 (si considerat de multi cel mai pur si reusit model M de la BMW).

In 1991, BMW lanseaza a treia generatie a seriei 3, nume de cod E36, botezata “pisicuta”, care a impresionat piata auto prin solutiile tehnice de avangarda si prin linia de design fluida si novatoare. Pe linga versiunile limuzina, coupe, touring si cabrio, E36 ofera si o versiune scurtata, botezata Compact, cu 2 usi laterale si hayon, destinata sa concureze in clasa compacta. Aceasta a fost urmata in 1998 de a patra generatie, BMW E46, care a inregistrat un succes enorm in toate pietele, fiind considerata unanim ca fiind reperul de performanta al clasei sale si fiind inca foarte populara pe piata second hand in Romania. Vinzarile au inregistrat record dupa record, peste 560,000 de vehicule din Seria 3 fiind vindute la nivel mondial in anul 2002.

Pasul urmator s-a numit E90, lansat in 2005, in era de design Chris Bangle. Datorita importantei Seriei 3 in cadrul gamei BMW, echipa de design a fost ceva mai conservatoare in cazul Seriei 3 fata de alte modele noi lansate in acea perioada (Seria 5, Seria 7). E90 a primit premiul “World Car of the Year” in 2006. Aceasta generatie a adus ca si premiere design-ul diferit al modelelor Coupe si Cabrio fata de versiunile limuzina si touring, iar modelul Cabrio a fost conceput in premiera folosind solutia de hard-top retractabil din tabla, in locul acoperisului de pinza.

Un frumos sumar al istoriei Seriei 3 poate fi regasit in clipul de mai jos, o reclama realizata de BMW care surprinde toata istoria modelului:

Clip reclama istoria Seriei 3

Design

Dupa cum am mentionat, design-ul generatiei anterioare a Seriei 3 (E90) a fost realizat in plina epoca Chris Bangle, dar echipa de design a dozat un cocktail mai clasic, mai putin extravagant decit in cazul altor creatii ale acelei perioade, datorita importantei fundamentale a Seriei 3 pentru vinzarile BMW, importanta care lasa mai putin loc de experimente. Design-ul destul de banal al stopurilor si partii din spate a fost criticat la lansare, insa a fost corectat la facelift-ul din 2009. Ca si concept general, E90 era totusi un model destul de extravagant si dornic sa faca parada cu sportivitatea si dinamismul sau inca de la prima intilnire.

In cazul actualului model, F30, designerii au aplicat reteta actuala de intoarcere la o linie mai clasica, mai cuminte, reteta pe care o regasim la intreaga gama de noutati recente BMW, insa imbinata cu o serie de detalii de design reusite si de clasa. Privita din lateral, noua Serie 3 F30 poate parea doar un facelift al versiunii precedente, desi vorbim despre un model complet nou. Partea din spate este o adaptare a liniei stopurilor de la Seria 5, insa partea din fata aduce un design complet nou si unic doar pentru Seria 3. Astfel, farurile se prelungesc pina la narile grilei radiatorului specifica modelelor BMW , rezultind o parte frontala dinamica, dar fara a fi exagerat de agresiva, o interpretare moderna a ideii de “rechin” care a caracterizat o serie de modele mai vechi BMW.

Intregul ansamblu este foarte armonios, fara incarcari inutile, si inspira o eleganta mult mai clasica decit linia sportiva a predecesorului E90, cu doar o doza suficienta de sportivitate inspirata prin detaliile de design. Seria 3 F30 inaugureaza si in cadrul Seriei 3 oferta liniilor de design personalizate (prezentata pentru intiia data pe Seria 1). Modelul testat de noi era configurat in linia de echipare Sport Line, aceasta insemnind o serie de echipamente si elemente de design printre care mentionam, la capitolul infatisare exterioara: design-ul specific al spoilerului fata, grile frontale cu cite 7 bare mai late in negru lucios, ornamente laterale in negru lucios cu insertii aluminiu, montant lateral in negru lucios, bara spate cu ornament finisat in negru lucios, capace oglinzi exterioare negre. Fata de E90, am remarcat garda la sol mai mare la nivelul spoilerului fata si pragurilor, ceea ce usureaza traiul de zi cu zi printre gropi si borduri.

Pentru mai multe detalii privind diferentele intre Seria 3 E90 si noua Serie 3 F30 va invitam sa urmariti filmul de mai jos.

Seria 3 – F30 versus E90

Habitaclu

Tratamentul specific liniei de design Sport Line se continua si in interior, prin volanul sport imbracat in piele cu cusaturi in rosu, scaunele sport avind si ele cusaturi in rosu, ornamentele interioare negre lucioase, ornamentul de bord in culoarea Rosu Coral, pragurile portiere fata cu insertii de aluminiu si inscriptia “BMW Sport”, luminile ambientale in fata, spate, pe montantul B si in compartimentul de depozitare din consola centrala, telecomanda cheii cu insertii rosii. Aceste detalii adauga doza potrivita de sportivitate unui habitaclu luxos si primitor, a carui atmosfera placuta este intregita si de sistemul audio Harman Kardon cu 16 difuzoare, foarte bun asa cum ne-am obisnuit in cazul modelor BMW dotate cu acest echipament optional.

Pozitia de conducere este foarte ajustabila permitind obtinerea pozitiei perfecte la volan pentru orice gabarit. Instrumentele sunt simple (aspect facilitat si de implementarea iDrive care permite o consola centrala destul de aerisita), avind un aspect foarte clar si modern. Volanul sport gros invelit in piele fina este, ca si la alte BMW-uri pe care le-am testat, foarte placut in utilizare. Ansamblul este foarte placut si reusit, marcind un salt semnificativ fata de predecesorul E90 insa pastrind logica generala a ergonomiei. O singura mentiune am face legata de sistemul “Cruise control”, care a migrat acum pe volan, renuntind la maneta specifica, fara indoiala pentru a elibera mai mult loc pentru padelele de schimbare a vitezelor pe volan – ei bine, am fi preferat pastrarea manetei pe care o cunosteam de la generatiile anterioare si care era probabil cel mai logic si intuitiv mod de comanda a unui sistem cruise control din cite am intilnit.

Spatiul interior la nivelul pasagerilor spate a fost marit, ei fiind principalii beneficiari ai celor 9 cm in plus la lungimea Seriei 3 F30 fata de predecesorul model E90. Nu este un spatiu excedentar, dar este suficient, rezolvind practic una din problemele anterioarei generatii care avea anumite limite in cazul unor pasageri de gabarite mari. Portbagajul are o capacitate de 480 de litri, cu litri 20 litri mai mult decit E90, fiind cea mai buna valoare din segmentul limuzinelor medii premium. Modelul testat de noi era echipat cu sistemul de deschidere rapida a portbagajului prin simpla fluturare a virfului piciorului sub bara din spate (element de confort inaugurat de VW Passat facelift).

Vizibilitatea este buna datorita suprafetelor vitrate generoase si oglinzilor laterale si retrovizoare, toate cu functie antiorbire, inclusiv in curbele strinse unde nu am fost deranjati de montantii laterali fata, ca in cazul altor autovehicule pe care le-am testat. La manevrele de parcare si pe stradute, vizibilitatea este ajutata, in cazul modelului pe care l-am testat, de camera pentru marsarier si de viziunea panoramica oferita de aceasta impreuna cu cele doua camere laterale instalate in aripile fata.

Dinamica

Tema de lucru a inginerilor bavarezi pentru F30 a fost aceea de a face o masina care sa aiba un nivel de sportivitate si dinamism al tinutei de drum comparabil cu predecesorul E90, dar combinat cu un nivel de confort substantial imbunatatit. E o schimbare de paradigma: pina acum, BMW ne obisnuise sa aleaga propria cale, aceea a sportivitatii si a placerii de a conduce mai presus de orice altceva. Acum BMW vrea sa dovedeasca faptul ca poate face o masina care sa impresioneze pe un drum virajat ca nici o alta dar poate sa isi rasfete pasagerii intr-un confort demn de un Mercedes-Benz.

Rezultatul este blufant din perspectiva capacitatii de a imbina aceste doua calitati antagoniste: tinuta de drum foarte buna, fara ruliu, echilibrata, si confortul la bord. In cazul modelului testat, sasiul adaptiv M combinat cu Driver Experience Control nu este deloc strain de acest compromis extrem de reusit. Practic, sasiul adaptiv M prin amortizoarele controlate electronic permite cresterea agilitatii. Senzorii sistemului măsoară continuu datele şi controlează supapele amortizoare din suspensia adaptivă M, în funcţie de situaţia de condus şi de profilul drumului. În plus, soferul poate modifica setarea suspensiei pentru a creşte confortul sau caracterul sportiv, prin intermediul butonului Driving Experience Control.

Astfel echipat BMW 320d F30 vireaza fara nici un ruliu si manifesta o aderenta si o agilitate extraordinare. Doar la viteze foarte mari, apare o usoara urma de subvirare, care poate fi controlata foarte usor minuiind excelentul volan sport. Masina este rapida, usoara, neutra, si foarte precisa in desenarea traiectoriei de viraj. Pina si directia electrica (adoptata de recentele modele BMW in vederea reducerii consumului de carburant) pare sa furnizeze un pic de feedback, desi manuirea ei e prea greoaie in modul Sport al Dinamic Experience Control.

Si totusi, modelele cele mai sportive ale predecesorului E90 reuseau sa fie si mai dinamice pe un drum virajat (si nu vorbim aici de M3). F30 este superior insa din punct de vedere al pachetului combinat, al compromisului intre tinuta de drum sportiva si confortul la bord. E ca si cum BMW a pierdut 10 % din sportivitatea tinutei de drum pentru a dubla confortul (chiar si in conditiile echiparii cu jante mari, de 18 inci, precum modelul testat de noi) – oricum acei 10 % nu vor fi resimtiti decit de cei mai sportivi dintre piloti. Ca o compensare pentru acestia, am remarcat ca selectind modul Sport+ care dezactiveaza DSC-ul (Dynamic Stability Control) lasind activ doar sistemul DTC (Dynamic Traction Control), masina este mult mai jucausa, permitind o serie de derapaje si drift-uri controlate pe parcursul carora sistemul DTC intervine mult mai tirziu. In astfel de manevre (de incercat doar pe un circuit inchis), se simt parca si limitele unei directii electrice. In locul feedback-ului pe care l-am aprecia de la o directie hidraulica, directia activa grabeste pasul de viraj si face corectii putin zmucite, insa eficiente.

Sub aspectul motorizarii, BMW 320d Sport Line F30 este echipat cu cunoscutul propulsor 2.0 diesel de 184 CP si 380 Nm. Masina este rapida, demarajul 0-100 kmh se realizeaza in 7.6 secunde. Doza de adrenalina nu urca la nivelul peformantelor detonante ale unui 335i, dar poate oferi o deplasare rapida si suficienta placere la volan, cu pretul unui consum de carburant infim, despre care vom discuta in detaliu mai tirziu. Reprizele permit depasiri rapide, iar combinatia cu cutia de viteze automata Steptronic cu 8 trepte este foarte reusita – cutia impresioneaza prin viteza de reactie in orice mod te-ai afla, si desi modelul testat de noi era dotat cu padele pe volan pentru schimbarea manuala a treptelor de viteza, nu am resimtit nici un moment nevoia de a schimba manual decit poate pentru orgoliul soferului. In orice situatie, cutia automata schimba mai bine decit vasta majoritate a soferilor si pastreaza motorul 2.0d in zona optima de turatii. Motorul diesel este destul de zgomotos la relanti si la acceleratii puternice, dar interiorul beneficiaza de o insonorizare foarte buna, mai buna decit alte modele BMW echipate cu acest propulsor.

BMW 320d F30 a fost testat de EURONCAP anul acesta, obtinut un calificativ de 5 stele.

Consum

BMW anunta pentru 320d 8AT un consum oficial mediu de 4.5 litri/100 km, cu o valoare pentru consumul urban de 5.4 litri/100 km si un consum extraurban de 3.9 litri/100 km. Dincolo de aceste valori teoretice, am constatat ca indiferent de modul de a conduce, nu am reusit sa il facem pe 320d sa consume mai mult de 8.2 litri/100 km, nici la un sofat sportiv pe un drum virajat, si nici prin traficul bucurestean (e drept, un trafic mai lejer, ca un sprit de vara). La un rulaj mai lejer in parcurs extraurban sau seara in oras am coborit cu consumul si la valori sub 7 litri/100 km. Considerind performantele si puterea disponibila de 184 CP, motorul diesel 2.0 de la BMW se dovedeste astfel incredibil de economic, ajutat si de sistemul Start-Stop, care insa nu e un model de rafinament, oprirea si repornirea motorului fiind destul de zgomotoase si inducind uneori usoare vibratii.

Aceste performante de consum sunt cu atit mai impresionante cu cit am condus destul de sportiv si nu am folosit prea mult modul Eco Pro, care indoaie reactia la apsarea pedalei, pastreaza motorul in ture mici si taie din alimentarea sistemelor auxiliare (de exemplu aerul conditionat) pentru a optimiza si mai mult valorile de consum. BMW merge si mai departe cu economicitatea si ofera si o versiune EfficientDynamics a modelului 320d, avind doar 163 CP insa acelasi nivel de cuplu, optimizata si mai mult (cutie cu trepte mai lungi, suspensie coborita, pneuri “energy saver”) in vederea reducerii consumului si a emisiilor de CO2.

Buget

BMW 320d porneste de la un pret de baza de 36.642 EUR cu TVA. Excelenta cutie automata mai adauga un supliment de 2.355 EUR cu TVA. Modelul testat de noi, masina de presa a BMW Group Romania, era o adevarata vitrina din punct de vedere al echipamentelor optionale culminind la un pret de peste 60.000 EUR cu TVA. Recent BMW a introdus o serie de pachete de echipare in oferta pentru Seria 3, permitind reducerea acestui pret cu aproximativ 5.000 EUR cu TVA. Dar nu e nevoie neaparat sa alegeti toate optionalele din catalogul de preturi (care are peste 16 pagini format A4 cu echipamente optionale!). Puteti configura un BMW 320d 8AT echipat satisfacator si la un pret putin peste 40.000 EUR cu TVA. Nu e un pret mic, insa se incadreaza in media clasei medii premium (Volvo S60 si Audi A4 fiind putin mai ieftine ca preturi de lista la echipare echivalenta, iar Mercedes C-Class si Lexus IS fiind ceva mai scumpe) si este justificat de nivelul de calitate si de faptul ca obtineti una dintre mai complete si polivalente masini din categoria ei si poate din toata oferta auto actuala.

Ca si pentru restul gamei sale, garantia oferita de BMW este de 2 ani fara limita de km, aceasta putand fi extinsa, prin intermediul unor pachete de garantie extinsa flexibile. In plus, BMW ofera gratuit pachetul BMW Service Inclusive, care cuprinde 5 ani de verificari si revizii in service-urile marcii si intretinere gratuita (schimbarea uleiului de motor, inclusiv a filtrului, inlocuirea filtrului de aer, a microfiltrului, a bujiilor si lichidului de frina). Pentru mai multe detalii referitoare la promotii, echipari si preturi pentru modelul BMW 320d va invitam sa accesati configuratorul oficial.

Verdict

;

BMW impinge prin noul Seria 3 meciul din clasa medie premium la un cu totul alt nivel. Acum Seria 3 poate fi ales nu doar de cei care doreau o masina cu tinuta de drum sportiva, ci si de cei pentru care primordial este confortul, eleganta sau spatiul interior. E un pachet incredibil de complet, care trimite concurenta inapoi la plansa de lucru.

Rational vorbind, nu aveti nevoie de o masina mai mare, mai spatioasa, noul Seria 3 este suficient de incapator si pentru o masina de afaceri si pentru una de familie. Nu aveti nevoie de o masina mai puternica, acest 320d ofera destula putere pentru o deplasare relaxata in orice conditii si pentru a savura si placerea de a conduce pe un drum virajat, mai ales avind in vedere si tinuta de drum excelenta si consumul foarte redus. Incepind cu luna acesta, BMW ofera optional si tractiunea integrala xDrive pentru 320d, ceea ce ma face sa spun ca nu aveti nevoie, obiectiv vorbind, de un SUV. Iar daca vreti totusi performantele unui hot hatch sau ale unui coupe sportiv, puteti arunca o privire la modelul 328i, echipat cu noul motor N20 2.0 Twin Turbo.

Date tehnice

BMW 320d Sport Line 184 CP
Motorizare2.0 diesel 184 CP
Cilindree (cc)1995
Numar cilindri4 in linie
Numar supape16
Raport compresie16.5:1
Putere maxima (CP DIN) tr/mn184/4000
Cuplu maxim (Nm) tr/mn380/1750-2750
Tip injectiedirecta de tip common-rail
Carburantmotorina
Norma de poluareEuro5 (optional Euro6)
Cutie de VitezeCVA8
Pneuri205/60 R16 (standard)
Rezervor (l)57
Portbagaj (l) min.480
Viteza maxima (km/h)235
0 – 100 km/h (sec)7.6
Consum Urban5.4
Consum Extraurban3.9
Consum Mixt4.5
Emisii CO2 (g/km)119
Masa proprie (kg)1495
Lungime x Latime x Inaltime (mm)4624-1811-1429

Comments are closed.