Toyota sustine practicarea sportului in randul studentilor

0
351

Toyota Romania este partener oficial al Campionatului Naţional Universitar de Baschet 3×3 şi Campionatului Naţional Universitar de Fotbal, competitii ce fac parte din Campionatul National Universitar, aflat la a doua editie.

Evenimentul este organizat de catre Asociaţia Student Sport România şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar, având ca parteneri Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, Federaţia Română de Fotbal, Federaţia Româna de Baschet, coorganizator fiind Primăria Municipiului Bucureşti.

Campionatele Naţionale Universitare organizate de Student Sport se adresează tuturor studenţilor din România şi au strâns la start peste 10 000 de tineri din 64 de universităţi, si 23 de centre. Scopul pe termen lung este de a crea o traditie in randul universitatilor din tara unde sa ia nastere sentimentul de aparatenenta, mandria identitatii universitare si nationale.     Fazele zonale au loc în Bucureşti (7-9 martie, Sala Polivalenta), Sibiu (12-15 martie), Cluj-Napoca (19-22 martie), Timisoara (2-5 aprilie), Craiova (7-10 mai).

Toyota Romania este partener oficial al proiectului, sprijinand echipa de organizare cu doua autoturisme – Toyota Auris si Toyota Auris HSD, vehicul dotat cu Tehnologia hibrid de la Toyota.

La deschiderile oficiale au participat, in calitate de ambasadori ai fotbalului din partea Student Sport, Jean Vladoiu si  Miodrag Belodedici,  acesta din urma apreciind in mod deosebit modelul Auris HSD,  la volanul caruia s-a si fotografiat.

Prezenta Toyota in cadrul acestui eveniment este fireasca, avand in vedere preocuparea constanta pentru viata comunitatii, pentru sustenabilitate, protectia mediului inconjurator si perfectionare continuua.Fiind unul dintre cei mai mari producatori de autovehicule, cu operatiuni in peste 170 de tari, telul Toyota este sa devena un membru de incredere al comunitatilor locale in care activeaza.

Pentru atingerea acestui obiectiv,Toyota, atat la nivel local si national, cat si la nivel global, contribuie cu suport financiar si logistic pentru a sprijini proiecte ce au ca scop imbunatatirea vietii comunitatilor.