LANSARE: Noul Toyota RAV4 – pentru neinfricati

0
1123
Lansare Rav 4 - garajul.ro - cover

Lansare Rav4 - garajul.ro - coverToyota Rav4 a fost lansat pe piata din Romania ieri seara in cadrul unui eveniment organizat de Toyota Romania la Turbohale Bucuresti. Toyota a inventat SUV-ul compact in 1994 cu prima generatie Rav4 si acum duce cu mandrie tradita mai departe.

Prima generatie Rav4 a fost lansata in 1994 si a fost practic primul SUV compact din lume, actuala generatie lansata in Romania ieri seara fiind a patra.  Noul model adopta un design complet nou, mai actual si in linie cu noile modele lansate de Toyota. Rav4 este mai spatios, mai practic si are un aspect mai dinamic. Totul a fost gandit pentru eficienta, incepand cu accesul in interior foarte bun gratie portierelor corect dimensionate, vizibilitatea excelenta asigurata de suprafetele vitrate generoase, ergonomia imbunatatita a postului de conducere si terminand cu gama de motorizari si performantele in teren accidentat. Ampatamentul noului model a crescut ceea ce se traduce prin mai mult spatiu pentru pasageri, iar portbagajul este cel mai spatios din segment, masurand nu mai putin de 547 litri.

Ca si in cazul generatiilor precedente, noul Rav4 promite performante remarcabile in teren accidentat, eficacitatea sistemului de tractiune integrala fiind testata in cadrul unei demonstratii live chiar in cadrul evenimentului de lansare. Cursa suspensiilor este foarte generoasa, garda la sol este suficienta iar electronica ce gestioneaza sistemul de tractiune reactioneaza instant pentru a te ajuta in situatiile dificile cu aderenta precara.

Printre motorizari remarcam noul 2 litri diesel cu tehnologie D-4D de ultima generatie ce furnizeaza 124CP si este oferit cu tractiune fata, fiind practic motorizarea de baza cu un pret promotional de 22.500 euro. Veti putea opta in continuare pentru dieselul de 2.2 litri D-4D ce ofera 150CP, sau versiunea D-CAT mai puternica de 177CP. Pentru fanii motoarelor pe benzina, Toyota ofera motorul de 2 litri aspirat, cu tehnologie Valvematic ce furnizeaza 151CP si poate fi combinat cu excelenta transmisie automata cu variatie continua numita Multidrive S.

Designul nou, dimensiunile usor crescute, motorizarile performante si deosebit de fiabile si nu in ultimul rand calitatea excelenta de fabricatie sunt ingredientele necesare pentru un succes remarcabil ce nu se va lasa asteptat.