PREMIERA: Noul Nissan Qashqai – imagini si informatii oficiale

0
637

Saptamina aceasta Nissan a prezentat primele detalii si imagini oficiale despre noua generatie Nissan Qashqai. Prezentarea a fost realizata de Carlos Ghosn in persoana, Presedinte si CEO Renault si Nissan, in studiourile de cinema Three Mills Island din Londra, la sapte ani dupa ce prima generatie fusese prezentata in premiera la Salonul de la Paris. Atunci nimeni nu a acordat prea multa atentie combinatiei de hatchback inaltat, break si SUV prefigurata de Qashqai, care practic inlocuia in gama Nissan oferta de model de clasa compacta traditionala. Acum, dupa 7 ani si peste 2 milioane de exemplare vindute, prezenta lui Carlos Ghosn la aceasta lansare arata importanta acestui model pentru gama Nissan, acest crossover dovedindu-si succesul de vinzari cu varf si indesat.

 

In virtutea zicalei conform careia “nu schimbi o echipa cistigatoare“, bineinteles ca la Nissan n-a fost vorba de o bulversare a limbajului si liniilor de design inventate de prima generatie Qashqai, si astfel noul model pare o restilizare majora a predecesorului sau. Stilul s-a rafinat in detalii cum ar fi capota motorului bombata, de mari dimensiuni si cu nervuri agresive, dar design-ul partii din fata aduce aminte de prima generatie in ciuda farurilor de tip LED. In fapt, proportile si dimensiunile sunt exact aceleasi cu cele ale actualului Qashqai, la diferente de doar citiva centimetri, si asta in ciuda unei noi platforme CMF pe care noul Qashqai o inaugureaza laolalta de fratele mai mare X-Trail. Astfel, dimensiunile cresc cu doar 3,8 centimetri in lungime (in beneficiul portbagajului a carui capacitate creste de la 410 la 430 litri) si cu 2 centimetri in latime in vreme ce inaltimea scade cu 1,5 centimetri, favorizind aerodinamica si scaderea consumului.

In interior, remarcam o plansa de bord mai aerisita cu un design mai elaborat, si mai ales calitatea materialelor mult mai buna. Tapiteria si scaunele sunt tot la fel de primitoare iar senzatia de spatiu habitabil este in crestere, datorita unui spatiu la cap majorat. La nivelul echipamentelor, remarcam un ecran pentru sistemul multimedia si de navigatie mai mare si o plasare diferita a comenzilor legate de securitatea activa si pasiva, inclusiv sistemul Nissan Safety Shield inaugurat de Nissan Note, sistemul de asistenta la parcare, cel anticoliziune cu oprire de urgenta totala, controlul starii de vigilenta la volan sau radarul de recunoastere a semnalizarii rutiere.

Gama de motorizari este preluata de la modelul Qashqai actual, cu citeva modificari in special in zona motorizarilor pe benzina, greutatea scazind in medie in ansamblul gamei cu 40 kg fata de modelul similar din prima generatie. Sistemul Start-Stop este de serie pe toate modelele, norma Euro 6 fiind generalizata. Astfel, motorul 1.5 dCi de 110 CP cistiga 20 Nm iar consumul mediu scade la 3,8 litri/100 km, emisiile scazind astfel la 99 g de CO2/km. Senzationalul 1.6 dCi de 130 CP pe care l-am testat si noi pe Renault Megane si actualul Qashqai anunta un consum mediu de 4,4 litri/100 km si poate adopta o noua cutie automata Xtronic, de tip CVT, insa doar in versiunea cu tractiune fata. Acest motor este disponibil si intr-o versiune 4×4. In privinta motorizarilor pe benzina, motorul aspirat de 1.6 litri este inlocuit de 1.2 DIG-T, care este de fapt 1.2 TCe-ul de 115 CP cunoscut de la Renault, avind un consum mediu de 5,6 litri/100 km si emisii de 129 g CO2/km. Pentru mai multa putere, este disponibil motorul 1.6 DIG-T de 150 CP si 240 Nm de cuplu, care inlocuieste motorul de 2.0 litri aspirat si consuma 5.6 litri/100 km in medie, adica emisii de 132 g de CO2/km – este practic o versiune degonflata a motorului 1.6 turbo cunoscut de pe Nissan Juke precum si de pe noul Clio RS.
Nissan ofera pe noul Qashqai sistemul Chassis Control – un sistem avansat de control al manevrabilitatii, care utilizeaza sistemele Vehicle Dynamic Control (VDC), Active Trace Control (ATC) si Active Ride Control (ATC – franeaza selectiv rotile pe drumuri denivelate, pentru a spori confortul).

Nu va mai exista un model Qashqai+2, cu 7 locuri, acest rol al modelului mai spatios si cu mai multe locuri fiind preluat de noul X-Trail (repozitionat ca un SUV in loc de un 4×4 relativ clasiv). Pe ansamblu, noul Qashqai este mai mult o evolutie decit o revolutie, ceea ce e de inteles avind in vedere importanta modelului Qashqai in ansamblul vinzarilor Nissan. Carlos Ghosn este sigur ca noul model va avea un succes si mai mare, deoarece redefineste segmentul sau prin oferta completa si globala, multitudinea de echipamente de confort si securitate, de conectivitate si practicalitate, domenii mai putin evidente dar in care noul Qashqai urmareste sa pastreze un avantaj fata de competitori. 

Comercializarea noului model va debuta in Europa la inceputul anului viitor, modelul putind fi comandat inainte de sfirsitul acestui an. Preturile vor fi anuntate tot inainte de sfirsitul acestui an, insa Nissan a precizat ca nu vor fi semnificativ diferite fata de cele ale generatii actuale.