S-a deschis expoziția „Legende pe două roți la Sun Plaza“

0
357

leg1

Timp de 3 săptămâni, în perioada 15 mai – 5 iunie 2014, 20 de motociclete de epocă, adevărate bijuterii pe două roți, vor fi vedetele expoziției „Legende pe două roți la Sun Plaza Shopping Center“.

Expoziția „Legende pe două roți la Sun Plaza“ este unul dintre cele mai importante evenimente ale acestui sezon, dedicat atât pasionaților de motociclete și sporturilor pe două roți, cât și celor cărora istoria le trezește atenția. Expoziția va putea fi vizitată gratuit, zilnic, timp de trei săptămâni în intervalul orar 10:00 – 22:00.

Gazda evenimentului, Roxana Ciuhulescu, a deschis evenimentul într-un mod inedit, făcându-și intrarea spectaculoasă pe motocicleta Suzuki VL 1500 C. Roxana a realizat o incursiune în istoria motociclismului, prezentând cele 20 de motoare expuse in cadrul expozitiei „Legende pe două roți la Sun Plaza“.

În cadrul evenimentului de lansare a expoziției de motociclete de epocă, Dan Cazacu, preşedinte fondator al Retromobil Club România, a vorbit celor prezenți despre pasiunea lui pentru motociclete. Dan Cazacu a realizat, începând cu anul 1998, cel mai mare club de vehicule istorice din România. Pasionat în egală măsură de automobile cât şi motociclete de epocă, Dan Cazacu deţine un Triumph 500 CTT, o motocicletă istorică aflată în plin proces de restaurare.

Vizitatorii pot evada în lumea captivantă a motocicletelor de epocă admirând la ambele nivele ale centrului comercial motocicletele britanice din timpul celui de-al doilea Război Mondial: Sunbeam, Triumph, Matchless; modelele germane din aceeași perioadă reprezentativă: BMW R61, Zundapp KS 600 și BMW R12; scuterele de epocă: Vespa (1960), Cezeta (1957) și Carpați (1962); motocicletele produse înainte de 1930: Automoto (1924), Zundapp EM 249 (1925), La Mondiale (1926), dar și faimoasele motociclete Zundapp K500 (1933), Triumph Thunderbrid 6T (1958), MZ BK 350 (1952), BMW R60/2 (1960), MZ ES250 (1956), Ural IMZ M61 (1958), BMW R60/5 (1971) și BMW R27 (1962).

Veterana expoziției este o motocicletă Auto-moto fabricată în 1924, Auto-moto fiind pionier în construcția de motociclete. Cel mai tânăr model expus în Sun Plaza este o motocicletă BMW R60/2 fabricată între anii 1969-1973. Colecția de motociclete BMW R60 conține și modelul R600/5 care a făcut parte dintr-un lot importat de Securitate în anul 1971 şi a fost folosit în garda lui Nicolae Ceauşescu. În anul 1986, motocicleta R600/5 este trecută în patrimoniul Miliţiei, de unde este achiziţionată după Revoluţie de către o persoană fizică. Aproape fiecare deceniu al secolului trecut este reprezentat de câte o bijuterie pe două roți expusă în Sun Plaza.