Noul BMW M760iL xDrive, primele imagini si informatii

0
1166

Nici nu s-au stins bine ecourile stirii privind lansarea modelului Alpina B7, dezvoltat de Alpina Automobiles pe baza BMW-ului Seria 7 si am primit de la BMW primele informatii despre BMW M760Li xDrive, noul varf de gama al recent lansatului BMW Seria 7. BMW tine astfel sa ii contrazica pe cei care au spus ca Alpina B7 este cel mai apropiat model de un BMW M7 pe care o sa il putem vedea, lansand practic un concurent pentru Mercedes S63 AMG si primul BMW cu motor V12 cu tehnologie M Performance.  Configuratia V12, din ce in ce mai rara, este o garantie a unui rafinament exceptional, urmarind a stabili un nou standard în segmentul sedanurilor de lux.

BMW

Propulsorul V12 de 6,6 litri (inrudit cu propulsorul oferit de Grupul BMW pe modelele Rolls-Royce) dezvoltă o putere de 441 kW/600 CP* la 5.500 rpm* şi un cuplu maxim de 800 Nm* la 1.500 rpm*. BMW M760Li xDrive accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 3,9 secunde*, si atinge o viteză maxima, limitată electronic, de 250 km/h sau de 305 km/h (limitata electronic) dacă este comandat pachetul optional M Driver.

Transferul puterii se face prin intermediul unei transmisii sport Steptronic cu opt trepte, disponibilă în echiparea standard. Reglajul specific M Performance pentru programele de schimbare a vitezelor, care aduce schimbari mai sportive ale vitezelor şi retrogadari fulger de-a lungul întregului interval de turatii, a fost special adaptat la caracteristicile unui motor V12. Transmisia sport Steptronic beneficiaza de eficienta interna optimizata si o strategie a schimbării vitezelor asistată de datele de navigatie si lucreaza în perfecta armonie cu functia Auto Start Stop disponibila standard.

BMW

Standard, sistemul de suspensie Executive Drive Pro combina reglajul şasiului orientat spre confort, bazat pe sistemul de camere video care detecteaza denivelarile, cu proprietatile dinamice îmbunatatite de stabilizarea activa a ruliului. Stabilizarea activa a ruliului minimizeaza miscarile caroseriei, iar sistemul este combinat cu anvelopele de performanta, montate pe jantele M exclusive de 20 de inci, din aliaj usor, cu desig double-spoke 760M, finisate în nuanta Cerium Grey metalizat mat (fata: 8.5 J × 20, spate: 10 J × 20) – şi anvelope de performanta mixte (fata: 245/40 R20, spate: 275/35 R20), pentru a oferi noului BMW M760Li xDrive cea mai bună dinamica din clasa lui dar pastrand neafectat confortul calatoriei.

Valorile mari de putere si cuplu motor au impus oferirea in standard a sistemul inteligent de tractiune integrala BMW xDrive care intervine pentru a distribui puterea motorului catre toate rotile în functie de situatie. Siguranţa activă şi dinamica sunt şi ele beneficiare ale sistemului Integral Active Steering (directie adaptivă integral), disponibil standard la noul BMW M760Li xDrive, care asigura un raspuns direct al directiei şi un control excelent în viraje prin ajustarea unghiului de directie al rotilor spate în funcţie de situatie. Aceasta reduce diametrul de bracare la viteze reduse şi aduce un plus siguranta activa si control la viteze mari. Noile frâne M Sport de 19 inci, care dispun de etriere de culoare albastru metalizat si emblemă M asigura o decelerare puternica în orice moment.

BMW
Noul BMW M760Li xDrive este echipat cu acelasi pachet bogat de sisteme inovatoare de asistare a conducatorului precum toate variantele gamei BMW Seria 7 lansata deja cu succes. Sistemul Driving Assistant Plus include asistare a controlului directiei şi pastrarea benzii de rulare, asistare pentru mentinerea benzii cu protectie activa în caz de coliziune laterala, functii de prevenire a coliziunilor din spate si de avertizare la trafic transversal. Totodată, Traffic Jam Assistant (asistare în ambuteiaj), care acum implica un condus semiautomat, poate fi utilizat pe orice tip de drum. Noua generaţie a sistemului Surround View include atât vizualizare 3D, cât si vizualizare panoramică pe afisajul central iDrive.

BMW

Si prin designul sau exterior, noul BMW M760Li xDrive întruchipează imaginea dinamică a automobilelor BMW M Performance, prin detaliile specifice precum finisarea exclusiva Cerium Grey pentru conturul grilei radiatorului, banda barei fata, capacele oglinzilor retrovizoare, logo-ul M lateral, benzile decorative pentru mânerele exterioare ale uşilor, emblema V12 de pe montantul C, Air Breathers si elementele decorative ale usilor, banda-mâner a capotei portbagajului, logo-ul xDrive şi emblema modelului. Pachet aerodinamic M este disponibil ca dotare standard, combinat cu sistemul de evacuare sport M include control al clapetei şi decoraţiuni galvanizate în nuanta Cerium Grey ale ţevii de esapament duble de pe fiecare parte si franele M Sport cu etriere de culoare albastru metalizat si emblemă M.

P90208714-highRes

Şi la interior regasim accente M Performance specifice precum volanul M îmbrăcat în piele poartă logo-ul M, are butoane multifunctionale – din crom, în nuanta Pearl Gloss – pe braţe şi clapete pentru schimbarea manuală a vitezelor. Aceste detalii sunt combinate cu elemente de confort si lux precum scaunele de confort cu reglaj electric, tapiteria exclusivă cu piele Nappa, benzile decorative din lemn pretios în nuanta Fineline Black cu efect metalic lucios si tapiteria plafonului din Alcantara în nuanta Anthracite.

Opţional, este disponibila gratuit versiunea de caracter BMW M760Li xDrive V12 Excellence permite ca dinamica sportivă să fie combinată cu un stil exclusivist şi luxos. Aceasta varianta este gandita Pentru clientii care caută să schimbe aspectul excesiv de dinamic al modelului BMW M760Li xDrive pentru unul luxos mai discret. Practic, acest lucru se realizeaza prin eliminarea pachetului aerodinamic M şi prin adăugarea pachetelor de design exterior Pure Excellence şi design interior Pure Excellence, precum şi a jantelor BMW Individual de 20 de ţoli, din aliaj uşor, cu design W-spoke 646 şi a unui logo V12 cromat lucios în locul emblemei de model. De asemenea, există şi o finisare negru lucios pentru etrierele frânelor.

BMW

Date tehnice:

BMW M760Li xDrive: motor pe benzină, cu 12 cilindri, tehnologie M Performance TwinPower Turbo cu două turbocompresoare mono-scroll, injecţie directă High Precision şi sincronizare variabilă a arborelui cu came (Double-VANOS). Capacitate: 6.592 cmc. Putere: 441 kW/600 CP* la 5.500 rpm*, cuplu maxim: 800 Nm* de la 1.500 rpm*. Acceleraţie (0-100 km/h): 3,9 secunde*, viteză maximă: 250 km/h (limitată electronic), cu pachetul opţional M Driver: 305 km/h (limitată electronic). Consum mediu mixt: 12,6 l/100 km**, emisii CO2: 294 g/km**, standard de emisii: EU6c.

* Date de performantă provizorii.
** Datele de consum sunt provizorii, calculate conform ciclului de testare EU si pot varia în funcţie de dimensiunea anvelopelor alese.