Alessandro Zanardi si-a realizat visul de a castiga aurul la Jocurile Paralimpice

0
399

Fostul pilot BMW Alessandro Zanardi (Italia) a adăugat un nou capitol în remarcabila carieră sportivă: la Jocurile Paralimpice de la Londra (Marea Britanie). Italianul în vârstă de 45 de ani a câştigat medalia de aur în proba de contratimp a concursului de ciclism pentru persoane cu dizabilităţi severe (hand cycle).

Pe când concura în campionatul american ChampCar, Zanardi şi-a pierdut ambele picioare în urma unui accident survenit la Lausitzring (Germania), în 2001. A reuşit însă una dintre cele mai spectaculoase reveniri în motorsport după numai doi ani, alături de BMW. În patru ani de participare pe un automobil modificat special, a reuşit să câştige nu mai puţin de 4 etape în FIA World Touring Car Championship (WTCC). În acelaşi timp şi-a propus un nou obiectiv şi a început să concureze în competiţii de hand cycling.

Imediat, Zanardi a dovedit că poate fi competitiv şi în această disciplină, reuşind o serie de rezultate importante în Cupa Mondială şi calificându-se astfel pentru Jocurile Paralimpice. De-a lungul ultimelor luni, el s-a antrenat cu meticulozitate pentru acest eveniment important. Visul său era acela de a obţine o medalie – încă o dată, italianul şi-a transformat visul în realitate printr-un nivel enorm de pasiune şi o determinare incredibilă de a reuşi.

“Pentru acest succes incredibil, Alessandro Zanardi merită toate felicitările”, a declarat directorul BMW Motorsport, Jens Marquardt. “În perioada cât a fost pilot BMW – între 2003 şi 2009 -, el ne-a oferit numeroase momente impresionate – în special, cele patru victorii reuşite la volanul modelelor BMW 320i şi BMW 320si WTCC în World Touring Car Championship. Alex este un sportiv remarcabil şi un exemplu perfect pentru ce se poate obţine cu dăruire şi angajament.”

Înainte accidentului, Zanardi a concurat în ChampCar, campionat pe care l-a câştigat în 1997 şi 1998. Favorit al tribunelor, el a participat şi la 41 de Grand Prix-uri în Campionatul Mondial de Formula 1. După revenire, Zanardi a luat startul alături de BMW în 127 de curse din Campionatul European de turisme (ETCC) şi, cu începere din 2005, în Campionatul Mondial. Prima victorie a fost reuşită la Oschersleben (Germania), la 28 august 2005, după care au urmat succesele de la Istanbul (Turcia, 2006) şi Brno (Cehia, 2008 şi 2009). La 25 noiembrie 2006, el a devenit prima persoană cu ambele picioare amputate care a luat parte la un test de Formula 1, pilotând monopostul BMW Sauber F1 Team.

“Întotdeauna a fost ceva special să pilotez pentru BMW alături de Alex”, a declarat Andy Priaulx (Marea Britanie, pilot oficial BMW în DTM), care a câştigat trei titluri în World Touring Car Championship. “A fost un coechipier deosebit – şi un adversar teribil pe circuit. Când a devenit clar că vrea să concureze la Jocurile Paralimpice, am ştiu imediat că va reuşi. Alex adoră provocările de acest gen şi deseori reuşeşte imposibilul. Ştiu că toţi cei care îl cunosc sunt foarte mândri de el şi vreau să-l felicit din tot sufletul.”