Hyundai – constructorul auto cu cea mai rapida evolutie a valorii de marca – a inregistrat o crestere de 24,4 procente, atingand cifra de 7,5 miliarde de dolari, conform studiului “2012 Best 100 Global Brands”, realizat de compania de consultanta Interbrand.
Hyundai a fost listat in acest clasament timp de opt ani consecutiv si s-a pozitionat anul acesta pe locul 53, inregistrand o crestere continua comparativ cu pozitia 84, detinuta in 2005.
Interbrand a publicat pe pagina web proprie: “Hyundai a devenit un concern in plina dezvoltare, care poate starni invidia rivalilor la nivel global. Prosperand in timp ce industria traverseaza un declin sever, Hyundai isi continua ascensiunea, asumandu-si pariuri indraznete care sunt transformate in oportunitati la nivelul fiecarei piete. Compania a aplicat aceasta strategie si in Europa.”
Mark Hall, director de marketing al Hyundai Europa, a declarat: “Hyundai a depus eforturi pentru a se dezvolta ca marca la nivel global, iar rezultatele studiului realizat de Interbrand sunt incurajatoare.”
“Anul acesta, Hyundai a castigat in Europa mai multi clienti pe plan emotional, gratie parteneriatului cu UEFA pentru campionatul Euro 2012. Implicarea noastra constanta in fotbal si noile initiative, precum revenirea in Campionatul Mondial de Raliuri, ne vor sustine in atingerea obiectivelor urmatoare”, a adaugat Mark Hall.
Evolutia cu 24,4 procente comparativ cu anul anterior a depasit in mod semnificativ rata medie de crestere a industriei, de 11,2%. Hyundai este de asemenea una dintre marcile cu cea mai mare rata a cresterii in randul companiilor la nivel global, rezultatele fiind comparabile cu cele ale marcilor Apple Inc., Google Inc. sau Amazon.com.
Clasamentul propus de Interbrand este realizat in baza bilanturilor financiare si a activitatilor de marketing, care se reflecta in potentialul profit al fiecarei marci.
Clasamentul marcilor auto – Top 10
Pozitia(Auto) | Marca | Valoarea marcii ($100 milioane) | Pozitia ocupata in 2012 (total) | |
Crestere anuala | ||||
1 | Toyota | 303 | 9% | 10 |
2 | Mercedes | 301 | 10% | 11 |
3 | BMW | 291 | 18% | 12 |
4 | Honda | 173 | -11% | 21 |
5 | VW | 93 | 18% | 39 |
6 | Ford | 80 | 6% | 45 |
7 | Hyundai | 75 | 24% | 53 |
8 | Audi | 72 | 17% | 55 |
9 | Porsche | 51 | 12% | 72 |
10 | Nissan | 50 | 30% | 7 |
Valoarea marcii Hyundai Motor (’05 -‘12)
Anul | Valoarea marcii ($100 milioane) | Pozitia ocupata (total) |
2005 | 34.8 | 84 |
2006 | 40.8 | 75 |
2007 | 44.5 | 72 |
2008 | 48.5 | 72 |
2009 | 46.0 | 69 |
2010 | 50.3 | 65 |
2011 | 60 | 61 |
2012 | 74.7 | 53 |