BMW 330e la vanzare in Romania – plug-in hybrid la pret de benzina

0
2355

Dupa BMW X5 40e si BMW Seria 2 Active Tourer 220xe, BMW continua politica de promovare a modelelor plug-in hybrid la preturi competitive, comparabile cu motoarele pe benzină de putere similara. Noul BMW 330e plug-in hybrid este disponibil de la 36.650 Euro fara TVA, la un pret comparabil cu versiunea pe benzina BMW 330i cu aceeasi putere. BMW 330e este disponibil deja pentru comenzi şi este pregătit să debuteze pe piata in luna martie, o data cu BMW Seria 2 Active Tourer 220xe.

P90194631-highRes

BMW continua politica de preturi pentru aceste modele plug-in-hybrid si la fel ca celelalte modele de acest tip, BMW 330e este disponibil la un pret similar cu BMW 330i, versiunea pe benzină cu un motor de 4 clindri care dezvoltă aceeasi putere totala de 185 kW/ 252 CP. Astfel, BMW 330e este disponibil la un pret de 36.650 Euro fara TVA, comparativ cu 34.450 Euro fara TVA pentru versiunea BMW 330i. Diferenţa de aproximativ 2000 de Euro este compensata de echiparea standard suplimentara la model hibrid: cutia automata Steptronic, bordul cu continut extins si pachetul compartiment de depozitare, toate cu o valoare toală de 2.080 Euro fara TVA. De notat ca versiunea diesel de putere similara (BMW 330d 190 kW/ 258 CP) este disponibila la un preţ de pornire de 39.650 Euro fara TVA.

BMW Seria 3 330e si BMW Seria 2 Active Tourer 220xe continua astfel gama de modele plug-in hybrid deschisa de BMW X5 xDrive40e. Cele doua noi modele sunt deja disponibile pentru comenzi şi isi vor face debutul la nivel mondial, inclusiv România, începând cu luna martie a anului viitor.

P90194398-highRes

Componentele eDrive, dezvoltate în cadrul proiectelor BMW i, sunt integrate acum în cadrul modelelor plug-in hybrid dezvoltate ca parte a gamei traditionale a marcii BMW. În esenta, tehnologia BMW eDrive cuprinde electromotorul, acumulatorul litiu-ion de înalta tensiune si gestiunea electronica a puterii. Pe baza unei strategii eBoost comuna, toate modelele hybrid plug-in BMW oferă livrare superioară a puterii prin alăturarea celor doua sisteme de propulsie ridicand raspunsul şi performanta tehnologiei BMW TwinPower Turbo la un nou nivel. Datorită BMW eDrive, condusul în regim electric în zonele urbane şi pe drumurile nationale este o solutie viabilă comercial. Un element important al strategiei de functionare este utilizarea inteligentă a energiei electrice provenita din surse externe si din recuperare, pentru maximizarea eficienţei automobilului. Componentele arhitecturii BMW eDrive sunt adaptate la fiecare concept de automobil în parte şi pot fi combinate cu motoare pe benzina, cu trei sau cu patru cilindri, precum şi cu tractiune spate traditionala (BMW 330e), cu BMW xDrive (BMW X5 xDrive40e) sau cu tractiune integrala electrificata (BMW 225xe Active Tourer).

Pe lânga eficienta remarcabilă si caracterul practic cotidian, BMW eDrive furnizeaza si cele mai înalte standarde de dinamica specifice marcii. Alături de tehnologia BMW TwinPower Turbo pentru motoarele cu ardere interna, designul ultrausor inteligent şi aerodinamica optimizata, tehnologia BMW eDrive reprezinta unul dintre cele mai importante elemente ale strategiei EfficientDynamics, concepută să crească puterea şi să reducă suplimentar consumul si emisiile CO2. În plus, BMW eDrive ofera opţiunea unui condus exclusiv electric si, astfel, a unor emisii locale zero – asigurand, în acelasi timp, posibilitatea de a acoperi distanţe lungi cand se combină cele două sisteme de propulsie. In plus, tehnologia BMW eDrive asigura accelerari dinamice la demaraj datorita reacţiei instantanee a electromotorului, care generează imediat un cuplu motor ridica inca de la zero turatii pe minut. În plus, functia eBoost, care combina cuplul ambelor sisteme la accelerare, contribuie la placerea condusului specifica BMW, indiferent de conditii.

P90193320-highRes

Noul BMW 330e. Caracteristici principale

  • Un electromotor BMW eDrive şi un motor termic cu patru cilindri sunt combinate pentru a produce performante deosebite si placerea condusului specifica marcii.
  • Un mod pur electric permite condus cu emisii locale zero, care este ideal pentru traficul urban.
  • Motorul termic cu patru cilindri, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo, dezvoltă 135 kW/184 CP. Electromotorul dezvoltă 65 kW/88 CP. Puterea sistemului: 185 kW/252 CP, cuplu maxim: 420 Nm (consum mediu mixt: 2,1-1,9 l/100 km; emisii CO2: 49-44 g/km) – date provizorii, consumul de combustibil este bazat pe ciclul de testare EU pentru automobile hybrid plug-in, poate varia în funcţie de dimensiunea anvelopelor alese.
  • BMW eDrive oferă un cuplu constant de 100 Nm şi poate furniza un impuls scurt de până la 250 Nm.
  • Acceleraţia de la 0 la 100 km/h în 6,1 secunde, viteză maximă: 225 km/h.
  • Viteză maxima în regim electric: 120 km/h.
  • Autonomie în regim electric: până la 40 de kilometri.
  • Autonomie în conditii de condus cotidian: până la 600 de kilometri.
  • Capacitatea acumulatorului de înaltă tensiune: 7,6 kWh.
  • Acumulatorul de înalta tensiune poate fi încarcat de la zero în aproximativ trei ore şi 15 minute de la o sursa casnica prin utilizarea cablului standard furnizat; o realimentare mai rapida (două ore şi 15 minute) şi mai convenabilă este posibilă prin sistemul BMW 360° ELECTRIC (include BMW i Wallbox); serviciul de mobilitate ChargeNow permite localizarea şi utilizarea rapidă şi simplă a statiilor publice de încărcare.
  • Combinatia intre tractiunea spate si distributia echilibrata a maselor asigura dinamica specifica BMW, în combinatie cu o mobilitate eficienta si o autonomie mare de functionare.
  • Electromotorul este amplasat in faţa transmisiei Steptronic cu opt trepte (echiparea standard), aşa că rapoartele transmisiei pot fi utilizate şi când automobilul rulează în modul pur electric.
  • Portbagajul practic oferă o capacitate utilizabilă de 370 de litri şi o facilitate de încarcare completa, în ciuda adaugării unui sistem de propulsie electrica.