Cefin livreaza primele cinci unitati Iveco Ecostralis din Romania

0
403

Cefin si Iveco Romania au anuntat livrarea primelor cinci vehicule Ecostralis din tara noastra. Contractul incheiat de Cefin, cel mai mare dealer al retelei  Iveco  si  Interfrigo  Com este pentru 5 vehicule cu aceeasi configuratie, dintre care 4 unitati sunt disponibile pentru livrare chiar la finalul acestui an, iar cel de-al 5-lea – la inceputul anului urmator.

Contractul pentru miniflota  Ecostralis  este incheiat la mai putin de 1 an de la lansarea oficiala in Romania a versiunii eco a camionului  Stralis  – produs emblematic in portofoliul Iveco.

Ecostralis este un vehicul care combina cele mai noi tehnologii, respect pentru mediul inconjurator, productivitate si eficienta prin noile motoare, toate in varianta EEV, optimizate pentru un consum redus  de combustibil. Imbunatatirile vizeaza nu numai motorizarile, cat si aerodinamica si sistemele electronice ale vehiculului, facand astfel din Ecostralis un candidat pentru titlul de cel mai eficient si ecologic vehicul din categoria sa. Ecostralis a dovedit in testele comparative un nivel fara precedent de eficienta energetica, certificat de TUV Sud.

Pe langa dotarile standard imbuntatatite, dintre care cel mai important element este iEco – sistemul de functionare a carui activare permite realizarea unei economii substantiale de consum – Ecostralis propune clientilor si un set de optionale care vizeaza sporirea sigurantei in trafic – sistemul de monitorizare a presiunii in anvelope, pilot automat adaptiv, sistem de avertizare a schimbarii benzii de circulatie. Orice livrare este insotita de cursuri de training pentru soferi, oferite de specialistii Iveco.