Dacia a lansat modelul Dacia Lodgy in Romania

0
3322

Dacia a lansat astazi in mod oficial modelul Dacia Lodgy pe piata romaneasca, in cadrul unui eveniment organizat la Crystal Palace Ballroom. Evenimentul a fost organizat punind accent pe caracterul familial al noului model Dacia, fiind construit ca o poveste de calatorie prin Romania a unei familii botezate Lodgy, capul familiei fiind actorul Marius Horia Vizante. Prezentarea a inclus si transmisii in direct de la Constanta, Iasi, Cluj si Timisoara, unde au avut loc lansari simultane in cadrul showroom-urilor Dacia din respectivele localitati, reconstituind astfel traseul de vacanta al familiei Lodgy si punind in evidenta la fiecare etapa calitatile noului monovolum Dacia.

In cadrul evenimentului a luat cuvintul Jérôme Olive, Directorul General al Automobile Dacia, care a subliniat faptul ca desi Dacia Lodgy este primul model Dacia care este produs exclusiv in afara Romaniei, si anume in Maroc, totusi Dacia Lodgy poate fi considerata ca fiind un model romanesc datorita faptului ca a fost conceput in mare parte in centrele de proiectare si cercetare ale lui Renault Technologie Romanie de la Bucuresti, Titu si Mioveni precum si datorita faptului ca la asamblarea lui se folosesc piese si componente provenite de la 31 de furnizori din Romania ai grupului Renault.

Directorul Comercial al Dacia, Thomas Dubruel, a prezentat apoi caracteristicile noului produs Dacia, mentionind ca prin Lodgy “Dacia propune clienţilor un vehicul de familie cu un spaţiu interior generos, cu echipamente moderne, inedite la acest nivel de preţ şi care păstrează atuurile de robusteţe şi fiabilitate care au dus la succesul mărcii noastre”.

La o prima vedere, noua Dacia Lodgy aduce inca un pas in plus pentru marca Dacia din perspectiva calitatii si ergonomiei interiorului, precum si al echipamentelor de serie si optionale oferite. Astfel, o noutate absolută în gama Dacia este sistemul de navigaţie şi multimedia (Media Nav) disponibil opţional la un preţ de 300 de euro (cu TVA). Sistemul cuprinde: radio, USB şi priză jack, Bluetooth şi sistem de navigaţie integrat cu touch screen de 7 inch (18 cm). Partea de navigatie prezinta o grafica asemanatoare celei a sistemelor de navigatie aftermarket iGo, ceea ce speram ca va asigura harti cu acoperire foarte buna pentru Romania. La o prima impresie, touch screen-ul sistemului presupune o apasare mai serioasa, nereactionind imediat la o apasare foarte scurta, insa ramine de vazut la un test detaliat cu masina cum se comporta mai in detaliu acest sistem. Alte echipamente inedite pentru gama Dacia sunt limitatorul de viteză, disponibil opţional pe versiunea Laureate, dar şi sistemul de asistenţă la parcarea cu spatele sau scaunele încălzite pentru locurile din faţă, disponibile opţional la modelul Laureate.

În ceea ce priveşte motorizările, Lodgy vine cu două motoare pe benzină (1.6l 85 CP şi 1.2l TCe 115 CP), dar şi motorul 1.5 dCi, în versiunile dCi 90 şi dCi 110 care beneficiază de semnătura Dacia eco. Lodgy este astfel primul model Dacia care beneficiaza de un motor turbo pe benzina, prin recent lansatul motor 1.2 TCe al grupului Renault.

Prezentat în premieră la Salonul Auto de la Geneva, Lodgy este disponibil în România începând de la preţul de 9.500 de Euro, cu TVA inclus. Gama cuprinde trei nivele de echipare, Acces, Ambiance şi Laureate. Livrarile incep de miine, iar startul vinzarilor este marcat de o actiune de tip porti deschise, in perioada 7-10 iunie, care se va desfasura in intreaga retea de dealeri Dacia. In aceasta perioada, toţi cei care vor vizita  showroom-urile Dacia vor avea ocazia de a testa noul model de familie. În plus, vizitatorii vor putea participa la concursul „Găseşte plăcuţa câştigătoare” în urma căruia pot fi câştigate 3 maşini Dacia Lodgy. Pentru acest concurs au fost distribuite 300.000 de pliante care conţin plăcuţe de înmatriculare, acestea putând fi găsite în presa naţională şi în showroom-urile Dacia. Pentru a câştiga una dintre cele 3 Dacia Lodgy, participanţii trebuie sa verifice plăcuţa de înmatriculare în zona special amenajată în cadrul fiecărui showroom. Mai mult decât atât, prin participarea la tombola „Portret de familie”, vizitatorii pot câştiga unul din cele 100 de weekend-uri la volanul unei Dacia Lodgy – mai multe detalii despre tombola puteti gasi pe www.dacia.ro. Interesant de mentionat ca 200 de clienti au comandat deja masina inainte de a o vedea, majoritatea in versiuni superioare de echipare, ceea ce este promitator din punct de vedere al increderii aratate de piata din Romania pentru marca Dacia.

Pentru cei interesati, atasam mai jos fisa completa de produs pentru Dacia Lodgy.

FT Fisa produs Lodgy_IUNIE 2012