Drive test cu noua Laguna IV 2008

0
393

Drive Test Noua Laguna

Joi 20 martie, am fost invitat sa iau parte la un drive test cu noua Laguna. Locatia de plecare a fost Complexul Olimpic Sydney 2000 din Izvorani. Aici inainte de toate ni s-a facut o prezentare generala a masinii, a targetului pe care Renault vrea sa-l atinga cu noua Laguna si nu in ultimul rand prezentarea avantajelor, sau mai bine zis a diferentelor, dintre modelul in cauza si concurenta.

Dupa dezvelirea masinii, primul lucru care sare in ochii oricui, este capota alungita foarte mult, coborand pana in apropierea barii de protectie , eliminand aproape integral grila de radiator superioara pe care multe masini din zilele noastre o prezinta drept parte integranta a masinii si mai ales un mod de identitate vizuala.

Al doilea impact vizual este dat de farurile foarte mari care se prelungesc usor pe aripile laterale. Linia laterala a masinii este usor in urcare, dandu-i acesteia un look mult mai dinamic.

Spatele, la sedan este cam disproportionat, sau cel putin asta este impresia pe care mi-a lasat-o. Linia acestuia este prea inalta, iar blocurile optice spate sunt prea mari si “agatate” prea sus. Vizibilitatea are si ea de suferit, mai ales in locuri inguste cum ar fi parcari aglomerate etc.

Estate-ul pe de alta parte are o linie foarte frumoasa a spatelui. Blocurile optice sunt bine dimensionate, deschiderea portbagajului este foarte larga si foarte practica (optional se poate opta si pentru luneta cu deschidere separata).

Bun. Acestea fiind spuse, revin la Drive Test. Plecam din Izvorani, iesim in DN1, intram pe DN1A, ajungem in Brasov si de acolo urcam in Poiana. Masina pe care am avut-o in test, a fost un Estate cu motor de 2 litri DCi de 150 CP legat la o cutie automata segventiala in 6 trepte. Tin sa mentionez ca indiferent de motorizare, fie ea benzina sau motorina, toate cutiile de viteza au 6 trepte.

Necunoscand drumul (si nici masina dealtfel), la dus am lasat un sofer mult mai experimentat decat mine sa conduca. In apropierea Ploiestiului, apare prima… si ultima problema pe care am avuto cu masina. Din senin se aprinde cheia de service din bord, iar pe display apar 2 erori. Una legata de ESP si a doua legata de cutia de viteze. Dupa mai multe telefoane date pe la service-ul din Bucuresti, nu am reusit sa identificam sursa problemei, numai ca am ajuns la o concluzie teoretica, ca ar fi vorba de un contact imperfect pe undeva. Cu toate astea, am fost asigurati de baietii din service ca masina nu ne va lasa pe drum, dar sa avem grija ca ESP-ul nu mai este activ.

Cand drumul a inceput sa serpuiasca printre munti, am inceput sa apreciem dinamica sasiului, motorului si a cutiei de viteze. La inceput chiar am avut retineri fata de cutia automata, facand afirmatii ca nu o sa avem cum sa ne “jucam” cu ea pe superbele viraje de pe DN1A. Dar pana la urma in pozitia M, aceasta cutie s-a dovedit extraordinara.

Motorul este foarte elastic si foarte silentios (avand in vedere ca este un diesel). Cei 2 litri ofera mult cuplu de jos (in ture putine) facand orice accelerare o placere.

Cutia de viteze in modul M ingaduie control pana la rosu. Daca e tinuta prea mult timp acolo, schimba automat in treapta superioara.

Sasiul a fost foarte bine proiectat si sunt sigur ca va fi laudat si de expertii in domeniu si nu numai de mine. Chiar daca eram intr-o masina “mare” , lunga si grea , pur si simplu nu-ti dadea aceasta impresie cand atacai curbele.

Urmareste trasa ideala foarte frumos si doar o singura data am simtit nevoia ESP-ului, iar masina a avut un comportament subvirator vizibil. In rest nu am avut probleme.

Pe drum am studiat cu mai multa atentie interiorul masinii. Plansa de bord este simpla, cu un numar relativ mic de butoane. Cele care controleaza clima sunt mari, placute la atingere, bine dimensionate si foarte intuitive. Poti sa te joci la ele fara a fi nevoit sa-ti iei ochii de la drum.

Controalele de la radio lasa putin de dorit, acestea fiind asezate destul de jos si incomode, deoarece amplasarea lor este exact sub un prag facut de linia bordului.

Comenzile de pe volan diminueaza intr-un fel acest “defect” de ergonomie.

Plasticele care alcatuiesc bordul au evoluat destul de mult de la vechea generatie. Calitatea si simtul de raspundere cu care au fost fixate, te asigura intr-o oarecare masura ca nu vei avea de a face cu greierasi prea curand.

Dar din pacate un lucru bun nu putea fi bun pana la capat. Plasticele de pe fetele usilor sunt foarte slabe si nu sunt placute deloc la atingere. Si ca tot suntem la capitolul usi, pot spune ca incintele boxelor lasa de dorit. Radioul si boxele fiind de toata jena. La o masina din clasa asta, te astepti la putina calitate si din aceasta parte. Se pare ca cei de la Renault mai au de lucrat pe acest plan. Poate sistemul Cabasse oferit optional poate sa diminueze aceasta problema, destul de mare in opinia mea.

Odata ajunsi in Poiana, am fost la unul din restaurantele din zona unde am impartasit impresii cu ceilalti participanti la test drive care au avut alte motorizari in test. Cel mai criticat dintre ele a fost motorul de 1,5 DCi 110 CP. Cei care au avut in test Laguna dotata cu acest motor s-au plans de lipsa lui de vlaga, plafonare rapida si lipsa de cuplu la turatii joase.

La plecarea din Poiana a fost randul meu sa trec la volan. In primul vreau sa mentionez ca erorile cu privire la ESP si cutia de viteze au disparut. Asadar am avut parte de ESP pe drumul de intoarcere. Pozitia ideala am gasit-o foarte repede. Scaunul avand destule “manetele” la indemana care sa-mi permita o reglare cat mai fina.

Cadranele sunt bine dimensionate, scrisul este lizibil, iluminatul pe fond alb este foarte placut si nu deranjeaza.

Dar crème-de-la-creme ramane volanul care este mic si copiaza in linii mari ADN-ul volanelor de curse (usor decupat la baza).

Manevrabilitatea in locuri inguste mi s-a parut surpinzator de usoara. Oglinzile foarte mari, iar luneta bine dimensionata, mi-au permis o vizibilitate foarte buna. Cu alte cuvinte am avut parte de o iesire fara bataie de cap dintr-o parcare incredibil de mica.

Din cauza unei dezorientari prin Poiana am ratat coborarea spre Rasnov si din pacate a trebuit sa o luam tot prin Brasov la intoarcere. Aici am avut ocazia sa testez masina in mediu urban. De laudat in acest mediu este cutia de viteze automata(care este absolut o placere) si silentiozitatea motorului. In ciuda faptului ca este diesel “torcaitul” este incredibil de bine insonorizat.

Din pacate de vibratiile provocate tot nu scapi iar acestea tot isi fac destul de tare simtita prezenta in habitaclu.

Tot prin oras am depistat o alta problema de ergonomie. Maneta din stanga volanului care controleaza semnalizarea si luminile. Lungimea acestei manete este prea mica si este obstructionata exact de una dintre spitele volanului. Sunt prea multe butonase rotative pe aceasta manetuta care te incurca destul de mult si sunt destul de greu de folosit fara a va lua ochii de la drum.

Pe drumul de intoarcere m-am bucurat si eu de dinamicitatea sasiului si de lejeritatea cu care controlam masina, dar in special de cutia de viteze. Eu nu am scos cutia din modul D. Lasam pur si simplu ca aceasta sa-si faca bucataria interna. Ce mi-a placut cel mai mult este ca motorul si cutia simteau imediat cand eu am nevoie de putere. In orice depasire care o faceam, singurul lucru care trebuia sa-l fac era sa infig pedala in podea.

Odata facut acest lucru, motorul accelereaza in treapta in care se afla, iar cutia citeste pozitia pedalei si pur si simplu stie ca am nevoie de resursa de putere. Asadar ea retrograda automat si cat timp tineam pedala lipita de podea, cutia schimba numai la 4,500 RPM. Adevarul este ca exista un lag de vreo 2 secunde de cand lipesti pedala de podea si pana cand cutia retrogradeaza treapta de viteza. Dar odata invatat/obisnuit cu acest lucru, orice depasire devine o absoluta placere (cu o asemenea cutie eu chiar nu mai simt nevoia de manuala).

Si ca tot a venit vorba de pedala de acceleratie, Laguna a mai inserat un sistem care reduce distantele de franare si vine in intampinarea soferului. Daca soferul ia piciorul brusc de pe pedala de acceleratie, sistemul incepe sa aplice franele inainte ca soferul sa puna piciorul pe pedala de frana. Acesta anticipand o eventuala franare violenta. Ca viteza maxima, nici unul dintre noi nu am incercat sa o atingem. Maximul pe care l-am atins si la care m-am simtit in siguranta a fost de 170 km/h. Masina mai urca lejer pana pe la 200 km/h. Dar limita de siguranta pe care eu am simtit-o se afla in jurul valorii de 160-170 km/h.

Masina este OK in general. Este o masina corecta la un pret corect, eleganta si stilata ca o adevarata frantuzoaica, chiar daca designul exterior lasa de dorit si este mai mult de tipul “love it or hate it”.

Nu este la fel de masiva ca un Ford (Mondeo) si nu sufera de “raceala” masinilor nemtesti. Noua Laguna este prima masina Renault care are 3 ani garantie sau 150.000 de kilometri. Ceea ce poate doar sa ne bucure. Laguna nu a avut nici pe departe problemele de fiabilitate de care a suferit Megane, dar tot au fost prezente si deranjante pentru proprietari. Daca in timp noua Laguna nu va dezamagi pe planul fiabilitatii, succesul va fi garantat.

Ca plusuri

motor foarte elastic pentru un diesel;

Cutie de viteza automata de milioane;

Insonorizare foarte buna;

Spatioasa;

Sasiu foarte dinamic pentru o masina din clasa ei.

Ca minusuri

Sistemul Audio;

Probleme de ergonomie;

Plastice de proasta calitate pe fetele usilor si nu numai;

Motorul 1.5 DCi 110 CP

Acesta este un drive-test cu un Renault Laguna IV, efectuat de un membru garajul.ro. Impresiile sunt pur subiective si exprima impresia personala, acest review Laguna IV 2008 ( sau drive test Renault Laguna 4) este pur informal, va sfatuim sa va inscrieti la un drive test cu aceasta masina la oricare dealer Renault si sa va faceti o parere proprie. Daca Cristian a avut dreptate vom vedea…