Test Drive Peugeot 2008 facelift 1.6 BlueHDi 99 CP Allure

0
2755

INTRO

Acum aproape 3 ani am avut ocazia, in cadrul unui periplu la Vulcanii Noroiosi, sa luam contact cu primul cross-over de clasa mica al celor de la Peugeot, botezat Peugeot 2008, un model cu multe calitati si un sarm de necontestat, de care ne-a convins din primul moment. Si nu ne-a convins numai pe noi, ci si pe multi cumparatori, modelul fiind vandut in nu mai putin de 580.000 exemplare in nici 3 ani.

Avand in vedere importanta modelului pentru Peugeot intr-o piata a crossoverelor si SUV-urilor cu o competitie acerba si in crestere, Peugeot ii ofera lui 2008 un prim facelift la jumatatea acestui an, pentru a anticipa si lansarea unei ofensive de produs in sectorul SUV care va vedea 5 noi modele lansate in urmatoarea perioada – primele doua fiind 2008 facelift si noul Peugeot 3008. A se remarca si faptul ca pentru Peugeot 2008 facelift, producatorul din Sochaux incepe sa vorbeasca despre un model Sport Utility Vehicle (SUV), desi la lansarea acestui model comunicarea era lansata pe ideea de crossover.

La invitatia Trust Motors, importatorul marcii Peugeot in Romania, am avut ocazia de a fugi pentru o zi din Bucurestiul canicular pentru a testa noul Peugeot 2008 facelift, pana la o locatie superba, cea a Domeniului Manasia, echipa de marketing a importatorului facandu-si un obicei foarte placut din a descoperi si a ne prezenta locatii tot mai incantatoare unde sa putem fugi din valtoarea orasului.

Avand in vedere succesul de vanzari, facelift-ul nu este unul semnificativ, pentru ca Peugeot nu avea de ce sa schimbe o reteta castigatoare. Vorbim de schimbari pe partea de tehnologice (echipamente high-tech) si motorizari, precum si de un refresh de design cu focus pe o infatisare mai masculina, mai dura, in linie cu noua pozitionare de SUV.

F87A1447

EXTERIOR

Restilizarea design-ului exterior urmareste pe de-o parte adoptarea noilor tendinte ale codului de design Peugeot, in special la nivelul farurilor si stopurilor care sunt conturate de o maniera complexa inrudita cu cea anuntata pentru noul Peugeot 3008 si pe de alta parte, amplificarea ideii de SUV prin crearea unei infatisari mai dure, mai masculine, reprezentata in principal de noua grila fata mai verticala si de aparatorile de plastic ca extensii la arcele rotilor si la praguri. Noua ne-a placut inca din 2013 cum arata Peugeot 2008 si suntem de parere ca noile modificari sunt in masura sa rafineze si mai mult infatisarea unuia din cele mai sarmante si elegante SUV-uri si crossovere de clasa mica.

Tot la capitolul noutati, putem mentiona doua noi nuante de culoare (Ultimate Red si Emerald Crystal), precum si introducerea unui noul nivel de finisare si echipare, GT Line. Acest nou nivel de echipare, o alegere deja foarte populara în rândul unor modele Peugeot consacrate (208, 308 si 508), vine să ofere o ambianta sportiva care va fi pe placul clientilor tineri. Acest nivel de echipare si finisare va fi insa disponibil ulterior acestei lansari.

F87A1519

INTERIOR

In interior, numai un ochi foarte avizat poate sa observe modificarile aduse de facelift. Trebuie spus ca de la inceput, interiorul lui Peugeot 2008 se prezenta de o maniera atractiva si primitoare. Peugeot a operat schimbari subtile la nivelul materialelor si finisarilor, care desi se prezentau bine anterior, au mai facut obiectul unor rafinari. Ecranul sistemului tactil iCockpit (disponibil incepand cu nivelul de echipare Active) este mai responsiv acum, functionand mai rapid si avand o grafica imbunatatita si functionalitati noi cum ar fi Connect Apps si acces la internet sau Mirror Screen si Apple Car care permit conectarea unui smartphone. Plafonul versiunilor de echipare superioare aduce un design inedit cu o forma usor ondulata si un desen stilizat din leduri (numit Led Track) care va fi pe placul cumparatoarelor lui 2008.

Facelift-ul aduce pe lista de optiuni noi echipamente tehnologice, cum ar fi sistemul de parcare semiautomat Park Assist, camera de luat vederi pentru marsarier si sistemul Active City Brake, capabil sa evite coliziunile la viteze mici, în zonele urbane. Sunt echipamente care nu sunt inca generalizate in zona SUV-urilor si crossoverelor de clasa mica, ceea ce poate sa ajute in lupta cu concurenta pe piata.

Pozitia la volan este buna, desi in continuare nu e posibila gasirea unei pozitii pefecte in care sa poti vedea cadranele situate la baza bordului pe deasupra volanului de mic dimensiuni. O data ales un compromis, te obisnuiesti reprede cu pozitionarea cadranelor si ajungi sa apreciezi faptul ca poti verifica viteza rapid, fara readaptarea distantei de focalizare a ochilor si coborarea lor. Spatiul interior poate sa acomodeze fara probleme patru pasageri, cu conditia ca soferul sa nu dea scaunul foarte in spate, caz in care in spatele lui poate lua loc doar un copil. Portbagajul este suficient de mare pentru a putea pleca cu Peugeot-ul 2008 in vacanta.

SSD9180

DINAMICA

Pentru Peugeot 2008, Peugeot a ales se pare o strategie diferita de drive teste initiale decat in cazul lui Peugeot 208. In 2012, la lansarea lui Peugeot 2008, accentul in drive-testele initiale pentru presa auto a fost pus pe modelele cu motoare mai mari/mai puternice si dotari mai generoase, pentru ca anul trecut, la lansarea facelift-ului lui 208, sa luam contact cu modelele cu motoarele mai mici, cele mai potrivite si cumparate pentru traficul in oras. Pentru Peugeot 2008, lucrurile au stat invers: la lansarea din 2013 am luat contract cu motoare precum 1.2 VTi de 82 CP si respectiv 1.6 HDi de 92 CP, in echipari de baza sau medii pentru ca acum sa avem de-a face cu modele cu motoare de 100-110 CP si echipari medii si de varf. Probabil ca aceasta alegere reflecta si mixul de modele solicitate de cumparatorii lui 2008.

Noi am avut ocazia sa conducem un Peugeot 2008 1.6 BlueHDi de 99 CP si 254 Nm de cuplu, in echiparea de varf, Allure. Sub aspectul motorizarilor, noutatile sunt reprezentate de generalizarea noului propulsor 1.6 BlueHDi in diverse variante de putere (75, 99 si 120 CP) in gama diesel si respectiv oferirea unei versiuni 1.2 PureTech Turbo de 110 CP in virful gamei pe benzina, care poate fi combinata si cu o cutie automata cu 6 trepte de origine Aisin. Ulterior, acest motor va fi oferit si in versiunea de 130 CP. Exista si un model 1.2 PureTech de 82 CP aspirat echipat cu cutia de viteze robotizata ETG5 dar din pacate nu exista nici o varianta diesel echipata cu cutia automata.

Peugeot spune ca patru din motorizarile oferite pe Peugeot 2008 facelift sunt în categoria Best-in-Class pe segmentul lor sub aspectul consumului. Intr-adevar, Peugeot-ul 2008 1.6 BlueHDi de 99 CP testat de noi s-a dovedit foarte economic pe parcursul celor aproximativ 150 km de test, inregistrand un consum mediu (incluzind o traversare a Bucurestiului) de 6.2 litri/100 km.  Astfel, micul SUV al leului din Sochaux s-a dovedit chiar mai putin insetat decat primul model 2008 diesel testat acum trei ani la lansare. Valoarea de consum este cu atat mai remarcabila cu cat in mod suprinzator, modelul testat nu era dotat cu sistemul start-stop, prezent de exemplu pe modelul diesel pe care l-am testat in 2013 la lansarea initiala. Sigur insa ca pe o zi caniculara de vara precum cea in care am condus Peugeot-ul 2008 facelift, probabil ca sistemul start-stop nu ar fi functionat foarte mult si poate chiar l-am fi dezactivat noi insine, pentru a mentine confortul termic in interior. In plus, consumul e cu atat mai meritoriu cu cat modelul era dotat cu o cutie de viteze in 5 trepte, lipsa unei a 6-a trepte nefacandu-se resimtita in habitaclu sub aspectul sunetului motorului la viteze mari datorita bunei insonorizari. In cazul unei tari precum Romania, unde reteaua de autostrazi este in mare masura un vis frumos, lipsa unei a 6-a trepte de viteza nu e un neajuns de nesurmontat.

Fata de modelul testat in 2013, am remarcat faptul ca Peugeot a modificat setarile directiei si ale suspensiei orientandu-le mai mult spre cele specifice unei masini de oras, fara indoiala ca urmare a feedback-ului cumparatorilor, care folosesc preponderent crossoverele si SUV-urile mici in mediul urban. Directia este mai lejera si mai usor de manevrat dar pierde putin din precizia la viteze mari iar suspensia este ceva mai confortabila, fara insa sa fie moale. Per ansamblu, Peugeot 2008 facelift este mai confortabil si placut in oras, dar face fata fara probleme si unor parcursuri interurbane.

Motorizarea 1.6 BlueHDi de 99 CP merge linistit, asezat, oferind suficiente resurse pentru o deplasare sigura si confortabila dar fara a excela sub aspectul dinamicitatii. Cine doreste sa conduca mai sportiv, va fi mai bine servit probabil de motorul 1.2 PureTech Turbo in versiunile de 110 si 130 CP, sau, in cazul in care ruleaza mult, de versiunea diesel de 120 CP. Cutia de viteze in 5 trepte are o etajare buna si o maneta scurta, in stil sport, dar cursa manetei e destul de lunga si cutia tinde sa agate putin in treptele superioare, ceea ce ne-amintit de testul cu modelul initial. Acest aspect insa poate fi legat si de faptul ca am preluat la drive test o masina cu 13 km la bord, inca nerodata, pentru ca in cazul modelului Peugeot 208 am remarcat la facelift imbunatatirile in cursivitatea functionarii cutiei fata de modelul initial.

Pentru a intari repozitonarea ca model SUV si nu crossover, Peugeot ofera acum pentru 2008 facelift sistemul Grip Control ca optional disponibil pentru toate motorizarile, pentru nivelurile de echipare Active si Allure. Este vorba de un sistem care incearca sa compenseze absenta unor versiuni cu tractiune integrala, a caror necesitate nu a fost considerata chiar stringenta din perspectiva potentialilor clienti si a caror dezvoltare ar fi insemnat costuri suplimentare si dificultati din perspectiva platformei pe care este dezvoltat Peugeot 2008. Grip Control (motricitate ranforsata, disponibil in functie de versiune) este un selector in genul Terrain Response de la Land Rover prin care se poate selecta unul din cele 5 moduri de functionare si anume: Standard, Zapada, Noroi, Nisip si ESP Off, in functie de care este modificat modul de functionare al motorului, al sistemelor ABS si ESP si al cutiei automate sau robotizate daca este cazul. Nu am avut ocazia de a testa acest sistem pe modelul pe care l-am condus.

SSD9262

BUGET

Peugeot 2008 facelift Allure 1.6 BlueHDI 99 CP are un pret de pornire de lista de 19.609 EUR cu TVA. La momentul actual, Peugeot deruleaza o promotie de lansare pentru Peugeot 2008 facelift care ofera un avantaj client de 1.200 EUR cu TVA oferita de importator. In combinatie cu prima de casare din programul Rabla, pretul ajunge undeva in zona a 17.000 EUR cu TVA. Nu este cel mai ieftin SUV sau crossover de clasa mica dar consideram ca modelul are suficiente atuuri de rafinament si eleganta care pot convinge clientii sa plateasca un ban in plus. Probabil unul din competitorii importanti este reprezentat de competitia interna realizata de Peugeot 308, care poate fi negociat la preturi similare. Totusi, daca apreciati pozitia de conducere inalta oferita de un SUV si nu aveti un rulaj anual foarte mare, puteti sa va orientati spre un 1.2 PureTech Turbo de 110 CP in echiparea Active, care porneste de la un pret de lista de 16.201 EUR cu TVA si va oferi si o experienta dinamica mai vioaie cu un consum probabil destul de cumpatat.

In general nivelul de echipare intermediar Active este destul de generos, oferind ca echipamente incluse in echiparea de serie ABS si ESP (standard la toate modelele) sistem indirect de detectare presiune pneuri, Regulator + limitator viteza, Computer de bord, Roata de rezerva janta tabla 15″ (motorizare Benzina) si Roata de rezerva utilizare temporara (motorizare Diesel), Airbag frontal pentru sofer + pasager cu posibilitatea decuplarii airbag pasager, Volan reglabil pe inaltime si adancime, Jante de tabla 16, Scaun sofer reglabil pe inaltime, Servodirectie asistata, Servofrana + Asistenta la franarea de urgenta, Sistem recirculare aer, Oglinzi exterioare in culoarea caroseriei, Priza 12 V, Lumini de zi cu LED, Martor necuplare centura de siguranta sofer si Airbag-uri cortina, Faruri cu geam clar, Airbag-uri laterale fata, Bare plafon vopsite gris aluminium,Imobilizator electronic motor, Plafoniera cu temporizare, Oglinzi retrovizoare exterioare reglabil electric si inclazite, Bancheta spate rabatabila 1/3-2/3, Geamuri fata actionate electric, Avertizor sonor faruri aprinse sau cheie uitata in contact,  Centuri de siguranta in 3 puncte pretensionate, Inchidere centralizata cu telecomanda, Ecran tactil + 6 Boxe + Comenzi audio pe volan +USB/jack + Bluetooth, Proiectoare ceata, Aer conditionat manual + Torpedou refrigerat.

Incepand cu 29 ianuarie 2015, garantia oferita de Peugeot pentru vehiculele de persoane a fost extinsa la 4 ani sau 100.000 km. Garantia antiperforare este de 12 ani iar cea pentru vopsea de 3 ani.

Consumul oficial anuntat de Peugeot pentru Peugeot 2008 FL Allure 1.6 BlueHDi 99 CP este de 4.4 litri/100 km in parcurs urban, 3.3 litri/100 km in regim extraurban pentru un consum mixt de 3.7 litri/100 km.  In realitate, noi am obtinut pe un traseu 33 %  urban un consum de 6.2 litri/100 km. Asadar fara a atinge nivelurile din consumurile oficiale, micul SUV al leului din Sochaux este extrem de econom cu buzunarul.

SSD9014

VERDICT

Peugeot 2008 Facelift reconfirma rezultatul de 4 stele din totalul de 5 disponibile obtinut la testul de lansare din 2013. Peugeot nu avea ce sa schimbe prea mult la un model care e un succes de vanzari si e unul din cele mai sarmante si elegante din segmentul sau, asa ca s-a concentrat pe aspecte tehnologice, legate de echipamente moderne si de actualizarea gamei de motorizari, pe alinierea design-ului exterior la noul cod stilistic al marcii si pe imbunatatirea detaliilor de finisare, toate aceasta pentru a isi pastra o marja de avans intr-un segment in care fiecare luna aduce noi competitori.

4-out-of-5-stars-2-300x69

PLUS - garajul.ro  rafinament in functionare, interior spatios, consum redus

MINUS garajul.ro directie nu foarte precisa, detalii ergonomie (cursa volan pe inaltime), cutii manuale doar cu 5 trepte (exceptand modelul diesel de 120 CP).

DATE TEHNICE

Peugeot 2008 1.6 BlueHDi Allure 99 CP 5MT

Motorizare 1.6 diesel turbo
Cilindree (cc) 1.560
Numar cilindri 4
Numar supape 16
Raport compresie 16,0:1
Putere maxima (CP DIN) tr/mn 99 CP/3.500
Cuplu maxim (Nm) tr/mn 254 Nm/1.750
Carburant motorina
Norma de poluare EURO 6
Cutie de Vitezemanuala 5 trepte
Rezervor (l) 45
Portbagaj (l) min. 422
Viteza maxima (km/h)180
0 – 100 km/h (sec) 11.3
Consum Urban oficial (l/100km) 4.4
Consum Extraurban oficial (l/100km) 3.3
Consum Mixt oficial (l/100km) 3.7
Consum Urban Garajul.ro (l/100km)7.6
Consum Extraurban Garajul.ro (l/100km)5.5
Consum Mixt Garajul.ro (l/100km)6.2
Emisii CO2 (g/km)97
Masa proprie (kg) 1.160
Lungime x Latime x Inaltime (mm) 4.159/1.829/1.556

GALERIE FOTO

no images were found

 
Poze: Dragos Savu/Peugeot