IPOTEZE: Toyota Prius Coupe

0
370

Constructorul nipon diversifica gama Prius, in incercarea de a transforma modelul hibrid intr-o marca de sine statatoare. Conform publicatiei britanice AutoExpress, Toyota va lansa trei noi modele pana in 2014, urmand ca modelele hibride sa fie comercializate prin intermediul unei retele de dealeri specializati.

Odata cu noua generatie Prius, isi va face aparitia pe piata Prius C. Acesta a fost previzionat de prototipul cu acelasi nume prezentat in cadrul Salonului Auto de la Detroit din ianuarie, dar design-ul versiunii de serie va suferi modificari. Astfel Prius C nu va avea blocuri optice frontale cu LED-uri si design agresiv, iar linia generala a modelului va fi mai putin indrazneata. Dar piata tinta ramane aceeasi, versiunea C urmand a fi cea mai accesibila. Totodata Prius C va si si cel mai eficient model din viitoarea gama Prius cu un consum situat sub pragul de 3.5 litri/100 km, conform AutoExpress.

Dar Toyota are in plan si lansarea unui model hibrid sportiv, intitulat Sports Coupe, tot in 2014. Coupe-ul va oferi un plus de dinamism prin intermediul platformei cu punte posterioara motrica, ce va fi preluata de la Lexus GS. Grupul moto-propulsor va fi unul nou, ce va primi energie electrica de la o baterie de acumulatori litiu-ion. Poate cel mai interesant aspect este transmisia manuala la care va fi cuplat agregatul, Toyota venind in intampinarea celor care isi doresc o experienta cat mai pura la volan. Asadar Prius Sports Coupe va putea concura cu Honda CR-Z in ceea ce priveste senzatiile oferite.

Gama Prius va fi completata de un SUV, anuntat inca din 2007 prin conceptul Hybrid X prezentat la Salonul Auto de la Geneva. Platforma pentru acest model va fi preluata de la RAV4, sursele AutoExpress sustinand ca va fi cel mai eficient SUV din clasa compacta.

Foto: AutoExpress