Mazda va asambla un model de clasa mica pentru Toyota

0
856

Mazda Motor Corporation şi Toyota Motor Corporation au anunţat că vor produce un model Toyota, destinat în principal pieţei din America de Nord, intr-o fabrica Mazda complet noua, din Mexic.

Autovehiculul de clasă mică Toyota, va avea la bază modelul Mazda2 şi va intra în producţie în vara anului 2015, la un volum de 50.000 de unităţi pe an, urmând să fie vândut prin intermediul reprezentanţelor Toyota.

Uzina Mazda din Mexic va începe producţia de autoturisme în anul fiscal 2013 (care se va încheia în martie 2014). Toyota va investi în echipamente de producţie şi costuri de dezvoltare pentru modelul propriu, precum şi în costurile atrase de creşterea capacităţii de producţie a fabricii.

Prin intermediul acestei înţelegeri, Toyota ţinteşte să-şi consolideze gama de modele din America de Nord, în timp ce Mazda are ca obiectiv creşterea eficienţei producţiei şi a profitabilităţii.