Noul Kia Sorento (2010).

0
358

Modelul Sorento din 2010 mai pastreaza aproape numai numele vechiului model din 2003. Acesta nou prezinta caracteristici foarte diferite intre ele, astfel: rezultatele obtinute la folosirea sa pe sosea si pe drumuri usor accesibile sunt mai bune, in timp ce in cazul zonelor de off-road este mai putin indicata folosirea lui, datorita faptului ca nu are reductor si caroseria sa este foarte joasa.

Preturile pleaca de la 26.000 de euro, versiunea cu motor Diesel de 197 CP. In momentul actual, toate celelalte autoturisme de teren cu aceleasi caracteristici au un pret superior, iar cele care sunt la acelasi nivel de pret sunt mai putin puternice, mai mici sau mai slabe si mai mici in acelasi timp. In a 2-a jumatate a lui 2010, acest model va putea fi comercializat si intr-o alta versiune, cu un motor tot diesel, insa mai putin puternic.

KIA a schimbat complet structura modelului Sorento cu noul model. Acum, cu noul motor si cu cea mai mica rezistenta aerodinamica la inaintare, consumul de combustibil a scazut. Conform datelor oficiale, modelul Sorento cu cutie manuala consuma intre 6.5 si 6.6 litri/ 100 km (in functie de tractiunea spate sau totala. In momentul de fata nu exista alt autoturism de teren cu o carosierie similara cara sa consume mai putin. Versiunea cu cutie automata are un consum apreciabil de 7.4 litri/ 100 km, cu toate ca si acest  consum ramane unul bun.

Una dintre caracteristicile cele mai bune intalnite la Sorento este raspunsul bun al motorului diesel. Si nu este vorba ca accelereaza neaparat foarte rapid, ci mai degraba se remarca modul agreabil de functionare a motorului. Acesta raspunde linear comenzilor si permite rularea cu viteza mica pe distante mari, iar in momentul in care se apasa acceleratia, masina reactioneaza uniform, crescand treptat viteza de deplasare. Aceasta caracteristica a motorului ii permite soferului sa ia un viraj in treapta a 3-a sau sa schimbe in treapta a 4-a (economisind o rezerva considerabila de acceleratie) imediat ce masina trece de viteza de 50 km/ h. Motorul este de asemenea unul silentios.

Puterea motorului este mare pentru a circula cu usurinta pe autostrada pe distante lungi. Si este foarte probabil sa fie prea mare si pentru folosirea masinii in conditiile unui teren accidentat, unde trebuie ocolite obstacole de dimensiuni mari la o viteza mica, fara a face ambreiajul sa patineze prea mult (in cazul unei cutii automate de viteze). Este probabil ca in conditiile utilizarii masinii in conditiile acestea soferul sa simta lipsa unei reductor, lucru neverificat insa.

Pentru a usura deplasarea pe terenuri neasfaltate, Sorento poate avea incorporat un sistem de asistenta si de control a vitezei (care sa limiteze in mod electronic viteza la 8 km/ h).

Am avut senzatia ca Sorento are suspensii comode circuland pe sosea si pe autostrada. Este foarte agreabil sa o conduci pe niste vai ample, cu putine curbe, deoarece confera senzatia de siguranta, atenueaza in mod placut neregularitatile drumului, iar motorul face foarte putin zgomot, si masina la contactul cu aerul la fel. Pare mult mai stabil decat modelul anterior al Sorento.

La rularea pe pamant insa, parca suspensiei ii lipseste o capacitate de absorbtie a socurilor mai mare, care sa oblige astfel pasagerii masinii la mai putine miscari bruste. Probabil, in aceste conditii, modelele Land Rover Freelander 2, Citroen C-Crosser sau Toyota RAV4 sunt mai confortabile decat KIA Sorento.

Kia a reusit sa realizeze un interior cu un aspect ingrijit, fara a fi recurs la materiale ostentative, si fara a utiliza un stil riscant. Componentele sunt placute la atingere si bine ajustabile. Locurile din spate par foarte bune si au la interior o spuma care permite sprijinul corect atat al picioarelor, cat si al spatelui.

Este suficient de incapatoare pentru 4 persoane si cum caroseria sa este mare, nu lipseste mult loc pentru ca pe locurile din spate sa calatoreasca 3 persoane confortabil.

Pentru un pret de 500 de euro, oricare versiune poate avea optional un al treilea rand de scaune de 2 locuri, numarul total al locurilor din masina ajungand la 7. Acest al 3-lea rand de scaune se obtine reducand portbagajul la minim, dar sunt totusi utilizatibile chiar si de catre adulti pe distante mici. Cel mai mare inconvenient al acestori locuri este faptul ca, datorita banchetei care este foarte aproape de podea, ocupantii locurilor vor fi nevoiti sa calatoreasca cu genunchii foarte ridicati, intr-o pozitie nefireasca. Iar un alt inconvenient survenit provine din faptul ca plafonul este relativ jos.

Un detaliu pozitiv de remarcat este faptul ca, in cazul in care se ocupa toate cele 7 locuri disponibile, suportul (cortina) care acopera portbagajul in cazul in care nu este folosit si cel de-al 3-lea rand de scaune, poate fi fixat intr-o loc special conceput pentru el, fara a incomoda pasagerii. De asemenea, cel de-al 2-lea si cel de-al 3-lea rand de scaune se pot rabata si pot forma impreuna o suprafata aproape plata, destinata in general transportului de obiecte voluminoase.

Kia Sorento 2010 video:

Cabral Ibacka

—————-

[email protected]

==========

www.Cabral.ro

www.Acasatv.ro

www.CeRecomand.ro

www.monCitroen.ro

www.garajul.ro

www.ScuterClub.ro

www.mbProjekt.ro

www.vwforum.ro

From: Andreea Patrascu [mailto:[email protected]]
Sent: None
To: Cabral
Subject: kia sorento

KIA Sorento