PREZENTARE: Chevrolet Malibu – tentația americană

0
364

Mai ține cineva minte Epica, sedanul mare de la Chevrolet apărut la începutul lui 2006? Nu! Nici nu aveți cum, pentru că în România sunt foarte puține exemplare pe stradă: câteva cumpărate noi și alte câteva aduse de ‘afara’ aproape din greșeală. Oricum nu trebuie să fim triști – nici în State nu s-a vândut tocmai ca pâinea caldă. În ciuda semi-eșecului comercial din Europa, mașina n-a fost rea deloc: nu excela la niciun capitol înafară de preț, dar nici nu dezamăgea cu nimic – oferea puțină opulență celor mai strânși la pungă.

Cum Chevrolet mai avea dreptul la o încercare, ultima mutare este proaspătul Malibu,  disponibil acum și în Europa cu un motor diesel de doi litri și 160 de cai putere.

Rețeta este cea de sedan clasic, însă condimentele fac diferența. Avem grupurile optice posterioare și cele doua cadrane din bord inspirate puternic de la Camaro. Avem un design nou, actual, cu linii moderne și, cel puțin aparent, foarte puține elemente stilistice preluate de la alte modele GM.

Ați ghicit: sub formele frumoase stă ascunsă practic verișoara europeană Insignia – ceea ce nu este neapărat un lucru rău.

Dacă din exterior am decis că Malibu este clar posesorul unei bune doze de farmec, ei bine și interiorul este o surpriză plăcuta. Spațios, aerisit și cu un aer modern, cu comenzi mari și clare, cu artificii de ergonomie gen spațiul de depozitare din spatele displayului de 7 inci, cu scaune mari si confortabile plus toate dotările ce ți le poți dori în 2012, Malibu îmi pare mai reușit și mai proaspat decât ruda europeană de la Russelheim.

Nivelurile de echipare oferite pe piața noastra sunt doar două, ambele destul de generos echipate.. Varianta de top cu transmisie automată și absolut toate opționalele posibile are un preț de lista de 32.750 euro TVA inclus. Până aici Malibu se prezintă ca o excelentă afacere. Punctele forte par a fi prețul, designul exterior și lista lungă de dotări incluse in preț.

Rămane de văzut și cum se simte la volan.