Primele reproduceri grafice fidele ale celei de-a saptea generatii Chevrolet Corvette

0
362

General Motors va lansa cea de-a saptea generatie a legendei Chevrolet Corvette peste mai putin de doi ani, insa pana atunci publicatia americana Jalopnik sustine ca a realizat o reproducere grafica fidela a designului noului supercar, confirmata neoficial de trei angajati GM. Din motive de copyright nu vom publica aceste poze, insa pentru a vedea cum arata noul Corvette C7 ZR1, va rugam sa apasati pe fotografia de mai jos.

Potrivit lui Mark Reuss, presedintele GM America, noul Corvette se va adresa unei clientele noi, urmand sa devina un model cu potential global, ce va concura mai mult ca niciodata cu eternii rivali europeni Ferrari si Porsche.

Adoptarea unei arhitecturi revolutionare cu motor amplasat central nu este exclusa, insa o decizie finala in acest sens nu a fost inca luata. Desi ar marca o schimbare radicala a filozofiei clasice Corvette, metamorfoza tehnica a supercarului american ar duce la aparitia unui concurent direct pentru Ferrari F458, model al carui succes este ravnit si de oficialii General Motors.

Sub capota noului Corvette C7 isi va face aparitia, in premiera, un motor V8 turbo, de cilindree mica. Cat de mica? Se pare ca noul propulsor nu va avea mai mult de 3.000 cmc, suficienti pentru a dezvolta o putere de peste 400 cp. Surse neoficiale afirma ca Chevrolet ar putea oferi chiar si un model de baza mai ieftin, cu un motor V6 turbo, o premiera pentru ”monstrul” care nu a avut niciodata mai putin de 8 cilindri sub capota lunga si fioroasa. Globalizarea si normele tot mai stricte de poluare si-au pus amprenta si asupra legendei americane. Totusi, fanii adevarati nu vor fi nici ei neglijati, Corvette C7 urmand sa ofere si o varianta imbunatatita a actualului V8 de 6.2 litri, pentru versiunea de top ZR1.

Noul model va fi lansat in 2013, dupa ce GM a investit 131 milioane de dolari in modernizarea uzinei din Bowling Green, Kentucky.