Unde fugim din Bucuresti cu Mercedes GLK: Rezervatia de zimbri de la Bucsani

0
3170

In goana vietii cotidiene tot mai agitate si mai stesante, sfirsiturile de saptamina devin niste repaosuri mult asteptate pe care dorim sa le fructificam la maximum pentru a ne deconecta si detasa. Acest lucru e cu atit mai adevarat pentru cei care au si copii, si doresc sa ofere celor mici posibilitatea de a vedea evenimente, locuri si peisaje noi.

Intrucit sfirsitul de saptamina este totusi si un timp al odihnei, dar si al rezolvarii unor sarcini administrative, o astfel de evadare la distante foarte mari poate fi obositoare. Pentru cititorii care locuiesc in orase din tara precum Sibiu, Cluj, Brasov, sau de ce nu, Constanta, exista astfel de destinatii in vecinatate. In cazul Bucurestiului insa, oferta pare, cel putin la o prima vedere, destul de limitata iar din aceasta perspectiva inauguram o serie noua de articole in care exploram alternative de fugit de acasa aflate mai aproape de Bucuresti,

DSC03858

Pentru prima incursiune de acest fel, am ales ca destinatie Rezervatia de Zimbri de la Bucsani, linga Targoviste, in judetul Dambovita, cunoscuta si sub numele de Zimbraria Neagra. Zimbraria este situata la mai putin de 80 de kilometri de Bucuresti, la 30 de kilometri de Targoviste si 35 Km fata de Ploiesti. La ea se poate ajunge din Bucuresti fie pe drumul spre Targoviste (faceti la dreapta pe DJ711B dupa Mircea Voda inainte de Ilfoveni), fie pe drumul vechi catre Ploiesti (DN1A – faceti la stanga in Bujoreanca).  Localizarea exacta a Zimbrariei se gaseste aici – sau mai exact, folosind googlemaps, traseul de a ajunge la Zimbrarie este acesta.

In Zimbraria Neagra, traiesc peste 35 de zimbri, care umbla liberi pe 162 de hectare de padure.  Zimbrul a disparut de pe teritoriul actual al Romaniei in secolul al XIX-lea, datorita vanarii lui in exces si a scaderii drastice a fondului forestier. In 1958, tara noastra a importat cateva exemplare din Polonia, care au fost duse la rezervatia de la Hateg. In afara de Hateg si Bucsani, in Romania mai sunt doua rezervatii de zimbri: la Dragos Voda (Neamt) si la Vama Buzaului (Brasov).

Zimbraria Neagra s-a infiintat in 1983, cu scopul adaptarii speciei in zona de campie a acestui animal protejat. In 1983, au fost adusi la Bucsani 18 zimbrii din tara, dar si cateva exemplare din strainatate. Dupa 1995, scopul zimbrariei a fost de inmultire si transfer al zimbrilor catre celelalte rezervatii.

Rezervatia se afla intr-o padure seculara, iar ultimii kilometri se parcurg pe un drum forestier (din satul Ratoaia prin padure). Acesta poate fi abordat cu putina grija si cu un autovehicul obisinuit, dar gropile si denivelarile destul de mari recomanda mai degraba abordarea cu un model de tip SUV sau crossover. In general, turistii vin la sfirsitul de saptamina, si se inregistreaza in medie un numar de 70 de vizitatori pe sfirsitul de saptamina. Exista si o casa de oaspeti iar padurea din jurul rezervatiei ofera trasee interesante pentru bicicletele de munte.

Partenerul nostru in aceasta calatorie a fost un exemplar Mercedes GLK 220 CDI 4Matic pus la dispozitie cu generozitate de importatorul Mercedes-Benz Romania si agentia de PR a acestuia. Mercedes GLK este o cunostinta veche de-a noastra si unul din modele noastre favorite in clasa modelelor SUV si crossover medii. Am avut un prim contact cu Mercedes GLK in cadrul primului nostru test comparativ si primului test video de pe Garajul.ro (BMW X3 xDrive20d versus Mercedes GLK 220 CDI 4Matic). Pentru calatoria la Zimbraria Neagra din Bucsani, Mercedes GLK s-a dovedit un companion de drum ideal.

Am apreciat astfel confortul excelent asigurat pe orice tip de drum, cu toata prezenta jantelor AMG pe 19 inci, confort care insa nu e realizat in detrimentul tinutei de drum. E de apreciat aici dualismul suspensiei Agility Control, care este o solutie simpla si excelenta pe care am dori sa o vedem prezenta pe mai multe modele din oferta auto actuala. Interiorul Mercedes-ului GLK este un loc foarte placut atit pentru sofer cit si pentru pasageri datorita calitatii excelente a materialelor si imbinarilor, cit si rafinamentului de functionare garantat de motorul educat, de insonorizarea buna si cutia foarte lina in functionare. Spatiul interior si portbagajul nu sunt foarte mari, in raport cu unii din competitorii sai, Pozitia la volan este destul de inalta, facind trimitere iarasi la fratii mai mari orientati predilect spre off-road, iar forma patratoasa asigura niste montanti fata destul de verticali, care asigura o vizibilitate foarte buna. Noua ne place design-ul mai patratos si practic al lui GLK, facind trimitere la liniile rectangulare ale legendarului G-Class, cu atit mai mult cu cit avem de-a face cu un model echipat cu elemente de design AMG. Comanda cutiei de viteze plasata pe coloana de directie, precum la fratele mai mare Mercedes ML, ceea ce elibereaza spatiul util de pe consola centrala dar necesita o minima adaptare in utilizare.  Am apreciat padelele pentru schimbarea manuala a treptelor cutiei de viteze, si indeosebi functia de retrogradare la treapta optima in momentul apasarii timp de 2 secunde a padelei de retrogradare. Masina ajunge astfel in treapta optima atit pentru repriza de depasire cit si pentru frana de motor pe viraje.

IMG_1391

Unele detalii de ergonomie sunt rezolvate mai bine de unii concurenti din clasa SUV-urilor medii premium (ne gindim aici la multitudinea de butoane de pe consola centrala fara iluminare nocturna sau butonul S al cutiei de viteze plasat pe consola centrala a bordului) dar cu putina obisnuinta, apreciem sistemul Command ca si navigatia cu o harta a Romaniei actualizata la zi.

Daca am mentionat reprizele la depasire, sa spunem ca ele sunt asigurate de un motor turbodiesel cu dubla supra-alimentare care prezinta un cuplu motor foarte bun (400 Nm) disponibil foarte jos din ture (1.400 turatii pe minut) ceea ce se traduce printr-o evolutie placuta si mai cursiva in oras. Motorul este silentios si cultivat in functionare atit la relanti cit si in sarcina, fiind momente cind sunetul acestuia aminteste de un motor mai mare si cu mai multi cilindri. Cutia de viteze cu 7 trepte 7G-Tronic Plus productie Mercedes schimba ceva mai lent, avind o jumatate de secunda de ezitare la kick-down, fara insa ca acest aspect odata invatat sa prezinte vreo problema reala in reprize si depasiri, mai ales ca ezitarea poate fi evitata prin folosirea padelelor pentru schimbarea treptelor de pe volan.

Pretul oficial pentru Mercedes GLK 220 CDI 4Matic este de 35.250 EUR fara TVA (43.710 EUR cu TVA), modelul fiind echipat standard cu cutia de viteze automata cu 7 trepte 7G-TRONIC PLUS. Avand in vedere aparitia unei noi generatii GLK in 2015, modelul actual Mercedes GLK beneficiaza de reduceri si oferte interesante la dealerii marcii, asa ca puteti achizitiona un Mercedes GLK accesorizat cu toate optionalele necesare si importante la un pret de pina la 45.000 EUR cu TVA.  E un pret important dar veti avea la schimb un SUV foarte rafinat, practic si eficient, cu valori ale consumului integistrate la noi la drum lung de pina la 9 litri/100 km cu virfuri in oras in jurul a maxim 11 litri/100 km. Pentru buna ordine, Mercedes anunta pentru Mercedes GLK 220 CDI 4Matic un consum de 7.1 litri/100 km in mediu urban,5.5 litri/100 km in extraurban si 6.1 litri/100 km in ciclu mixt. Valoarea buna consumului este ajutata de existenta sistemului de tip Stop-Start, ca parte a pachetului de tehnologii orientate spre reducerea consumului si a poluarii (BLUEfficiency), sistem pe care l-am remarcat pentru pornirile line si lipsite de vibratii.

Pentru fotografii cu zimbrii de la Bucsani, va invitam pe galeria de pe site-ul oficial al Zimbrariei. Pentru imagini cu modelul Mercedes GLK, galeria noastra foto va sta la dispozitie.