MINI PACEMAN COOPER S vs. NISSAN JUKE NISMO – We are the crazy kids!

0
1085

Asa cum am mai mentionat anterior, modelele de tip crossover si SUV reprezinta singura categorie a pietei auto care inregistreaza inca o tendinta de crestere. Avind in vedere acest lucru, era firesc ca producatorii auto sa decline acest concept de autovehicul versatil si bun la toate in formate tot mai mici si mai accesibile din punct de vedere al pretului si pozitionarii pe piata.

Incurajat de succesul modelelor sale 4×4 si SUV de clasa mare, medie si compacta, Nissan a fost primul producator generalist care sa decline conceptul de SUV la nivelul clasei mici, lansind in 2010 (cu ocazia Salonului de la Geneva) Nissan Juke, un SUV ca nici un altul, cu un design nebun si unic, si care a devenit modelul de combatut si rivalul desemnat pentru toata avalansa ulterioara de SUV-uri mici ale diferitilor producatori. Si spre deosebire de multi dintre acestia, care ofera micile lor SUV-uri in versiuni doar cu tractiune fata si numai cu motoare mici si economice, Nissan n-a putut face abstractie de trecutul sau performant in domeniul 4×4, oferind pe modelul sau SUV de clasa mica si o versiune cu tractiune integrala, e drept ca disponibila doar pentru modelul de virf, 1.6 Turbo de 190 CP si doar in combinatie cu cutia automata. Succesul de vinzari obtinut de Nissan Juke a depasit toate asteptarile producatorului japonez, facindu-i pe niponi sa aleaga tocmai Nissan Juke ca primul model al gamei care sa primeasca o declinare NISMO (prescurtarea de la NISsan MOtorsport), adica o versiune similara lui RenaultSport de la Renault. Astfel, in 2013, Nissan a lansat Juke NISMO, conceput pe baza modelului Nissan Juke 1.6 Turbo. Versiunea NISMO difera de modelul de baza prin motorul impins la 200 CP si 250 Nm de cuplu (de la 190 CP si 240 Nm) si o serie de personalizari tehnice si estetice.

De partea cealalta, pentru MINI, presiunea de a extinde gama de modele in directia unor versiuni mai spatioase, mai practice si mai potrivite unui uzaj familial s-a suprapus cu apetitul pietei pentru modelele crossover si SUV, conducind oarecum in mod normal la dezvoltarea unui model crossover de clasa mica, sub forma lui MINI Countryman, lansat, culmea, tot in 2010 cu ocazia Salonului de la Geneva. Desi unii, precum legendarul jurnalist auto Dan Neil, au opinat faptul ca prin acest model MINI a impins lucrurile prea departe, iesind in afara ethos-ului traditional MINI (manevrabilitate foarte buna intr-un format foarte mic), totusi modelul Countryman a integistrat un succes remarcabil de vinzari, atingind 250.000 de exemplare vindute pe 12 martie 2013, si reprezentind aproape 30 % din vinzarile totale ale lui MINI. Pe fondul acestei vinzari, MINI a decis sa lanseze in primavara lui 2013 o noua versiune derivata din Countryman, sub forma lui MINI Paceman, un crossover coupé cu 3 usi, care reprezinta practic pentru Countryman ceea ce este BMW X6 pentru BMW X5 sau ceea ce este versiunea Coupé cu 3 usi pentru gama Evoque – un model de lifestyle axat pe estetica si design, care sa poata fi vindut la un premium de pret si sa creeze un halou asupra intregii game.

Intrucit lansarea lui MINI Paceman a coincis cu aparitia versiunii NISMO a lui Nissan Juke, ni s-a parut firesc sa comparam MINI Paceman Cooper S cu 184 CP si 260 Nm cu Nissan Juke NISMO cu 200 CP si 250 Nm, mai ales considerind si faptul ca preturile de baza ale celor doua modele pleaca de la niveluri similare in jurul valorii de 30.000 EUR cu TVA. In definitiv, vorbim de cele mai nebune doua crossover-uri/SUV-uri mici din piata de la momentul actual – let\’s play with the crazy kids then!

IMG_4787

Exterior

Fata de fratele sau cu 5 usi, MINI Countryman, design-ul lui MINI Paceman este diferit doar in partea din spate, unde linia laterala a geamurilor ascendenta si stopurile dispuse pentru prima data la un model MINI pe orizontala si nu pe verticala dau o doza suplimentara de dinamism si dezirabilitate care indulceste design-ul lui Countryman, a carui combinatie intre liniile mai robuste ale unui model cross-over si ADN-ul de design specific MINI a fost considerata de unii prea butucanoasa. Paceman ofera doza de gratie si dinamism suplimentar al design-ului necesara pentru a crea o mare dezirabilitate pentru acest model destul de nepractic si irational in esenta sa. In fapt, silueta de coupe si configuratia cu 3 usi anuleaza mare parte din avantajele de flexibilitate si practicalitate specifice modelelor de tip cross-over si SUV, insa nici unul din cei carora le-am prezentat noul MINI Paceman nu au parut deranjati de acest lucru, fiind cu totii atrasi de sarm-ul micului coupé-crossover englez (desi produs in Austria, la Magna Steyr!). O nota speciala merge catre aripile spate usor evazate dar si spre jantele de 19 inci, culoarea Albastru Starlight si combinatia cu plafonul de culoare alba prezente pe masina de test, toate aceste elemente nascind in mintea noastra intrebarea daca nu cumva acesta este cel mai frumos model MINI din productia actuala? 

Nissan Juke a indraznit mult la capitolul design, venind cu o infatisare unica, inedita, inclasabila, cu multiple referinte din regnul animal si absolut nici o filiatie cu vreunul din modelele contemporane ale lui Nissan sau ale oricarui alt producator. Formele arcuite, dar tensionate, stopurile bumerang si fata unica in productia auto actuala cu trei rinduri de faruri separate, au reprezentat un pariu indraznet, dar care s-a dovedit cistigator. Fata de modelul standard, vesiunea NISMO vine in plus cu elemente de design inedite, reprezentate de: sigla NISMO aplicata delicat pe grila radiatorului, spoilerul fata si spate mai angulare, luminile de pozitie de tip LED, insertiile de culoarea caroseriei in interiorul farurilor, carcasele retrovizoarelor rosii, jante specifice de 18 inci, difuzorul inserat in spoilerul spate si pragurile specifice. In combinatie cu vopseaua alba lucioasa de pe modelul testat, Juke NISMO ne-a creat impresia unui robotel atomic pe care ne-am dorit imediat sa il conducem si sa il punem la treaba.

In final, la capitolul Design noi inregistram doua reusite, tratate in stiluri si pentru gusturi diverse, asa ca la acest capitol verdictul nostru este egalitate, preferinta individuala urmind sa mearga in favoarea unuia sau altuia dintre modele.

IMG_4860

Interior

Daca la exterior, combinatia liniilor de crossover si coupe diferentiaza MINI Paceman fata de celelate modele din gama MINI, in interior diferentele sunt foarte mici, avind acelasi design si aceleasi trasaturi caracteristice specifice interioarelor modelelor MINI, cu bune si cu rele. IMG_20130530_164133Plansa de bord este dominata de vitezometrul central de mari dimensiuni, in centrul caruia este inclus display-ul multifunctional care permite accesarea sistemului de navigatie, a setarilor masinii, a sistemului de infotainment si a sistemului MINI Connected. Vitezometrul acesta central este un element mai mult de design, fiind greu lizibil pentru sofer, noroc ca MINI s-a gindit la aspectul acesta si a inclus un afisaj digital al vitezei in partea de jos a turometrului aflat pe coloana volanului. Coroborat cu aerisirile rotunde centrale, redesenate si pozitionate mai sus fata de celelalte modele MINI, marele vitezometru mi-a sugerat un chip de Mickey Mouse, unul din multele aspecte ale masinii menite sa iti puna zimbetul pe buze. Comutatoarele de tip avion sunt un alt aspect specific care creaza o atmosfera aparte. Materialele sunt in nota specifica BMW si MINI, adica nu sunt la nivelul celor mai bune interioare din piata la calitatea plasticelor dar sunt perfect asamblate si promit sa fie rezistente in timp. Textura bordului este specifica lui MINI, fiind placuta si vizual si la pipait, iar ornamentele piano black contribuie si ele la atmosfera rafinata. Lumina ambientala poate fi reglata pe o multitudine de culori, dupa plac sau starea de moment. In partile mai putin vizibile, mai scapa si ceva plastice mai ieftine, dar pe ansamblu, habitaclul lui mini este un cocon in care te simti foarte bine, datorita si scaunelor sport foarte placute, partial piele si partial tweed, si care sunt si foarte aspectuoase. Pozitia la volan este foarte buna, putind fi reglata pe placul oricarui sofer, iar vizibilitatea este buna mai putin catre spate unde linia de  coupé cu geamurile ascendente isi aduce tributul. Un mic minus ar fi de mentionat si la pozitionarea oglinzilor – practic datorita pozitionarii lor si a inaltimii portierelor, oglinda dreapta poate fi partial ascunsa in partea de jos de marginea portierei. Ergonomia preia din logica firmei mama, BMW, acomodarea la bord fiind imediata.

In spate sunt doar doua locuri individuale, despartite de o sina multifunctionala ce continua consola centrala din fata si pe care pot fi prinse diverse accesorii. Desi linia de coupé rapeste o parte din caracterul practic al unui cross-over, totusi locurile din spate sunt practicabile, inclusiv subsemnatul cu ai sai 1,89 metri reusind sa ia loc in spatele scaunului fata reglat pentru un pasager de statura similara. Singura problema este legata de geamurile ascendente care limiteaza putin vizibilitatea de pe locurile din spate si pot crea o problema unui pasager mai claustrofob. Portbagajul ofera 330 litri, fiind la nivelul unui hatch de clasa compacta, ceea ce este suficient, mai ales ca forma acestuia este relativ regulata, iar prin rabatarea banchetei se poate extinde volumul util pina la 1080 litri – nu-e o pestera a lui Ali-Baba dar poate fi de ajutor cind vrei sa iei niste noptiere sau comode de la IKEA.

Sistemul MINI Connected presupune conectarea unui telefon iPhone in dock-ul din consola centrala, avind conexiunea la internet activa si aplicatia MINI Connected instalata si activa. Aplicatia permite accesul la multe functii utile sau amuzante, pornind de la Web Radio cu foarte multe posturi disponibile, si ajungind la Mission Control, un modul in care masina iti vorbeste efectiv, in cel mai pur British accent! Am remarcat de asemenea aplicatiile Driver Excitement, care iti da puncte pentru conducerea sportiva, sau MINImalism Analyser, un fel de mod Eco care te imbie sa mergi la consum pentru a proteja un pestisor aflat intr-un acvariu! Sunt tot atitea motive de a iti da buna dispozitie la volanul acestei masini, care creeaza fara indoiala o experienta remarcabila ca proprietar. Astfel, intr-o dimineata somnoroasa si mohorita, un prim zimbet ti-l va smulge vederea liniei sic si elegante a micului tau coupé-crossover, iar un al doilea va fi smuls de salutul masinii transmis de Mission Control, urmat apoi de buna dispozitie generata o data masina pusa in mers, si pe care o vom analiza la capitolul Dinamica.

Nissan Juke in general, si declinarea NISMO cu atit mai mult, aduce de asemenea un interior special, cu design inedit si funky, in linie cu exteriorul unic al micului SUV nipon. Bordul este departe de caracterul conformist al fratelui mai mare, Qashqai, si se remarca prin detaliile inspirate de lumea moto de tipul caschetei plutitoare deasupra cadranelor de bord sau a bazei cutiei de viteze de forma unui rezervor de motocicleta. Plasticele sunt destul de ieftine, insa asamblarea e buna. Echiparea NISMO aduce o serie de tuse fine de design:  insertii negru carbon in usile fata si spate, un turometru rosu NISMO, un volan sport imbracat in Alcantara cu cusaturi rosii si marcarea punctului central, un schimbator de viteze imbracat in piele cu cusaturi rosii si o tapiterie de piele si alcantara, de asemenea cu cusaturi rosii, ca marca specifica NISMO.IMG_20130530_070400

Pozitia la bord este mai inalta decit la Mini Paceman (Juke fiind un SUV in vreme ce Paceman e mai degraba un crossover), iar scaunele sport in piele si alcantara sunt mai strimte si mai putin confortabile, dar au un suport lateral bun. Ergonomia e buna, dar necesita putin mai multa acomodare decit la MINI. Din pacate volanul este reglabil doar pe inaltime, nu si pe adincime, ceea ce poate crea probleme in gasirea pozitiei perfecte la volan. Capitolul vizibilitate insa aduce o adevarata provocare de a simti si identifica dimensiunile si marginile masinii, atit datorita formelor curbate si incordate cit si a suprafetelor vitrate destul de mici – ar fi ajutat niste senzori de parcare fata si spate, dar din pacate, nu sunt disponibili, sprijinul raminind doar in camera de marsarier. Juke NISMO este echipat cu un sistem de management al functiilor masinii. Acest sistem permite modificarea setărilor vehiculului si in special cele dinamice, ale cartografiei motorului si reactiei servodirectiei.  Sistemul are chiar un indicator de forta laterala (G-metru) și este, de asemenea, posibil să se afișeze în timp real informații despre cuplul motor și functionarea turbinei, de exemplu.

Locurile din spate aduc aminte mai mult de clasa mica, fiind mai putin practicabile si confortabile decit la MINI. Portbagajul are 207 litri, de asemenea o valoare la nivelul clasei mici. Astfel, desi are 5 usi, Juke se dovedeste mai putin practic decit Paceman.

In final, la capitolul viata la bord, cistigator este MINI Paceman, care se dovedeste a fi mai rafinat, capabil sa creeze o atmosfera mai speciala fiind in acelasi timp si mai practic decit Nissan Juke.

Dinamica

La capitolul dinamica, MINI Paceman inscrie noi puncte pe lista elementelor menite sa iti aduca zimbetul pe buze. Motorul de 1.6 litri turbo in combinatie cu cutia automata cu 6 trepte trage foarte tare, lasind impresia unei cavalerii mai puternice decit cei 184 CP si 260 Nm (cu overboost, de la 1600 turatii/minut) declarati. In orice treapta si de la orice viteza, masina tisneste ca din pusca, iar cutia cu 6 trepte retrogradeaza la fel de bine ca Steptronic-ul cu 8 trepte de pe modelele BMW – practic e vorba de o varianta imbunatatita si adusa la zi a cutiilor automate cu 6 trepte de pe modelele BMW de generatie precedenta, singura diferenta fata de cutiile automate de modelele actuale BMW fiind numarul de trepte mai mic. Suspensia este rigida, orientata spre sportivitate, cu atit mai mult in versiunea de echipare cu jante pe 19 inci, insa chiar si pe un drum denivelat nu este insuportabila din punct de vedere al confortului, care se pastreaza in limite acceptabile. Ruliul este practic inexistent, si desi unii critici ai modelelor crossover MINI (Countryman/Paceman) au apreciat ca acestea nu mai au dinamismul si manevrabilitatea extreme, de kart, specifice marcii (ceea ce e adevarat), totusi inginerii britanici au reusit sa realizeze unele din cele mai dinamice cross-overe de pe piata. Sasiul e sanatos, previzibil si cinstit, permitind abordarea in forta a unui traseu virajat fara interventii ale sistemului DSC, lucru cu atit mai impresionant cu cit cavaleria e impresionanta iar modelul Paceman Cooper S pe care l-am testat era echipat cu tractiune fata (tractiunea integrala ALL4 fiind disponibila ca optional). Selectia modului Sport tine cutia exclusiv in functionare sportiva (DS – Drive Sport) si intareste putin directia, insa fara un impact sezisabil la volan. Directia in sine este precisa si are un feedback suficient, fiind representata de un sistem de servodirecţie electrică (EPS) cu functia Servotronic disponibilă standard (asistarea tariei în funcţie de viteză). Frinele sunt puternice si au o rezistenta buna la fading.

Fata de MINI, modelul Nissan Juke NISMO testat de noi era echipat cu sistemul de tractiune integrala 4×4 comutabil, care ofera 3 moduri de functionare: 4×2 – tractiune fata, 4×4 “simplu” si 4×4 “torque vectoring”, orientat spre o conducere sportiva. Cu acest mod selectat, Juke NISMO reuseste sa iasa din virajele unui drum cu serpentine si mai in forta decit MINI, permitind accelerarea mai timpurie la iesirea din viraj si punind fara probleme puterea la sol. Ruliul este mai mare decit la MINI, insa e foarte redus, gradual si previzibil. Din pacate, caracterul dinamic este putin umbrit de cutia CVT, care se comporta ca orice alta cutie de acest tip, si anume da impresia de “patinare” si arunca motorul in ture mari, unde confortul sonor are de suferit. Senzatia aceasta specifica pentru cutiile CVT coroborata cu faptul ca motorul 1.6 DIG-T de la Nissan are cuplul motor maxim disponibil de la 2.400 turatii/minut (fata de 260 Nm de la 1.600 turatii/minut la MINI) face ca plecarile puternice de pe loc sa fie destul de greu de dozat si realizat. O data atinse insa viteze mai mari, reprizele sunt bune, iar zgomotul inalt al turatiei motorului aruncat de cutia CVT in gama de contratenor poate fi chiar placut pentru unii si poate contribui la senzatia de sportivitate. Daca se alege modul Sport, direcția este mai ferma si mai directa, în timp ce în modul Normal, se manevreaza mai usor si mai liniar. Dar aceste setări nu se opresc aici: în modul Eco, fluxul de aer care circulă în cabină este optimizat pentru a reduce sarcina pe aerul conditionat si a reduce consumul de energie utilizat. Setarile diferitelor elemente (motor, cutie, directie, aer conditionat) pot fi modificate si individual in cadrul celor trei moduri principale.  Avind vedere cavaleria prezenta si performantele, frinele ar fi putut beneficia de o forta si o rezistenta la fading mai buna. Suspensiile asigura o combinatie reusita intre sportivitate si confort, insa cu pretul unor reactii de transfer al maselor mai dificil de gestionat uneori, care ne-au suprins neplacut si de care probabil garda la sol destul de mare si amprenta la sol redusa nu sunt straine. Dupa parerea noastra, vinovate de reactiile respective sunt frinele, care au tendinta de a delesta trenul de rulare spate (reducind sarcina pe acesta) prea mult in conditiile unui sofat sportiv. Rezultatul este acela ca masina pleaca intr-o usoara derapare la prima frinare mai ferma pe un viraj abordat mai in forta. Nu e nimic grav sau derutant, dar totusi necesita putina atentie. Din fericire, Nissan promite si o versiune Juke Nismo R, estimata la 220 CP, care va avea probabil un comportament mai precis.

Tragind linie, MINI Paceman cistiga capitolul Dinamica fiind mai agil, mai rapid si mai previzibil, insa Juke impresioneaza placut prin functionarea sistemului 4×4 in mod “torque vectoring” si prin precizia directiei in modul Sport.

IMG_4976

Buget

Nissan Juke NISMO este oferit intr-o configuratie unica de echipare, foarte bogat specificata, in care totul e inclus, pina si vopseaua metalizata (doua nuante disponibile: alb si negru) la pretul de 29.040 euro cu TVA. Dotarile acestei versiuni “full option” sunt foarte generoase, incluzind practic tot ce ti-ai putea dori si mai mult decit atit.

In privinta consumului, Juke NISMO e destul de insetat, consumind in medie cu intre 0.5-1 litru/100 km mai mult decit concurentul de la MINI. Nissan anunta un consum oficial mediu de 7.4 litri la 100 km, cu o valoare pentru mediul urban de 9.8 litri la 100 km si un consum extraurban de 6 litri la 100 km. In realitate, noi am obtinut un consum urban mediu (cuprinzind si trafic de zi foarte aglomerat si trafic mai lejer seara) de aproape 12 litri/100 km, iar consumul extraurban in regim destul alert dar nu extrem a fost intre 7-8 litri/100 km. In definitiv, robotelul are 200 CP, extrasi dintr-un motor pe benzina turbo, cu tractiune 4×4 si cutie automata (CVT), iar aceasta cavalerie si configuratie tehnica se cere hranita cum se cuvine.

Dotari recomandate Nissan Juke NISMO: nu este cazul

MINI Paceman Cooper S are un pret de pornire de 29.946 euro cu TVA, in versiunea cu cutie manuala cu 6 trepte si tractiune fata, iar echipamentul standard este mult mai redus decit abundenta de gadget-uri si elemente de confort oferite de versiunea unica a lui Juke NISMO. Practic, la pretul pentru un NISMO dotat complet, cu 4×4 si cutie automata, de-abia poti sa te apropii de un Paceman Cooper S standard, cu transmisie manuala si tractiune fata. Cutia de viteze automata Steptronic mai costa in plus 1.605 euro cu TVA, iar pentru transmisia integrala ALL4 mai trebuie sa platesti inca 1.674 euro cu TVA. O masina configurata decent, cu cutie automata si transmisie fata, ajunge la un pret de 37.500 euro cu TVA,  iar pentru a configura un Paceman echipat similar cu Juke NISMO (inclusiv cu tractiune integrala), pretul total este cu mult peste 40.000 euro cu TVA, cu peste 35 % mai mare! Modelul testat de noi, destul de generos echipat, ajunge la un pret final de 42.178 euro cu TVA, si asta fara tractiune integrala ALL4 si fara scaune complete din piele (desi cele cu tapiterie mixta piele si textil in carouri sunt foarte frumoase si placute). Aceasta diferenta de pret poate fi justificata partial de imaginea de marca premium a lui MINI, de valorile reziduale bune si de calitatea superioara, dar parca totusi diferenta e cam mare, mai ales daca ai un buget limitat sau recurgi la o finantare pentru achizitia masinii.

Valorile de consum inregistrate de MINI Paceman sunt in medie cu 0.5-1 litru la 100 km mai mici decit cele ale lui Juke NISMO. In oras am reusit sa stam sub 11 litri/100 km in medie iar pe un parcurs extraurban am putut inregistra valori in jurul cifrei de 7 litri/100 km. E drept ca fata de Juke NISMO, Mini-ul pe care l-am avut la dispozitie a avut doar transmisie fata. Oficial MINI anunta un consum mediu de 7.1 litri/100 km cu un consum mediu urban de 9.5 litri/100 km si un consum mediu extraurban de 5.7 litri/100 km.

Dotari recomandate Paceman Cooper S: tractiunea intregala ALL4, vopsea metalizata (Albastru Starlight e recomandarea noastra), plafon si oglinzi vopsite in culoare diferita de a caroseriei, Pachetele de echipare City si Pepper, cotiera centrala fata, sistem navigatie MINI, MINI Connected, buton sport, faruri Xenon, transmisie automata Steptronic.

In final, capitolul buget este cistigat fara drept de apel de Nissan Juke NISMO, datorita ofertei “all inclusive” disponibila la preturi la care abia putem lua un MINI Paceman Cooper S standard. Diferenta de pret la echipament egal de aproximativ 35 % este foarte mare si nu poate fi justificata in intregime de calitatile lui Paceman, de consumul mai mic al acestuia sau de pachetul Basic Service Inclusive 50.000 km de la MINI (consumabile si manopera gratuite pentru revizii in limita a 50.000 km). Sigur, MINI este o marca premium, iar premium inseamna si un premium de pret platit pentru placerea de a fi invidiat cind rulezi la volanul unui MINI fashion. Pe de alta parte, Juke NISMO poate parea ieftin relativ, dar si 30.000 EUR pentru un SUV de clasa mica al unui constructor generalist, e drept unul foarte funky si aparte, poate parea de asemenea un pret ridicat. Cu acest gen de modele, consideratiile rationale nu se mai aplica, totul se rezuma la placere si pasiune.

IMG_4884

Verdict

4.5-stars-out-of-5

MINI Paceman Cooper S Steptronic

Al saptelea model declinat in gama MINI, Paceman ni se pare si cel mai frumos, dar probabil si cel mai irational si mai dificil de explicat ca propunere de valoare. Cu toate astea, Paceman atrage toate privirile si simpatiile, fiind un adevarat magnet si un icon fashion care se mai si conduce foarte bine. Nu-i agil precum MINI hatch, dar este foarte dinamic pentru un crossover compact, si reuseste sa fie si destul de practic si utilizabil zi de zi. Avem fara indoiala nevoie si de pasiune in piata auto, si astfel modele mai putin rationale, cum a fost si cazul pentru BMW X6 sau Range Rover Evoque Coupe isi gasesc locul si succesul pe piata. Pretul care trebuie platit insa pentru acest charm si calitatile intrinseci ale lui MINI Paceman este foarte ridicat, dupa modelul si exemplul oferit de firma mama, BMW. In definitiv, avem de-a face cu tehnica BMW ambalat intr-un pachet de fashion si life-style britanic in cel mai rafinat mod cu putinta. MINI Paceman primeste de la noi 4 stele si jumate din totalul de 5 stele posibile.

PLUS - garajul.ro designul care atrage toate privirile, motor si cutie foarte sportive, “feel good” factor

MINUS garajul.ro confortul suspensiilor pe drumuri proaste, practicalitate limitata, pret ridicat

 

4 stars out of 5

Nissan Juke NISMO All Mode 4×4

Nissan Juke si mai ales versiunea NISMO a lui Juke este inca una din dovezile ca producatorul nipon este dotat cu foarte multa imaginatie si foarte multa viata si pasiune, pe linga expertiza si meticulozitatea tehnica specifica producatorilor japonezi. Unii din ceilalti producatori auto japonezi ar putea lua lectii de la efervescenta cu care Nissan surprinde piata auto! Nissan a dat lovitura cu Juke iar acum prin declinarea NISMO intelege sa aduca un halo suplimentar gamei Juke, halo care sa sustina pe mai departe atractivitatea modelului si succesul de vinzari. Juke NISMO primeste 4 stele din totalul de 5 stele posibile dar nu este nici pe departe invinsul in acest comparativ. Nu este perfect insa e foarte atasant si plin de pasiune, capitole la care il concureaza cu brio pe MINI. Am fi preferat sa putem opta si pentru alta cutie de viteze (o cutie manuala precisa sau o cutie automata mai dinamica si care sa “patineze” mai putin decit CVT-ul). Cu o oferta mai larga de transmisii si putin mai multa atentie la rezolvarea problemei transferului de mase, Nissan ar putea da fiori pe sira spinarii lui MINI.

PLUS - garajul.ro design unic, echipament complet, tarif “all inclusive”

MINUS garajul.ro cutie CVT care “patineaza”, reactia de transfer al maselor,  spatiu interior si portbagaj limitate

Aceste doua masinute nebune sunt o rafala binevenita de aer proaspat, primavaratic, intr-o piata auto care prea adesea ne limiteaza la modele corecte tehnic dar destul de placide si banale la infatisare. Avem nevoie de astfel de modele care sa arate faptul ca inginerii si designerii mai pot cistiga lupta cu contabilii in lumea auto, sa ne puna un zimbet pe chip de fiecare data cind le conducem si sa ilustreze pasiunea si imaginatia producatorilor auto. In final, comparativul este cistigat de putin de MINI Paceman, care este masina pe care ai dori sa o iei acasa daca nu ai o limita de buget. Sub coordonarea bavarezilor, britanicii au ajuns sa dezvolte un produs foarte rafinat si din cale afara de dezirabil. Daca insa bugetul are o limita, atunci vei fi foarte multumit si foarte bine servit de Juke NISMO, si e masina pe care probabil as cumpara-o daca as fi un tinar angajat corporatist la 25 de ani, Nissan Juke NISMO reprezinta un efort si un produs cu totul remarcabil considerat de sine statator, si trebuie sa salutam curajul lui Nissan de a il face pe Juke si de a ii da acestuia o versiune NISMO. Asteptam cu nerabdare declinarea versiunilor sportive NISMO pe mai multe modele din cadrul gamei producatorului nipon.

Opinie Victor Georgescu – redactor sef

“Paceman este clar un Mini adevarat din toate punctele de vedere, valorile marcii regasindu-se din plin si in cazul acestui SUV-coupe cum imi place mie sa-i spun. Motorul turbo pe benzina de 184CP surprinde din nou cu performante remarcabile si un consum scazut iar mariajul dintre acesta si cutia automata in 6 trepte este unul extrem de fericit. Sa conduci acest Paceman este o adevarata placere atat din punct de vedere al performantelor rutiere remarcabile cat si al designul deosebit ce ii confera o nota de exclusivitate din pacate insa regasita si in lista de preturi. Dar Paceman ofera ceea ce nu poti gasi la niciun concurent: spiritul Mini – care trebuie incercat, nu povestit. Nissan Juke a fost o surpriza extrem de placuta, versiunea Nismo fiind cu adevarat deosebita, atat in ceea ce priveste elementele speciale de design exterior, finisajele interioare, cat si din punct de vedere al motorizarii de 200 CP. Juke este rebelul acestui segment, nu respecta nicio regula si este complet altfel decat te-ai astepta. Ofera spatiu interior limitat dar este foarte bine finisat, are un design fabulos care poate sa-ti placa foarte mult sau nu insa ofera o tinuta de drum foarte buna, o tractiune eficienta si pune la sol toti cei 200 CP intr-un mare fel, in ciuda cutiei CVT care nu este prea indragita de public. Odata ce te obisnuiesti cu aceasta transmisie si reusesti sa ii intuiesti modul de functionare, nu-ti vine sa te mai dai jos din acest Juke Nismo si iti doresti doar sa biciuiesti cat mai mult timp cei 200 cai putere”.

Date Tehnice

ModelMINI Paceman Cooper SNissan Juke NISMO 4×4
Motorizare1.6 Twin-Scroll Turbo1.6 DIG-T
Cilindree (cc)1.5981.618
Numar cilindri44
Numar supape1616
Raport de compresie10,5:19,5:1
Putere maxima (CP DIN) tr/mn184/5.500200/6.000
Cuplu maxim (Nm) tr/mn (valoarea * cu overboost)240 (260*)/1.600250/2.400
Carburantbenzinabenzina
Norma de poluareEURO 6EURO 5
Cutie de Vitezeautomata 6 trepteCVT (7 tr. presetate)
Rezervor (l)4750
Portbagaj (l) min.330207
Viteza maxima (km/h)212195
0 – 100 km/h (sec)7,88,2
Consum Urban oficial
9,5l/100km9,8l/100km
Consum Extraurban oficial
5,7l/100km6l/100km
Consum Mixt oficial
7,1l/100km7,4l/100km
Consum Urban Garajul.ro10,8l/100km11,8l/100km
Consum Extraurban Garajul.ro7,4l/100km7,6l/100km
Consum Mixt Garajul.ro9,1l/100km9,7l/100km
Emisii CO2 (g/km)166169
Masa proprie (kg)1.4001.430
Lungime x Latime x Inaltime (cm)4115x1786x15224165x1770x1565

 

Galerie foto