MINI Roadster – O lansare altfel

0
876

MINI Roadster se prezinta presei din Romania intr-o competitie speciala organizata la AFI Palace Cotroceni in perioada 11-12 aprilie, sub indrumarea lui Claudiu David. In doua probe speciale, participantii pot sa testeze agilitatea si manevrabilitatea unica MINI, dar si spatiul remarcabil pe care acest model deosebit de compact il ofera. Odata cu debutul noului MINI Roadster au fost prezentate in premiera si doua noi modele speciale, in editie limitata: MINI Countryman Dark Edition si MINI Rauno Aaltonen Edition.

 

Traseul conceput pentru testarea lui MINI Roadster seamana cu unul de Auto X, punand la incercare indemanarea participantilor prin slalom, garari si suturi la poarta. Toate acestea cu tot felul de obiecte trasnite in masina, inclusiv o papusa gonflabila ce trebuie asigurata cu centura pe locul din dreapta, ca o adevarata partenera de drum. In prima zi competitivitatea a fost la cote ridicate, iar distractia garantata, ceea ce a evidentiat caracterul “jucaus” specific MINI.

Dupa o prima experienta cel putin interesanta la volanul lui MINI Roadster, pot spune ca tinuta de drum se apropie foarte mult de cea a coupe-ului, introducerea plafonului textil neafectand semnificativ rigiditatea. Salut alegerea acestui tip de lansare, deoarece este exact in spiritul MINI: agilitate si distractie intr-un pachet mic. Lupta contra cronometru, gararile in spatii inguste si golul inscris cu frana de mana mi-au adus un zambet copilaresc pe buze. Astfel am remarcat ca MINI Roadster este un adevarat partener de distractie. Cum se comporta in “lumea reala” ramane sa descoperim intr-o intalnire prelungita cu proaspat-lansatul model MINI.

MINI Roadster este pregatit pentru debutul pe piata din Romania, este deja disponibil pentru vanzari cu un pret incepand de la 19300 Euro cu TVA pentru versiunea MINI Cooper Roadster (122 CP). Primele livrari sunt asteptate pentru inceputul lunii mai.

Cel de-al saselea model al producatorului britanic este un model compact, sportiv, dedicat celor care apreciaza designul clasic al marcii, agilitatea si motoarele performante. Primul model decapotabil de doua locuri din istoria marcii este disponibil in patru variante de motorizare cu puteri intre 122 CP si 211 CP, un acoperis soft top, un portbagaj impresionat pentru un model din clasa lui (240 litri) si o serie de neegalat de echipamente optionale si accesorii de personalizare.

Go-Kart Feeling

In cadrul concursului pentru presa, proba de condus a fost o dovada a acelui „Go-Kart Feeling” unic MINI. Modelul testat a fost un MINI Cooper S Roadster, cu un propulsor de 1,6 litri cu turbo-alimentare Twin Scroll. Acesta este si unul dintre cele mai populare motorizari din oferta marcii: mai bine de 1 din 3 modele MINI vandute in Romania in 2011 a fost un Cooper S (50 din 145). Succesul este explicat si prin recunoasterea de care se bucura la nivel international, in ultimii 5 ani castigand de fiecare data titlul Engine of The Year in categoria sa.

184 CP (134 kW) si 240 Nm (260 Nm cu overboost) de la o turatie de numai 1600 RPM asigura un raspuns excelent si o acceleratie remarcabila in traficul cotidian, dar si pentru circuitul propus pentru concurs. Unul dintre cele mai avansate sisteme de suspensie din segment, sasiul deosebit de rigid si designul general tipic MINI, cu console scurte si rotile impinse catre exterior, asigura agilitatea atat de specifica marcii.

Spatiu interior remarcabil

Solutia constructiva cu un acoperis textil nu afecteaza volumul portbagajului, astfel incat spatiul interior este unul foarte generos. Trapa de legatura dintre portbagaj si habitaclu permite si incarcarea unor obiecte mai lungi, asa cum ar fi schiuri sau placa de snowboard, in timp ce volumul total al portbagajului este de 240 litri.

Proba de incarcare a demonstrat capacita?ile remarcabile de incarcare ale noului model chiar si atunci cand trebuie transportate obiecte iesite din comun.

Conectat la Internet

MINI a fost primul producator care a oferit aplicatii de internet integrate in automobil pe baza telefonului mobil inca din septembrie 2010 si ofera si acum servicii fara rival in segment, toate sub numele de MINI Connected. Legatura la internet se face pe baza unui terminal iPhone care ruleaza o aplicatia descarcabila gratuit din Apple Store.

Alaturi de RSS Reader, Facebook, Twitter (toate cu functia Text-to-Speach) si Webradio, MINI a oferit inca de la inceput o serie de aplicatii in stilul caracteristic: MINIMALISM Analyser (o aplicatie-joc pentru condusul economic), Mission Control (automobilul creeaza un adevarat dialog cu conducatorul) si Dynamic Music (muzica este generata in functie de stilul de condus). Din primavara acestui an, MINI Connected a primit un nou set de aplicatii – Driving Excitement. Acestea afiseaza cuplul si puterea instantanee a motorului sau in ce directie si cat de puternice sunt fortele centrifuge care actioneaza asupra automobilului.

La MINI Connected se alatura si primul third-party App, un serviciu inovativ de muzica: AUPEO!. Se deschide astfel calea catre o interfata revolutionara in automobil – noi aplicatii devin disponibile doar prin simpla instalare a unui App pe telefon, fara un update hardware sau software al automobilului. AUPEO! este un serviciu webradio configurabil dupa preferintele utilizatorului in functie de genul muzical, stare de spirit sau artist, disponibil in versiunea de baza de asemenea gratuit.

MINI Service Inclusive debuteaza pe gama MINI

Odata cu MINI Roadster, MINI Service Inclusive debuteaza in gama MINI. Serviciile de intretinere au fost prezentate initial pe gama BMW si au devenit rapid un argument important de vanzare garantand costuri reduse de intretinere si flexibilitate printr-un numar extins de pachete.

„MINI Service Inclusive L” este disponibil de acum gratuit pe orice model nou MINI comandat. Acesta acopera serviciile de intretinere de baza pentru primii 5 ani sau 50 000 km: schimbarea uleiului de motor, inclusiv a filtrului, service / inlocuirea filtrului de aer, a microfiltrului, a bujiilor si a lichidului de frana, verificarea si revizia standard ale vehiculului.

Contra cost (pentru 302 Euro cu TVA pentru MINI Cooper Roadster si 323 Euro cu TVA pentru celelalte modele), este disponibil pachetul „MINI Service Inclusive XL”. Acesta include suplimentar si operatii precum schimbarea placutelor si discurilor de frana, a ambreiajului (daca este uzat) sau a lamelelor stergatoarelor de parbriz.

Un avantaj important este ca aceste pachete sunt identificate prin seria de sasiu a automobilului si sunt valabile chiar daca modelul isi schimba proprietarul. De asemenea, de avantajele MINI Service Inclusive se poate beneficia la orice service autorizat MINI, oriunde in lume.

Cu MINI in cautare de imagini

La prezentarea noului model a debutat si o expozitie de fotografie inedita, in baza unui proiect MINI si al Salonului de Fotografie. Autorul celei mai bune imagini trimise in cadrul concursului Salonului de Fotografie 2011 a primit un model MINI pentru o expeditie fotografica. Un model MINI Countryman l-a adus pe castigator, Alexandru Jugaru, aproape de lumea inedita a circului si l-a ajutat sa descopere povestea din spatele fiecarui spectacol: o poveste despre calatorie, despre libertate si despre pasiunea si bucuria spectacolului – toate, intr-un fel, valori apropiate marcii si spiritului liber si deschis al unui model roadster.

“Cred ca toata lumea a fost cel putin o data in viata la circ. Animalele, culorile, acrobatiile sunt doar rezultatele pasiunii unor artisti legati pe viata de acest lucru. Tot ce se intampla in spatele cortinei poate sa nu para la fel de fascinant ca si spectacolul in sine. Insa lucrurile ascunse in afara scenei sunt mult mai minunate si interesante, merita a fi urmarite si aratate. Circul este o familie legata, in timp prin traditie si in spatiu prin modul de viata nomad, de o lume un pic diferita, care nu se rezuma doar la ce este prezentat publicului,” a explicat Alexandru Jugaru.

Personalizare in stilul MINI si doua modele speciale

Acoperis in culoare contrastanta, decorat cu steagul Marii Britanii (Union Jack) sau setul de proiectoare suplimentare montate pe grila – acestea sunt doua dintre cele mai faimoase elemente de personalizare ale marcii britanice. Dupa mai bine de doua milioane de unitati produse de la relansarea MINI, gama deosebit de variata de optiuni de design asigura ca fiecare utilizator poate avea un model unic. Posibilitatile de personalizare au devenit acum un trademark distinctiv MINI.

La fel de faimoase sunt si modelele speciale in editie limitata pe care marca le-a prezentat de-a lungul timpului, cele mai multe purtand numele unor cartiere londoneze, asa cum este Camden sau Mayfair. In acest an debuteaza doua editii speciale deosebite, modele ce au fost prezentate cu ocazia lansarii MINI Roadster.

Primul, in culoarea „Absolute Black Metallic”, cu acoperis, jante si oglinzi vopsite tot intr-o nuanta de negru este MINI Countryman Dark Edition. Disponibil doar pentru versiunile de motorizare Cooper S si Cooper S All4, acest model include si elemente de personalizare deosebit de sportive, in design John Cooper Works. De la setul de linii laterale albe, kit-ul de caroserie sport si evacuarea neagra, pana la elemente de interior precum volan si levierul schimbatorului de viteze acoperite cu piele Alcantara Carbon, toate acestea intaresc imaginea de forta, masculina, a noului model.

Cel de-al doilea model este o invitatie la rememorarea istoriei MINI si a debutat cu o campanie unica pe pagina de Facebook MINI Romania care a vorbit de cele cinci decenii de existenta MINI. In prim-plan este pilotul legendar Rauno Aaltonen care isi imprumuta si numele acestei editii speciale in editie limitata. Aaltonen, supranumit si „The Rally Professor”, este creditat ca a pus bazele stilului de condus modern in raliuri. El este eroul ultimei victorii Mini (cea de-a treia) in raliul de la Monte Carlo, intr-o perioada in care mica masina obtinea victorie dupa victorie in multe raliuri celebre precum RAC Rally (Raliul Marii Britanii) sau Raliul celor 1000 de Lacuri. Remarcabil este ca cea care a deschis seria de trofee importante pentru Mini a fost nimeni alta decat Pat Moss, sora celebrului pilot britanic Stirling Moss, in Raliul Lalelelor in 1962.  Ea a fost urmata de alte nume celebre precum Paddy Hopkirk sau Timo Mäkinen. Mini a fost de asemenea masina pe care multi piloti si-au inceput cariera, printre acestia se numara si multi castigatori de titluri in Formula 1, asa cum este Niki Lauda, Graham Hill, Jackie Stewart, John Surtees, Jochen Rindt sau James Hunt, precum si poate cel mai cunoscut co-pilot din lumea raliurilor, Jean Todt.

MINI Rauno Aaltonen Special Edition imprumuta schema coloristica a Mini-ului cu numarul 177 care obtinea victoria din 1967 la Monte Carlo: rosu cu acoperis alb. Noul model se remarca printr-o serie de elemente de design distinctive, asa cum este setul de linii albe pe lateralele caroseriei sau inscriptionarea „Special Edition” in zona semnalizatoarelor laterale. La interior se remarca volanul acoperit cu piele rosie in partea de jos si inscriptia pe panoul central de instrumente „Center Speedo” care poarta semnatura gravata a lui Rauno Aaltonen.