Noul Mercedes-Benz A-Class: Primele imagini şi informaţii oficiale

0
889

Noul Mercedes-Benz A-Class a fost dezvăluit oficial. A patra generaţie a modelului premium compact propune un aspect mai sofisticat comparativ cu predecesorul său, motoare mai eficiente și o pleiadă de tehnologii ultra-moderne de siguranță și confort.

În ceea ce privește designul, noul Mercedes-Benz A-Class pune accentul pe puritatea senzuală. Au dispărut liniile exagerat de agresive ale modelului anterior, acestea fiind înlocuite de o estetică mai elegantă și matură, asemănătoare stilului afişat de noua generaţie CLS.

Noul A-Class este caracterizat prin capota joasă, farurile LED ultra-subţiri cu elemente cromate și grila cu aspect sport Panamericana. Comparativ cu modelul precedent, capota  motorului se înclină acum mai mult, oferind părţii frontale un aspect mai dinamic. Umerii mai proeminenţi dau impresia că mașina este mai musculară, în timp ce stopurile LED triunghiulare subțiri, compuse din două secțiuni, se îndepărtează puternic de estetica brută a celor montate pe vechiul model.

Construit pe cea de-a doua generaţie a platformei modulare MFA2, noul Mercedes Clasa A (W177) adoptă un ampatament cu trei centimetri mai generos, pentru mai mult spațiu în spate. Lungimea totală a crescut, de aseemenea, cu 12 cm, până la aproape 4,42 metri. Prin comparație, Golf VII are numai 4,28 metri lungime. În lățime, A-Class măsoară acum fără oglinzi 1,80 metri (plus 1,8 cm), în timp ce înălțimea a crescut cu un centimetru până la 1,44 metri. Portbagajul are acum 370 litri (plus 29 de litri).

Ecartamentul a crescut în față cu 14 milimetri. Pentru puntea spate, Mercedes se inspiră de la modelele de clasă compactă ale grupului VW şi oferă două variante: versiunile de motorizare entry-level trebuie să se descurce cu o punte spate cu bară de torsiune, în timp ce pentru modelele mai puternice sau variantele cu tracţiune integrală 4Matic echiparea de serie include o suspensie spate independentă cu patru braţe. Opţional, clienţii pot opta pentru funcţia de amortizare adaptivă, controlată electronic.

Interiorul dispune de un aspect ultra-modern, “avangardist”. Iluminatul ambiental bazat pe tehnologia LED oferă 64 de nuanţe diferite, însă ceea ce se remarcă cu adevărat cu privire la noul interior al lui A-Class este noul layout high-tech, cu două ecrane TFT, unul central cu funcţii touchscreen şi altul montat în locul instrumentelor convenţionale de bord. Mercedes oferă trei opţiuni: două afișaje de 7 inch (17,78 cm), un afișaj de 7 inch și un display de 10,25 inch (26 cm) sau două afișaje de 10,25 inch.

Pronunțând fraza “Hey Mercedes” veţi face cunoştinţă cu noua centrală media MBUX, deoarece noul A-Class este primul model Mercedes-Benz care oferă acest nou sistem de infotainment. Ceea ce distinge MBUX de precedesorul său Command este capacitatea de a învăța datorită tehnologiei Artificial Intelligence, care poate crea o legătură emoțională între vehicul și șofer / pasageri. În ceea ce privește alte caracteristici impresionante legate de tehnologie, există afișajul de tip head-up display, comunicarea Car-to-X și colecția de aplicații Mercedes Me.

Dacă tot ceea ce am descris până acum nu este suficient de impresionant, reamintim că noul Mercedes A-Class vine nu doar cu scaune încălzite, ci şi cu funcţia de control al climatizării scaunelor, respectiv de masaj (pentru scaunele din faţă).

La debut, clienţii vor putea opta pentru trei variante de motorizare – două modele pe benzină (A 200 și A 250) și unul diesel (A 180 d). A 200 va folosi noul turbo cu patru cilindri de 1,33 litri, dezvoltat în parteneriat cu Renault şi creditat cu 163 CP/250 Nm. Noul motor este disponibil inițial numai cu transmisia cu ambreiaj cu 7 trepte, mai târziu cu o cutie de viteze manuală cu șase trepte și cu tracțiune integrală.

În ceea ce privește performanțele, modelul A 200 poate ajunge la 100 km / h în 8 secunde (7G-DCT). Viteza maximă este de 225 km / h, iar consumul mediu de combustibil este estimat la 5,1 l / 100 km pentru cutia automată și 5,6 l / 100 km pentru cea manuală. Alături de funcţia de dezactivare parţială a cilindrilor (in combinatie cu transmisia 7G DCT), inovatiile modelului M 282 includ forma delta a capetelor cilindrilor, colectoarele de admisie și evacuare semi-integrate şi filtrul de particule standard.

Modelul A 250 este dotat cu un motor cu patru cilindri de 2,0 litri, cu 224 CP şi 350 Nm. În ceea ce privește motorul diesel cu patru cilindri, livrat de Renault, acesta are capacitatea de 1,5 litri, 116 CP și 260 Nm. Versiunile A 250 și A 180d vor fi livrate doar cu cutia de viteze 7G-DCT.

Modelul de vârf A 250 are nevoie de doar 6,2 secunde pentru a atinge 100 km / h, se laudă cu o viteză maximă de 250 km / h și un consum mixt de 6,0 l / 100 km. Printre inovaţiile noului motor de 2 litri se numără arborele cu came reglabil și filtrul standard de particule.După cum era de așteptat, modelul diesel va fi cel mai eficientă din punct de vedere al consumului de combustibil, având nevoie în regim mixt de doar 4,1 l / 100 km.