Noul Nissan Qashqai prezentat in avapremiera in Romania

0
3146

La invitatia importatorului Renault Nissan Romania am participat ieri la o prezentare in avampremiera a noului Nissan Qashqai, cu doua luni inainte de lansarea acestuia pe piata locala. Evenimentul, dedicat presei auto, a avut loc la sala Epika din cadrul Grand Cinema Digiplex.

DSC03536
Cu aceasta ocazie, am remarcat pe viu multe din elementele anuntate cu ocazia prezentarii oficiale internationale a noii generatii Nissan Qashqai. Lansata in 2007, prima generatie a lui Nissan Qashqai a inlocuit oferta japonezilor in segmentul berlinelor compacte, ei facand atunci un pariu ambitios, acela de a inlocui modelul lor compact clasic, Nissan Almera, cu un model de tip cross-over. Succesul de vanzari nu aintirziat sa apara, prima generatie Nissan Qashqai fiind vinduta in peste 2 milioane de exemplare si primind o serie de premii importante pe parcursul duratei sale de viata, inclusiv in privinta pastrarii unei valori ridicate la revinzare. Mai mult, modelul a cunoscut un ciclu de vinzari atipic, in sensul ca, spre exemplu, anul trecut a fost vindut in mai multe exemplare decit in unii din anii de vinzari dinainte de facelift, succes realizat si datorita modificarilor sale continue si in special implementarii excelentului motor 1.6 dCi imprumutat de la Renault. In piete europene importante Qashqai s-a clasat mereu pe podiumul vinzarilor de modele cross-over si SUV, reusind prin oferta sa si prin performantele tehnice si comportamentul la drum sa acopere doua baze de clienti diferite – prin oferta de modele 4×2 cu motorizari mai mici, reprezentind o alternativa pentru modelele de clasa compacta traditionale iar prin oferta de modele 4×4 cu motoare mai mari, oferind o alternativa foarte interesanta pe piata de SUV-uri si crossovere compacte si medii.
In fata reinoirii unui model atit de important pentru gama sa, Nissan nu a operat schimbari radicale, dar a aplicat cu atentie o serie de imbunatatiri la toate detaliile practice importante. Astfel, desi masina este putin mai joasa decit predecesorul sau, ceea ce ii ofera o alura mai dinamica, dimensiunile difera cu doar citiva centimetri insa spatiul interior a crescut prin cresterea ampatamentului, pentru beneficiul pasagerilor spate. De asemenea, portbagajul a crescut cu 20 de litri, la 430 litri. Modelul prezentat beneficia si de un plafon panoramic, optional, foarte mare, care cuprindea aproape integral acoperisul habitaclului.
Desi dimensiunile sunt practic aceleasi, masina beneficiaza de o platforma tehnica complet noua, botezata CMF (Common Module Family) pe care o va utiliza impreuna cu fratele sau mai mare, noul Nissan X-Trail, care se repozitioneaza  ca un SUV in loc de un 4×4 relativ clasic si care va prelua si rolul modelului familial si mai spatios, incluzind si optiunea de 7 locuri, motiv pentru care un model Qashqai+2 nu va mai exista. Noul Nissan X-Trail va fi prezentat si el in cursul acestui an, si urmareste sa devina o alternativa la berlinele de clasa medie, asa cum Qashqai a devenit o alternative la compactele clasice. Interesant este insa ca Nissan vorbeste mai nou si de un viitor model Nissan Almera, marcind o revenire a marcii si in zona compactelor traditionale.
In interior, noul Nissan Qashqai beneficiaza de o calitate a materialelor mai buna, cu materiale moi si placute la atingere, si de un design nou, mai modern al tablului de bord, in forma de silueta de pescarus, dupa cum s-au exprimat reprezentantii marcii. Modelul prezentat, unul de pre-serie, beneficia de o calitate a finisarii si imbunarilor si de materiale foarte bune. Spatiul interior este mai mare, in special la nivelul pasagerilor din spate, subsemnatul cu ai sai 1,89 metri putind sa ia loc foarte confortabil pe locul din spate dupa ce am setat scaunul soferului foarte in spate, pentru pozitia mea preferata de condus (cu sezutul jos si scaunul destul de impins in spate).
DSC03557
Din punct de vedere tehnologic, noul Nissan Qashqai vine cu o avalansa de oferte tehnologice care se doreste sa revolutioneze segmentul. Este prezent sistemul Nissan Safety Shield, un pachet de tehnologii avansate aplicate inteligent unor scenarii reale din trafic cu scopul de a permite o mai buna adaptare a soferului la situatii riscante din trafic. Acesta contine sistemul de frânare automată în cazul detectării unui impact frontal iminent (Back-up Collision Intervention), cameră video pentru citirea indicatoarelor rutiere, sistemul de identificare a obiectelor la rularea in marsarier (Moving Objects Detection), sistemul de monitorizare a nivelului de oboseală, sistemul de avertizare a prezentei vehiculelor in unghiul mort (Lane Spot Warning) şi sistemul de avertizare la părăsirea involuntară a benzii de rulare (Lane Departure Warning). Sistemul se bazeaza pe senzori si pe camerele de vederi aferente functiei Arround View Monitor pentru a monitoriza masina de jur imprejur pentru a identifica si preveni riscurile, a transmite avertizari soferului si a lua masuri de prevenire a unui accident.
Aceste sisteme vor fi disponibile pe versiunile de virf ale noului Nissan Qashwai, care vor beneficia si de blocuri optice full LED, sistem de parcare automată (atit parcare laterala cit si garare longitudinala) si de functionalitati avansate de conectare a masinii cu smartphone-ul şoferului. Un sistem multimedia cu afişaj tactil de cinci inci va fi disponibil indiferent de Indiferent de versiunea de echipare aleasă.
Nissan ofera pe noul Qashqai si sistemul Chassis Control – un sistem avansat de control al manevrabilitatii, care utilizeaza sistemele Vehicle Dynamic Control (VDC), Active Trace Control (ATC) si Active Ride Control (ATC – franeaza selectiv rotile pe drumuri denivelate, pentru a spori confortul).

Lista de motorizări va include patru motorizari, doua pe benzina si doua diesel, toate dotate in serie cu Start-Stop si raspunzind normei Euro 6:

  • 1.5 dCi cu 110 CP si 260 Nm; consumul mediu este 3,8 litri/100 km iar emisiile sunt de numai 99 g de CO2/km.
  • 1.6 dCi de 130 CP si 320 Nm; consum mediu de 4,4 litri/100 km si emisii de 115 g de CO2/km (in versiunea manuala cu tractiune fata).
  • 1.2 DIG-T, benzina turbo de 115 CP si 190 Nm, avind un consum mediu de 5,6 litri/100 km si emisii de 129 g CO2/km.
  • 1.6 DIG-T, benzina turbo de 150 CP si 240 Nm de cuplu, care consuma 5.6 litri/100 km in medie, adica emisii de 132 g de CO2/km.

Singurul motor care va putea fi disponibil si in versiune 4×4 (All Mode 4×4-i) este 1.6 dCi, celelalte motorizari fiind disponibile numai cu tractiune fata. De asemenea, 1.6 dCi este singurul model disponibil cu o cutie automata, si anume o cutie xTronic de tip CVT (cu variatie continua) insa din pacate aceasta este disponibila doar pentru versiunea cu tractiune fata. Astfel, combinatia de transmisie integrala si cutie automata nu este disponibila, cel putin nu in oferta initiala. Argumentul Nissan pentru aceasta oferta limitata este acela ca in majoritatea pietelor din Europa de Vest, aceste modele de tip cross-over sunt achizitionate in proportie majoritara in versiuni cu tractiune 4×2.

Preţurile noului Nissan Qashqai pe piaţa din România vor fi anuntate cel mai probabil, la inceputul lunii martie, cind masina va fi disponibila pentru comenzi la dealerii autohtoni, lista de preturi fiind momentan in curs de elaborare si aprobare.