Porsche a prezentat la Weissach varianta de competiție a modelului 911 Carrera, numit 911 GT3 Cup. Este considerat a fi modelul de competiție cel mai de succes, Porsche reușind să vândă în total 2.395 exemplare GT3 Cup din diferitele versiuni lansate în ultimii 14 ani. Cel mai de succes model a fost cel bazat pe seria 997 și comercializat în perioada 2009-2011. Sub capota din spate regăsim cunoscutul motor boxer de 3,8 litri revizuit și care acum furnizează 460 CP la 7500rpm.
Producătorul nu a furnizat deocamdată alte date tehnice, însa se aude că noul model va avea padele de schimbare a treptelor de viteză în spatele volanului. Modificări mai regăsim și la dimensiunile anvelopelor, cele pe față fiind acum mai late cu 2 cm și cele pe spate cu 1 cm. Frânele se bazează acum pe discuri față ventilate de 380 mm și etriere cu 6 pistoane, iar celula de siguranță a fost îmbunătățită – o parte a acoperișului putând fi desfacut pentru a oferi primul ajutor pilotului în caz de necesitate.
Porsche 911 GT3 Cup este produs în fabrica din Stuttgart-Zuffenhausen, pe aceeași linie de producție a modelelor de strada 911, reglajele finale fiind executate la Weissach, înainte de livrarea mașinii către client. Ca și generațiile precedente, GT3 Cup a fost creat plecându-se de la varianta de strada GT3, specialiștii de la divizia Racing din Weissach pregătind mașina pentru circuit.
Se vehiculează un preț de circa 181,000 euro fără taxe.