OFICIAL: Noul KIA Picanto

0
569

Kia Motors Corporation a dezvaluit astazi primele fotografii oficiale ale noii generatii Picanto, model conceput cu ideea de a se diferentia clar de restul segmentului din care face parte.

Complet redesenat si reproiectat, noul automobil de clasa mini a fost creat de echipa europeana de design de la Frankfurt, sub supravegherea designerului sef Peter Schreyer.

Kia Picanto va avea un design mult mai dinamic si masculin, simplitatea estetica specifica generatiei actuale fiind abandonata. \’\’Privit din profil, noul Picanto este caracterizat de o linie mediana ascendenta extrem de pronuntata, dar si de \’\’sculpturi\’\’ concave si convexe. Rezultatul este o impletire apetisanta de lumini si umbre ce confera designului caracter si agresivitate\’\’, a declarat Schreyer.

Dezvoltat pe o platforma complet noua, Picanto beneficiaza de un ampatament marit, care a determinat o usoara crestere a dimensiunilor exterioare, dar si a spatiului interior. Astfel, cea de-a doua generatie Picanto s-a maturizat pentru a oferi mai mult spatiu pasagerilor si, in acelasi timp, o tinuta de drum imbunatatita.

Sub capota mezinului coreean se vor afla patru noi propulsoare ecologice, de 1.0 si 1.2 litri, ce vor deveni un adevarat etalon al clasei pentru nivelul extrem de scazut al emisiilor de carbon.

In timp ce actualul Picanto era oferit doar intr-o versiune cu 5 usi, noul model va fi disponibil si intr-o varianta sportiva, cu 3 usi, ce va fi comercializata doar in Europa.

Inspirand incredere, soliditate si maturitate, noua generatie de Picanto este desemnata sa sparga barierele segmentului A (clasa mini) si va fi prezentata oficial la Salonul Auto de la Geneva din martie 2011.