Suzuki Fest 2012: Weekend de vis pentru fanii Suzuki

0
419

Suzuki Fest, evenimentul dedicat posesorilor de modele Suzuki din tara noastra, a fost organizat anul acesta de Suzuki Romania si clubul MySuzuki.ro si a fost apreciat de catre participanti drept cel mai elaborat program de aventura motorizata si distractie de pana acum.

Suzuki Fest 2012 a reunit fanii Suzuki din toate colturile tarii timp de trei zile (7-9 decembrie), in satul Subcetate, comuna Zetea, judetul Harghita. In aceasta zona renumita pentru frumusetea sa naturala s-au configurat trasee dedicate categoriilor On Road si Off Road.

17 echipaje On Road au urmat roadbook-ul si tahometrele pe un traseu de 42 km marcat cu 5 puncte de control, dintre care unul ascuns. In paralel, alte 7 echipaje au infruntat Trialul de Off Road organizat dupa regulile pe care Suzuki Romania le cunoaste foarte bine din experienta castigata in Campionatul de Off Road al Romaniei. Aceste competitii organizate profesionist au permis participantilor sa descopere si sa se bucure de adevaratul potential al modelelor Suzuki pe care le detin.

Cel mai important insa, Suzuki Fest a oferit cadrul ideal pentru fanii marcii japoneze sa socializeze. Astfel, dupa festivitatea de premiere acestia s-au bucurat de o cina pe cinste cu berbecut la protap si vin fiert, continuata de o seara de dans cu muzica live. Si cum nimeni nu dorea ca acest eveniment sa ia sfarsit, cascada Csorgoko a fost ultimul „check point” pentru completarea unui album de poze si amintiri care deja fac din Suzuki Fest 2013 un eveniment anticipat.